De ce Vadim și Păunescu nu trebuie trimiși la groapa de gunoi a istoriei
Ani de zile, mai ales după '90, s-a tot spus despre diverși oameni că ar trebui să ajungă la groapa de gunoi a istoriei.
E o tâmpenie, o măgărie și o blasfemie în cazul multora dintre ei. Mai ales în cazul unor oameni deosebiți, așa cum este Corneliu Vadim Tudor și cum a fost Adrian Păunescu. A-i trimite pe aceștia din urmă la groapa de gunoi a istoriei este aproape o impietate.
Gropa de gunoi a istoriei este, cred, un loc fetid, o fundătură unde se adună tot soiul de eșecuri umane. Evident că pe-acolo umblă tot soiul de țigani ai istoriei care scormonesc prin gunoaiele istoriei și încearcă să le recicleze. A făcut asta Ion Cristoiu cu Zelea Codreanu, o face de 7 ani PSD-ul cu Ion Iliescu, o fac toți nostalgicii cu Ceaușescu.
De aia zic: nu e bine să arunci lucruri la groapa de gunoi a istoriei, că te trezești cu ele refurbișate și aduse din nou pe piață, de parcă ar fi nounoi-nouțe. Așa că, mai bine, oameni ca Vadim și Păunescu merită mai degrabă aruncați la latrina istoriei, pentru ca peste ei să se depună, în timp, straturi-straturi de uitare puturoasă.
Pensiile bravilor ostași români. Care ostași?
Miercuri seară un civil gras și fluffy (modul slinos-păunescian de fluffy, nu vă gândiți la altceva) a spus spre finalul unei emisiuni de la Realitatea TV: "Îmi este rușine că am fost militar român. Pentru că în 1989 nu am apărat acest popor așa cum trebuia și de aia s-a ajuns aici!".
Grasul civil este, de fapt, colonelul în rezervă Mircea Dogaru, președintele sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în rezervă și în retragere. Ăsta din poză:
De ce este el supărat? Pentru că îi tot scade pensia de șmecher. Și îi tot scade, până se apropie la vreo 10 milioane de o pensie de român obișnuit, care a lucrat 40 de ani în condiții grele.
Mircea Dogaru, colonel în rezervă etc, împlinește 56 de ani pe 30 ianuarie 2011. Este deja pensionar de ceva vreme. Că doar de aia este și președintele unui sindicat al pensionarilor cu vipușcă. 56 de ani și deja pensionar cu experiență? Când bărbații se pensionează la 65? Înseamnă că domnul Dogaru a avut o viață grea prin teatrele de luptă deschise de România pe diverse continente. Probabil că a și fost rănit în vreunul dintre războaiele duse de țara noastră în ultimii ani. Un erou, ce mai. Un erou. Cum să-i scazi ăstuia pensia?
Păi, zic eu, să i-o cam scazi până la extincție. Pentru că nu este altceva decât un politruc umflat care a intrat în armată ca să câștige mai mult fără să facă nimic. Mircea Dogaru nu este militar de carieră. Nu este artilerist, infanterist, tanchist etcist. Este, însă, atârnătorist, conspirațio-teorist, mentofrecangist, oportunist șamdist.
Mircea Dogaru a absolvit în 1979 facultatea de Istorie din București. Este repartizat ca profesor la liceul nr. 13 din București. E mult de muncă și banii sunt puțini, așa că eroul renunță imediat la învățământ pentru a se angaja la Institutul de Istorie și Teorie Militară. Cică ar fi specialist în istorie antică și medievală. Ar fi obținut, după '90, o specializare în istoria UE, la "Institutul Francez". Dacă nu știți, la Institutul Francez ar fi putut deveni specialist în istoria UE, în 1997, oricare dintre cursanții care ar fi avut bunul simț de a se prezenta la toate prelegerile. Are publicate 3 lucrări în limba română, sau, cel puțin, atâtea am găsit eu. Două au apărut după 1990 și conțin cuvântul magic Dracula, în speranța tirajului.
Din 1999 nu mai lucrează la Institutul de Istorie și Teorie Militară. S-ar putea să se fi pensionat atunci, la vârsta de 44 de ani, dar nu sunt sigur.
Ei bine, ăsta (că nu m-am prins încă ce este el) vine și ne vorbește despre ostășimea română, despre uniformă, onoare, sacrificiu. Tot el spune că în 1989 ar fi trebuit să apere poporul român de ceea ce s-a întâmplat. Adică ar fi trebuit să nu-l lase pe poporul român să facă revoluția aia sau ce-o fi fost, ca să-l apere de el însuși (pe popor) și să nu-i scadă lui pensia (lui, lu' rotunjor). Ăsta. Un gras pufos care nu a ieșit din birou în calitatea lui de militar. Un non-soldat. Un "Golește-repede-tava-de-la-popotă". Un...
Ce drept are un astfel de om să aibă o pensie mai mare decât istorici care chiar au făcut ceva pentru domeniu (unii chiar și pușcărie politică, înainte de 1989)? De ce să aibă pensie mai mare decât un profesor de istorie de liceu sau școală generală? De ce să aibă pensie muult mai mare decât oameni care chiar au muncit? Cu ce este el mai special? Ce fel de ostaș al armiei române este el? Cum m-a apărat grasul ăsta de dușmani? Ce merite are? Ce? Cum? De ce? De când?
În fine. Moș Teacă de tinichea folosește, la sfârșitul comunicatelor pe care le scrie, urătoarea alăturare de clișee latinești: "Honor et Patria! Vae Victis!". Deși sunt convins că el, personal, n-a făcut nici măcar o victimă, tot sună amenințător. Văzându-l, în condiții normale i-aș spune doar "Vae culo tuo, psittace!". Dar astea nu sunt condiții normale, iar el este creditat de televiziuni de parcă ar fi unul dintre militarii români care au făcut mari fapte de eroism. Dar ce părere (personală) am despre ceilalți rezerviști și retrăgeriști ai armatei române, într-un viitor apropiat. Vae militibus nostris!
Obrăznicături personale ale prim-ministrului
Pe 3 ianuarie, pentru că tot nu prea fuseseră evenimente, discutam în redacția Academiei Cațavencu despre prestațiile televizate ale Andreei Paul, fostă Vass, consilieră personală/ de stat a premierului. Părerile erau împărțite. Unii o considerau o persoană care știe ce vorbește, pregătită, la locul ei. Alții, mai vehemenți, o considerau o persoană obraznică, agresivă și care ignoră cu bună știință realitatea. Ne-am plictisit repede de subiect și am trecut la altele, dar mi-am amintit de personaj acum vreo două zile, când se cirovăia cu Radu Soviani la Realitatea
Ca doctor în economie, Andreea Paul ar fi putut să argumenteze mai bine decât clasicele și atât de femininele "Bateți câmpii! Nu știți ce spuneți! N-aveți dreptate!". Dacă ar fi dat și niște cifre, dacă ar fi putut spune că Soviani n-are dreptate pentru că a) b) și c), poate că aș fi trecut în tabăra colegilor mei care o sonsiderau o persoană OK. Așa, însă, am rămas în tabăra scepticilor care o consideră o consilieră de carieră, care-și apără cu loialitate obiectul consilierilor, fie că se cheamă Stolojan sau Boc. Mai mult, când a spus "Guvernul din care fac parte" mi s-a părut că respectabila doamnă chiar sare calul rău de tot. Pentru că dânsa nu face parte din guvern, având doar rangul de consilier de stat, după ce, vreme îndelungată, a fost doar consilier personal. Ori, să te apuci să te dai drept mebru al guvenuluipe la televizor, crezând că impresionezi, e de-un blondism înfiorător, rudă cu parvenitismul cronic.
Când am mai văzut și la Simona că doamna crede că "Sufletul premierului nu trebuie decimat cu probleme suplimentare", i-am făcut loc în galeria din ce în ce mai largă a obrăznicăturilor de stat, foste obrăznicături personale ale prim-ministrului și ale altor oameni politici influenți.
Perversul de pe Târgu’ Cotroceni
Ca să ne arate că și el urmărește fie filmulețele de succes de pe youtube cu alegătorii săi, fie emisiunea lui Bendeac, Traian Băsescu a spus într-o emisiune de la TVR, referindu-se la pozițiile Franței și Germaniei în cazul aderării noastre la spațiul Schengen, că "Ori suntem parteneri egali, ori nu!".
De golani ne știe o Europă întreagă, așadar nu se mai punea problema dacă "suntem golani ori nu mai suntem". Numai că, de data asta, deși Germania și Franța au chemat primele poliția, de apostat cu o bâtă noi i-am apostat. De dat de să-i julim, noi le-am dat, în nenumărate rânduri, deși știam că ei lucraseră la antebrațele alea. Perverse ca pe diverse Târguri tot noi le-am dat, de 4 ani (1461 de zile - 35.064 de ore) de cand suntem în UE, așa că n-avem de ce să ne plângem.
Și, totuși, e bine că președintele nu e rupt de popor, în cele mai tâmpite manifestări ale sale. Ale poporului, evident.