O soluție pentru pensiile OPV*-iștilor
Ești militar în rezervă sau retragere? Adică pensionar, cum se cheama la noi, civilii?
Ai descoperit că îți lipsesc bani din pensia aia mare pe care o luai?
Nicio problemă.
Fă cum făceai când erai în activitate: du-te la un coleg și completează ce-ți lipsește din pensia lui. Pentru că -nu-i așa- asta i-ați învățat pe recruți toată viața: "În armată nu se fură, se completează!".
*OPV-ist = Oportunist Pe Viață
Gata, au voie și PDL-iștii să se joace cu rezerviști
E oarecum amuzant că până duminică seara, înainte ca Băsescu să facă ceea ce a crezut el că sunt cuvenite precizări pe marginea protestelor pensionarilor militari, nimeni din tabăra lui nu ieșise la atac împotriva pseudo-ostașilor gen Dogaru, Pricină și alții.
Dar, după ce comandantul suprem s-a exprimat tranșant, vorbind despre militari pensionați în floarea vârstei și care n-au dreptul să se vaite, brusc au apărut Cristian Preda, Andreea Pora și Dan Tapalagă, spunând ceea ce spuneau vânduții ăia de la Academia Cațavencu acum o săptămână. Evident, Vântu a plătit ca eu să fiu împotriva curentului iscat de Realitatea TV, în cadrul unei strategii diabolice de dărâmare a lui Băsescu prin învăluire. Dar asta se știa deja. Mai interesant este cum niște spirite fine, analiști de profunzime, au nevoie de aproape două săptămâni pentru a se dezlănțui împotriva dușmanilor guvernului.
Cum pe ei în mod cert nu-i plătește Vântu în cadrul aceleiași strategii aiuritoare, există două alte posibile explicații: ori sunt mai lenți în gândire și au avut nevoie de timp ca să-și dea seama cine sunt cei care protestează cel mai tare, ori, mai degrabă, au așteptat să arunce cineva mingiuța, ca să o poată ei umple de mușcături fără să-i strice socotelile. Oricum, nu prea e nicio diferență între ei și curajoșii care semnează "un grup de generali în rezervă". Au acea disciplină a comunicării oportune care nu se poate naște decât în garnizoane ideologice.
Mihai Viteazul a murit în timp ce-i scria lui Traian Băsescu
"Domnule președinte,
Mă adresez dumneavoastră în calitate de comandant suprem. Eu sunt ăla. Dumneavoastră sunteți un nu-știu-prea-bine-ce, care o să apară peste câteva sute de ani și o să conducă țările astea pe care m-am chinuit atâta să le unesc.
Uitați care-i treaba. Aud că mă umiliți pe unde mă prindeți. N-o să vă spun de unde am auzit, pentru că oamenii ăia se tem de represalii și m-au rugat să le păstrez anonimatul.
Mi-e sufletul greu când aflu ce se întâmplă în țară, cum sunt tratate valorile naționale, cum a ajuns istoria noastră să fie terfelită.
Vă conjur, domnule președinte, să puneți capăt acestei bătăi de joc. Nu se mai poate, iar noi, adevărații eroi nu vom mai rezista mult. Vă ordon chiar, domnule președinte, să nu vă mai afișați doar pe stadioanele echipelor din București și să faceți, în sfârșit, dreptate. Faceți ceva cu Universitatea Craiova și nu mai lăsați toți neaveniții să-și bată joc de echipa care (am informații certe) va fi numită de către Dorin Tudoran "Campioana unei mari iubiri". Alungați-l pe Mititelu din țară, dați-l pe mâna gâdelui, nu știu, dar această umilință nu mai poate..."
Aici se încheie scrisoarea pe care Mihai Viteazul i-o scria lui Traian Băsescu pe 9/10 august 1601, pe Câmpia Turzii. I s-a făcut rău, iar capul i-a alunecat pe tăișul armei generalului Basta. Și a murit. Rudele au găsit zilele trecute scrisoarea în computerul voievodului și mi-au adus-o mie pentru a o publica. Ceea ce și fac. Mai mult ca sigur că scrisoarea asta l-a omorât. Rușine, Traian Băsescu.
Vecine, trăiască-ți capra!
Dacă în Austria sau Germania un vecin s-ar apuca să violeze o trecătoare pe stradă, oamenii ar pune mâna pe telefon și ar chema poliția, după care ar interveni ei înșiși pentru a opri activitatea respectivă. La ei se cheamă spirit civic. Dacă austriecii sau nemții respectivi ar face asta la noi, s-ar chema că vor să moară capra vecinului.
Dacă în SUA, în curtea de peste drum ar cânta niște maneliști la ora 2 noaptea, oamenii ar pune mâna pe telefon și ar chema poliția. La ei asta se cheamă spirit civic. La noi s-ar chema că vrei să omori capra vecinului.
Dacă în țările cu evaziune fiscală rezervată doar mafioților ai vedea că vecinul tău, polițist sau angajat la stat, își face o vilă de 3 milioane de euro și își cumpără un Lamboghini, ai suna la fisc și ai semnala cazul. S-ar chema că ai spirit civic, în timp ce în România se cheamă că vrei să moară capra vecinului.
Ei bine, prieteni, haideți să uităm asta cu capra vecinului. Să presupunem că avem fiecare în curte o vacă, o oaie sau alt animal păscător. Vecinul are 30 de capre, pentru care nu plătește impozit. Și nu doar că nu plătește impozit, dar caprele lui mai intră și în curtea noastră și rad toată iarba din care s-ar hrăni păscătorul nostru. Dacă punem mâna pe telefon și sunăm la fisc/ poliție/ ANAF, nu înseamnă că vrem să moară capra vecinului, ci că vrem foarte mult ca vaca/oaia/păscătoarea naostră să trăiască.
Oameni liberi, de bune moravuri
Săptămâna trecută am provocat, fără voia mea, un examen de conștiință într-o familie. N-aveam ce căuta să mă bag între tată și fiu, nu era rostul meu, n-a fost nici măcar o secundă intenția mea să fac asta.
Eu doar am scris două articole în Obiectiv, cotidianul tulcean unde scriu de un an de zile. Primul articol era despre o licitație organizată de primăria locală și unde unul dintre câștigători era tatăl unui consilier local, prin firma lui. Pe consilierul local îl cheamă Ciprian Pericleanu și l-am cunoscut la puțină vreme după ce m-am mutat în Tulcea, atunci când am și început să scriu la ziarul local. E un tip mișto, tânăr, fost candidat la primărie în 2008 și singurul consilier local al PNL în orașul Tulcea. De altfel și singurul care, în ședințele de consiliu local, își amintește că este în opoziție. În text, înainte ca el să sufere unele mici modificări prin titlu, în parcursul firesc al unei redacții, nu făceam decât să relatez faptele și să-mi exprim o oarecare nedumerire că cel mai vocal inamic politic al primarului ajunge să semneze contracte cu primăria (Ciprian a fost, o vreme, deirector la firma tatălui său, dar nu mai e).
A doua zi de la apariția articolului, Cip a ținut o conferință de presă și a amintit câteva legi după care funcționează administrația locală. Spre rușine amea, una dintre legi îmi era complet necunoscută. Am studiat-o și mi-am dat seama că, în conformitate cu acea lege, Ciprian Pericleanu nu mai este compatibil cu funcția de consilier local. Am scris un al doilea articol în care spuneam asta, cu citate extensive din textul legii. Dar încă se mai putea alege între consiliul local și 5 contracte în valoare de peste jumătate de milion de euro. Numai că alegerea nu-i aparținea lui Ciprian Pericleanu, ci tatălui lui. Iar tatăl lui a ales, semnând contractele. Moment din care cariera politică a fiului a luat o mică pauză, primarul atât așteptând pentru a-și suspenda singurul critic din consiliul local.
Pentru mine e prima dată când scriu un articol care are rezultat aproape imediat și, totuși, am remușcări. Nu pentru că un tânăr PNL-ist pierde un an jumate de mandat în consiliul local. În definitiv va putea candida la alegerile viitoare, la consiliul local sau la primărie, după ce taică-su va fi terminat contractul de reabilitare termică a blocurilor. Am remușcări pentru că am forțat fără voia mea o lămurire nenecesară în relațiile dintre tată și fiu. Când tatăl alege banii, fie ei și 500.000 de euro, în defavoarea fiului și a viitorului acestuia, comentariile sunt de prisos.
Întrebarea care rămâne este: oricât de "de bune moravuri" ar fi oamenii, oare cât de liberi mai sunt în condițiile în care acțiunile lor sunt decise de hotărârile altora, cărora nici măcar nu le pot cere să renunțe la planurile lor?