Mă tutuiți? Te tutuiesc!
Am început să lucrez în presă la 15 ani. Tot atunci am început să fiu trimis pe teren. Întâi după țigări, apoi după informații. Ani buni de zile fața de minor inocent mi-a prins bine. Nu de puține ori am auzit "Lasă, mă, că e mic, ce dracu' să înțeleagă ăsta?". Dar niciodată nu am lăsat pe nimeni să-mi spună "tu" așa, aprioric.
Eu, unul, nu-mi permit să tutuiesc niciun vânzător. Nici măcar unul. Nu spun "Dă-mi!", ci "Vă rog, puteți să-mi dați...?". Dincolo de politețea pe care ar fi trebuit, la o adică, să o deprindem mai toți atunci când am frecat-o pe-acasă 7 ani (primii), mi se pare elementar să nu tutuiești așa, la întâmplare, primul venit. Nu știi dacă la șaormăria din colț nu vinde vreun profesor universtiatr doctor inginer etc șamad.
Așadar, eu nu tutuiesc din prima pe nimeni. Se spune că "francezii sunt atât de ploiticoși încât vorbesc la plural chiar și cu propria vacă". Sunt fidel originilor mele și duc și mai departe obiceiurile strămoșești: eu vorbesc la plural și cu boii. Dar numai până în momentul în care încep să mă tutuiască.
După ce m-ați tutuit prima dată, totul e mult mai simplu. Înseamnă că am acordul tău pentru a te tutui, de asemeni, pe tine, te. Oricum te-ar chema și oricine ai fi. În plus, a-mi spune "domnul Patrick" nu ajută.
February 6th, 2010 - 09:38
nu doar francezii sunt asa politicosi, in filme pe la televiziunile germane am remarcat uneori discutii conjugale in care modul de adresare e cu “Sie” (pluralul de politete)
February 6th, 2010 - 10:02
citat: “Nu știi dacă la șaormăria din colț nu vinde vreun profesor universtiatr doctor inginer etc” – ce importanţă are? Adică dacă aţi şti SIGUR că cel de la şaormărie NU e profesor universitar, l-aţi tutui? Nu cred (sper).
Într-adevăr, şi la nemţi/austrieci pronumele de politeţe e atotstăpânitor. Se tutuieşte doar cu permisiune şi după muuultă vreme. Şi la noi era aşa, “înainte”. Trebuia să “bem de pertu”.
Mie-mi place varianta anglo-americană, fără pronume de politeţe. La urma urmei mi se pare tot un fel de politeţe: îi tratezi pe toţi la fel, indiferent că snt şaormari sau profi universitari. Nu discriminezi pe nici unul cu pronumele de politeţe, şi nici nu te complici. Asta între colegi, de exemplu. Dar chiar şi acolo, oamenilor semnificativ mai în vârstă nu pot să le zic “tu” decât dacă-mi cer expres şi repetat.
February 6th, 2010 - 12:47
Eu cred ca trebuie sa ramane formele de politete cat mai mult. Felul de a vorbi arata “gradul” de integrare in societate. Mi se pare important si este o valoare care o voi impune copiilor mei.
February 6th, 2010 - 14:27
explorish, și mie îmi place varianta americană. Dar sunt de părere că, netrăind în SUA, e obligatoriu să încep discuțiile la pluralul de politețe până am acceptul interlocutorului săne tutuim. Dacă acest accept/invitație nu vine, continuăm la plural. N-a murit nimeni din cauza asta.
February 6th, 2010 - 14:41
Politețea la români are suficiente și, după mine, destul de simple instrumente de vocabular. Mai prost stăm la “punerea în funcțiune”.
February 6th, 2010 - 22:01
Nu ai răspuns la prima întrebare adresată de “explorish” şi nu-i frumos să laşi omul neterminat. Subscriu la cele scrise de el şi revin cu întrebarea lui: dacă ai şti că cel de la şaormărie NU e profesor doctor inginere honorius prig… l-ai tutui? În general oamenii trebuiesc respectaţi şi tot în general trebuie trataţi cu măsură egală. Nu cred că între femeia de serviciu de la universitate şi decan există mari diferenţe, cu excepţia diplomelor. Dar pentru lipsa diplomelor nu cred că ar trebui răstignit cineva.
February 6th, 2010 - 23:12
Pai spuneam în text că nu l-aș tutui, cum nu tutuiesc pe nimeni din pima:) Despre asta era vorba.
February 8th, 2010 - 10:14
Bun, ce e de preferat : “Domnule sinteti un dobitoc!” sau “omule, esti genial !” Poti respecta tutuind si insulta “en vouvoyant” sau cum naiba se zice in romana. Prefer tutuitul academic, dar pot sa traiesc cu pluralul de politete (nu cu ala regal, “maiestatile voastre” si alte timpenii).