PAH Jus primae noctis

Marie Jeanne, banii înapoi!

Nu, nu e vorba despre ceea ce știe sau spune că știe Elena Udrea. Pentru cei ce nu-și mai amintesc povestea, lucrurile stau așa: trei jurnaliști români – dintre care doar unul cu experiență și oareșce discernământ – pleacă în Irak fără să-și ia cele mai elementare măsuri de precauție. Cei trei se lasă pe mâna unui arăbete dubios încercând să realizeze, pe banii arăbetelui, un interziu cu un politician irakian irelevant pentru publicul român.

Că ceea ce vroiau să realizeze cei trei jurnaliști în Irak nu interesa pe nimeni este dovedit de însuși faptul că redacțiile celor trei jurnaliști nu prea au fost atrase de subiecte și nici de mijloacele prin care cei trei ajung la Bagdad. Ovidiu Ohanesian era un ziarist de presă scrisă în curs de afirmare, cu unele premii proaspăt obținute și cu o dorință de a merge în locuri pentru care România Liberă nu avea buget. Mișcoci era un operator și cam atât. Iar Marie Jeanne Ion nu era vreo celebritate audio-vizuală, ci o biată reporteriță de televiziune care realiza mini interviuri cu elevii de liceu, la gura metroului, despre semnificația zilei de 15 ianuarie.

Motivele care i-au dus pe cei trei la Bagdad au o mai mică importanță. Ceea ce li se poate reproșa în mod cert este prostia. Căci cei trei sunt oameni care, dacă ar fi trimiși în Ferentari, nu s-ar mișca fără să-și ia toate măsurile de precauție, dar de dragul senzaționalului s-au repezit în mijlocul unui conflict tembel despre care aveau informații doar de pe Cartoon Network. Altă sursă de informații nu-mi explic să fi avut, din moment ce ei au plecat în patria răpirii de jurnaliști ca la Disneyland.

Această prostie și această lipsă de minimă prevedere au costat statul român o cârcă de bani, chiar și dacă nu punem la socoteală prezumatele valize cu doalri oferite drept răscumpărare. Dacă investiția de recuperare s-ar fi făcut pentru vreun adevărat corespondent de război, n-aș fi avut nimic de cârcotit. Dar toate eforturile statului român, desfășurarea de forțe din partea diplomației și a serviciilor de informații au fost făcute pentru eliberarea unor hăbăuci pe care, până la proba contrarie, îi consider doar tâmpiți, nu și complici cu răpitorii lor.

Nu putem să le batem obrazul celor trei pentru banii realmente irosiți de stat pentru eliberarea lor. Sunt cetățeni români și era cazul să fie scoși din rahat. Dar, să fiu în locul lor, aș tăceam mâlc încă multă vreme. Informațiile despre caz sunt secrete și, din punctul meu de vedere ar fi bine să rămână așa, căci aducerea la iveală a tuturor dedesubturilor nu ne-ar face decât rău în ochii aliaților noștri din Irak, iar pe onor răpiți i-ar face să pară niște răzgâiați iresponsabili în ochii părinților ai căror copii, soldați ai armatei române, s-au întors din Irak în sicrie de plumb.

Așa că, Marie Jeanne, poate nu e cazul să treci pe la casierie ca să dai înapoi banii cheltuiți de contribuabili cu repatrierea ta, poate îi recuperăm de la Hayssam, dar renunță la a mai prezenta aventura voastră drept un act de mare eroism pentru care patria ar trebui să vă fie recunoscătoare. Căci în răpirea din Bagdad există tot atâta eroism cât se găsește în consumarea unei cantități impresionante de Activia despre care știi bine că a expirat de cel puțin două luni. Iar rezultatul este absolut același: un mare căcat.