Decu
Cât de aiurea trebuie să-ți funcționeze creierul pentru ca, după ce ai dat un e-mail care urla din toată ființa lui de poștă electronică "sunt disperat, vreau să mă angajezi!", să nu-ți mai verifici căsuța poștală și să ratezi propunerea de interviu?
LE: Am o problemă cu tema și cu diacriticele/ sedilele din titluri. Sus trebuia sa scrie Deçu, pas Decu, dar înțelegeți dumneavoastră...
Nu frecventez mesageria instant. Nu mai…
După care urmează un articol mai vechi și încă extrem de valabil;
Menajeria Instant
„-hey! -buna -cei"aci? -bine, dai" tu? -pe-aici -aha. pot sa te vad pe cam? -nu-s acasi", sunt la un net:( -aha. ce mai stii de xyz748? -nimic, e idle de doo zile...".
Probabil ca baietii care intercepteaza discutiile purtate pe diverse tipuri de mesagerie instant se plictisesc de moarte. Probabil ca tot ei sunt cei care, din plictiseala, inventeaza emoticoane noi, ca sa mai dea culoare vietii fade de pe Internet. Caci, iin diverse colturi ale lumii, iin fix aceste minute, milioane de oameni iisi rod unghiile a sastis avand impresia ca, de fapt, comunica iintre ei. Cu zece ferestre de Yahoo Messenger deschise iin acelasi timp, butonand si un Excel de dragul sefului si vorbind si la telefon, multi sunt extrem de convinsi de talentele lor de comunicatori. Unii dintre ei au liste de messenger care cuprind cateva sute de „friends". Ii stiu pe toti dupa nick-uri, le cunosc cele mai intime probleme si povestesc despre alti prieteni de pe messenger cu admiratie, invidie, furie, dezgust. Depinde de momentul zilei.
Ca si e-mail-ul, ca si telefonul mobil si SMS-urile, serviciile de mesagerie instant au intrat cu tam-tam iin viata noastra, anuntandu-ne cu emfaza ca ea urmeaza sa devina, de acum iinainte, mai buna. Ca ni s-a usurat comunicarea, ca aflam mai repede ca nicicand informatii utile, ca suntem conectati la viata lumii, ca una, dar ca mai ales ailalta. Nu era nevoie sa apara „Second Life" pentru ca oamenii sa se lepede de lumea reala. Deja populatia lumii conectata la Internet iincepuse sa traiasca iin paralel. O alta viata, mai moderna. Nu neaparat iinsa si mai buna. Inchisi iin blocuri de la periferia Botosaniului sau iin cocioabe mizere din Nouakchott, stand prin birouri luxoase din New York sau pe marginea unei piscine de la Snagov, zeci, sute de mii de Brad Pitt schimba informatii cu zeci, sute de mii de Angelina Jolie. Nu pun la cale un nou film sau o noua adoptie, ci-si dau iintalniri prin cotloane iintunecate ale vietii lor virtuale. Din unealta, computerul, cu tot ce iinseamna el, a devenit scop. Din instrument facilitator, mesageria instant a devenit instrument dominator. Ai, n-ai treaba, esti pe mess. Si nu ca sa spui ceva important sau ca sa afli ceva nou, ci ca sa fii, pur si simplu. Caci un om fara mess nu exista. Cel putin nu iin lumea pe care alienatii, automarginalizatii si autoexclusii secolului XXI se iincapataneaza sa o creada si sa o impuna drept reala. O lume iin care am ajuns sa stam iinchisi iin fata computerelor de bunavoie, de parca afara apocalipsa atomica ar fi avut deja loc. O lume din care, sugrumandu-mi cu sange rece contul de pe Yahoo!, ma extrag azi, 2.04.2007, discret. Am treaba. Vreau sa traiesc.
De aici, evident.
Ultimul Ad’Or (sper)
Ad'Or este (a fost ăși sper că nu va mai fi) un festival de publicitate pentru companiile de advertising din România. Timp de doi ani, Ad'Or a luat o binemeritată pauză, după ce agenții mari refuzaseră să mai participe la el din motiv că era bântuit. Adică găseai acolo mai multe reclame fantomă decât apaludaci în seara galei. Și, pe lângă fantomele cu pricina, la ultimele ediții ale Ad'Or ce au premers moartea clinică îl mai vedeai doar pe Bogdan Naumovici, fericit că jurații i-au permis în mod repetat să le acopere unele cheltuieli minore, de la masa la Jariștea până la contravaloarea trainingului efectuat cu personalul agenției în fix zilele festivalului.
Până la urmă, organizarea festivalului a ieșit din girja exclusivă a RAA și IAA și a ajuns în potofoliul Millenium. A devenit, în sfârșit, un business privat, nu unul controlat exclusiv de către cei mai guralivi ceapiști din Cooperativa de Advertising și Premii. Iar un business care nu-și recompensează clienții (respectiv agențiile cu cele mai multe înscrieri plătite) se cheamă că este condus de un prost comerciant.
Anul ăsta, la Ad'Or s-au înscris lucrări făcute în ultimii doi ani și jumătate. Anul viitor, pe motiv că în 2009 a fost criză, plătitorii la Ad'Or vor fi mult mai puțini. Financiar, va fi un eșec. La nivelul calității lucrărilor premiate (cu unele excepții) eșecul nu a așteptat 2010.
Viata grea de HR
Până acum nu mi-am dat seama cât de grea este viața unui om de la Resurse Umane (sau HR, pentru corporatiști). Dar de când cu anunțul de angajare la HappyFish, încep să-mi reconsider părerea. E greu, nenică, greu de tot.
Drept pentru care încerc să nu-mi mai pierd timpul răspunzând individual cu un "NU" extrem de hotarât tuturor celor care-l merită, și voi scrie aici de ce unii dintre aplicanți nu vor primi niciun semn de la mine:
- am avut trei cerințe clare. Cine nu a răspuns acestora decât parțial n-a prins calificările.
- oamenii cu probleme de atitudine și cu o vădită neînțelegere a ceea ce înseamnă HappyFish, de asemeni, n-ajung pe grila de start pentru interviuri.
- despre cei care visează, ca entry-level, la salarii de 1.500 de Euro, mașină de serviciu, iPhone de serviciu și bonusuri la nivelul băncilor falimentare din SUA nici nu mai merită să amintesc.
- în rest, cei pe care nu îi găsim îndeajuns de amuzanți se regăesc și ei pe lista cu necontactați.
Mulțumesc.