Ori suntem anonimi, ori nu mai suntem!
Eu sunt unul dintre cei care nici nu apreciază anonimatul pe internet și nici nu îl susțin. Mi se pare că obligativitatea (ce va fi în scurt timp legiferată în multe țări) de a-ți declina identitatea reală atunci când vrei, de exemplu, să scrii un comentariu, nu îngrădește libertatea individuală de exprimare, ci, dimpotrivă, îi dă o mână de ajutor. Adică nu doar că ești liber să te exprimi așa cum dorești, dar ai și avantajul de a o face în așa fel încât să afle toată lumea ceea ce gândești și cum vrei tu să le schimbi viața în bine tuturor. Să poți spune ce vrei fără a putea spune și că tu ești autorul respectivelor spuse este nu doar frustrant, ci și un act de cenzură inadmisibil într-o societate democratică.
M-am lovit, în ultimele luni, de un comentator enervant. Nu este nici primul și nici ultimul, dar ăsta a devenit enervant prin faptul că nu comenta decât la articole care lezau interesele autorităților locale din Tulcea, pe site-ul Obiectiv, și că o făcea înjurând într-un mod total lipsit de creativitate. Adică tot ceea ce emitea omul ca înjurătură se învârtea în jurul suptului. Am aflat de ce de curând, dar nu vreau să vă stric surpriza.
Și pentru că i-a tot dat, lately, în sus și în jos cu "o sugi", am devenit curios. Și mi-a sărit țandăra și mai rău când a scris un comentariu în care mă lăuda.
M-am întrebat dacă e atât de prost încât să posteze de pe un computer din primărie sau din Consiliul Județean Tulcea. Ei bine, nu era atât de prost. Era mult mai prost. Era un angajat al unui grup de firme din București, cu multiple interese de afaceri în Tulcea. Adică este în continuare un angajat al firmei Sorocam, parte a grupului de firme Colas. Sorocam este o firmă care are o carieră în județ iar o altă firmă din grup, SC Construcții Feroviare Iași Grup Colas SA, taman ce a câștigat o licitație de 2.000.000 de euro pentru reabilitarea unui drum județean între Enisala și Jurilovca. Cum ar veni, omul se simțea obligat să ia apărarea celor care îi furnizau contracte din bani publici. Și, dat fiind profilul firmelor pentru care lucrează, cred că are mult de luat apărarea prin publicații locale, pentru că ei nu trăiesc decât din contracte cu statul.
De la IP, care este direct legat de două dintre domeniile aparținând grupului de firme, am ajuns foarte ușor la multe informații care, găsindu-se pe internet, ar putea fi considerate publice. Combinând data la care omul și-a făcut cont pe site-ul Obiectiv cu niscaiva profile date de pe Linkedin, cu informația că tocmai fusese angajat un nou membru al top-managementului pe partea de vânzări și cu faptul că tocmai fusese anunțată licitația pentru reabilitarea drumului despre care vorbeam mai devreme a rezultat un nume, o față, o motivație. Și explicația obsesiei pentru sex oral pe care o are omul: după poze, pare a depăși 130 de kile la aproximativ 40 de ani. Parte de alt tip de sex nu cred că are.
Așadar, de la un amărât de IP, cu puțin noroc, am ajuns să aflu identitatea unui tip care se credea protejat de anonimatul binecuvântat al internetului. Dacă mai adaug faptul că de la același IP, la foarte puțină vreme după ce înjurase ultima oară pe site-ul ziarului, a fost vizitat un site de escorte feminine din Canada, aș putea risca și un pronostic legat de viitoarea deplasare în interes de serviciu a omului respectiv. Dar nu risc, după cum nu am să-i fac publice: numele, funcția, școlile absolvite, asociațiile în care este membru, adresa de acasă sau numărul de telefon.
Atât doar voi mai spune: dacă vreți cu tot dinadinsul să fiți anonimi, nu mai postați comentarii injurioase de la birou. E primul pas. Apoi, evitați rețele de socializare și evitați să lăsați urme online. Nici asta nu vă ajută 100%, dar, măcar, este un început. De fapt, uitați chestia asta cu anonimatul pe net. Nu există. E costisitor să vi se dea de urmă, dar, dacă enervați pe cineva îndeajuns de tare, vi se va da.
Floriana Jucan a devenit frecventabilă?
Sebastian Lăzăroiu, ditamai consilierul prezidențial, a găsit de cuviință să discute "stenogramele Vântu" într-un interviu acordat legendarei Floriana Jucan de la cunoscuta publicație Q Magazine. Ăăăă, adică?
Adică, brusc, după ani și ani, Floriana Jucan a devenit extrem de frecventabilă, credibilă și numai bună pentru lansat păreri pertinente.
Nu voi discuta maximele lansate de către consilierul prezidențial, ci alegerea mediului.
Floriana Jucan este o fostă ziaristă necunoscută care, la jumătatea anilor '90, a devenit foarte cunoscută datorită relației sale amantlicești cu un ambasador al Elveției la București (Jean Pierre Vettovaglia e numele nefericitului). Povestea a fost spusă de către Academia Cațavencu, într-un articol de pagina 3 în care era vorba despre serviciile secrete și despre spioancele infiltrate ici și colo. Și, pentru că povestea cu secretara AC care spiona pentru 2 și 1/4 nu era suficientă, a fost introdusă în articol și povestea Florianei, care se culca cu Jean Pierre pentru SRI (cică). era vorba și despre Banca Columna, despre ceva șantaj și așa mai departe.
După acest scandal declanșat de către Academia Cațavencu, Jean Pierre Vettovaglia a fost rechemat, băncii Columna i-a fost retras steagul elvețian de pe firmament iar Floriana Jucan a devenit vedetă. A scris și o carte, "Ambasadorul", în care povestea câte ceva despre relația ei cu elvețianul, dar a cărei miză era să lase a se înțelege că marea ei dragoste (împărtășită) era Virgil Măgureanu.
Floriana s-a prezentat pe ea însăși drept o Mata Hari în devenire, care se îmbăia ba cu ambasadorul, ba cu spionul în căzi pline cu petale de trandafir. Realitatea, însă, o devoala drept o Matahali în plină expansiune. Din fericire pentru ea, Floriana Jucan a dat atenția cuvenită regimurilor de slăbire și nu s-a îngrășat mai mult decât media etniei.
Au urmat ani de zile de tăcere sfioasă, mai ales pentru că marea doamnă a jurnalismului de alcov intrase în aria de acoperire a lui Gigi Kent. Dar, după moartea acestuia, doamna și-a revenit. A scos și o revistă. Unde atrage ca mierea bine plasată diverși oameni. Dar de aici și până la a-i da interviuri despre starea presei este un pas pe care doar un priapic nesățios l-ar putea face.
Așa că, domnule Lăzăroiu, după ce vă obișnuiți din nou cu felinarele albe ale orașului,
după ce vă aranjați cravata în neorânduială, poate mergeți până la capăt și îi dați un interviu și Laurei Andreșan. Dacă vă ține, evident.
Sursa foto: Q-Magazine
Fiecare în Liga lui
Ieri seară, în emisiunea "Ora de foc", fostul PRM-ist Dănuț Liga a spus că ziariștii de la RTV fac politică în loc să facă presă. Era atâta reproș în vocea fostului postament lingvistic al bucilor lui Vadim, încât am înțeles că este greșit ca ziariștii să facă politică.
O fi, nu spun. Probabil că politica este destinată doar celor care nu au o meserie sigură, nu știu să facă mare lucru, nu stăpânesc prea bine limba română și pot fi dominați intelectual de către orice moderator de televiziune.
Probabil că politica este interzisă celor care pot conversa civilizat, înțeleg argumente, le pot urmări și, în linii mari, nu se aniversează fie de Ziua Internațională a Autiștilor, fie de Ziua IQ-ului Subunitar.
Probabil. Dar, Dănuț, domnule Liga, trage/ți aer în piept și repetă/ați de 1.000 de ori (că de scris nu pot îndrăzni a cere): "Sunt mai prost ca Oana Stancu. Am fost mai prost ca Oana Stancu. Orice aș face voi fi mai prost ca Oana Stancu. Dacă sunt și mai prost ca Andreea Crețulescu..."
Căci, domnule Liga, băi Dănuț, pentru un om din Viziru (jud. Brăila) nu-i o rușine să fie mult mai prost decât Oana Stancu. Da' să ajungă cineva să creadă despre tine că ai putea fi chiar mai prost decât Andreea Crețulescu...
Banii noștri unde e, banii noștri ce-ați făcut cu ea?
De 20 de ani sunt plătit pentru textele pe care le scriu și, implicit, plătesc impozite către stat. Cum ar veni, muncesc de 20 de ani și sunt contribuabil, în diverse forme, de tot atâta timp. Trăgând linie zilele trecute, mi-am dat seama cam câți bani am băgat eu în buzunarele statului și cam ce am primit de la el în schimbul acestor bani.
În primii zece ani am câștigat, în medie, cam 500 de euro net pe lună. Pentru acești bani, eu și angajatorul am plătit statului încă 750 de euro impozit lunar. Așadar, în primii 10 ani am plătit către stat cam 90.000 de euro, reprezentând impozitul pe salariu și colaborări.
În următorii 8 ani am câștigat cam 1.500 de euro pe lună, net. Am plătit statului, eu și angajatorii mei, sub formă de impozit, încă 2.250 de euro lunar. Deci, în 8 ani, încă 216.000 de euro dați la stat.
Iar în ultimii doi ani am ajuns, prin diverse fantasmagorii contabile, să plătesc impozite de maxim 10.000 de euro anual.
Trag linie și obțin ipozite directe din salarii de aproximativ 326.000 de euro. La asta adaug impozite pe profit și pe dividende de aproximativ 10.000 de euro în anii în care am fost acționar într-o societate comercială profitabilă. Până acum, așadar, i-am băgat statului în buzunar cam 336.000 de euro.
La asta adug impozitele indirecte, gen TVA. Din banii câștigați net, din 1993 încoace am plătit acest impozit indirect, ajungând la o sumă de aproximativ 45.000 de euro, în linii mari. Dacă pun lângă impozitele locale, taxele de drum din benzină, rovignetele și alte zeci de impozye și taxe, ajung la o contibuție către bugetul de stat de aproximativ 400.000 de euro în 20 de ani. Nu este foarte mult în raport cu alții și nici măcar nu este mult an raport cu bugetarii de eșalon 1, 2, și 3, care câștigă și contribuie mai bine și, în plus, nu plătesc taxe pentru ciubucuri.
Sunt, totuși, 400.000 de euro. Dacă aș fi investit acești bani într-un fond de pensii privat, după acești 20 de ani aveam în cont o sumă care mi-ar fi permis să mă retrag la pensie, deja. Dar va fi nevoie să mai muncesc încă 30 de ani pentru a putea ieși la pensie, urmând să primesc, probabil, vreo 100 de euro pe lună timp de cât mi-o mai fi rămas de trăit. Oricum, mult mai puțin decât perioada în care am cotizat.
În acești 20 de ani nu am fost internat în spital nici măcar o singură zi, nu am beneficiat de nicio rețetă compensată pentru medicamente și am plătit cam toate analizele pe care le-am făcut. Mai mult, vreo 8 ani nici măcar nu am deranjat statul cu vreo floare în domeniul medical, beneficiind de o asigurare medicală privată
plătită de către angajotorii mei.
Nu-mi trebuie deconturi amănunțite pentru a-mi da seama că bani pe care eu i-am plătiti statului s-au dus pe cheltuieli aiurea, care nu-mi folosesc mie în niciun fel. Îmi trebuie un singur lucru: să fiu lăsat să plătesc eu cui vreau pentru pensia și asistența medicală ce mi se cuvin. De 400.000 de euro n-am primit nimic, iar pentru a primi în viitor va trebui să cotizez și mai mult. NU MAI VREAU!
Sunt de acord ca statul să-mi impună să am asigurare medicală, asigurare auto și asigurare de pensie, dar nu vreau să-mi impună să i le plătesc lui. El nu știe ce să facă și cum cu banii ăștia. Cred că 400.000 de euro de la un contribuabil minor îi sunt suficienți și îl rog să nu mă mai caute de azi înainte. Până nu-și revine cu capul (și mai sunt vreo câțiva ani până atunci) eu nu-i mai plătesc nci măcar un leu.
Ce nu veți vedea mâine în Academia Cațavencu
Ei bine, în numărul de săptămâna aceasta nu veți găsi în varianta tipărită a Academiei Cațavencu nici măcar o fotografie cu Traian Băsescu. Apartenența la un trust acuzat că vrea să dea lovitură de stat nu presupune absența unei minime decențe. Atât.