„Apel către liicele” sau „Dragul meu otrăvitor”

liiceanubase

Cu ceva ani în urmă, o scriere de-a lui Gabriel Liiceanu, în care povestea ce creme folosește și cât de des, precum și faptul că-și botezase automobilul, stârnea ilaritate. Mulți s-au grăbit atunci să-l ia peste picior pe cel mai cunoscut autor de scrisori deschise al româniei post-ceaușiste, ridiculizându-i obiceiurile de metrosexual sexagenar avant la letre (sexagenar la acea vreme, desigur). Nedelicat, ca să folosesc un eufemism. În definitiv, erau cochetăriile unui încrâncenat care se alintă. Benigne.

De câteva zile, însă (a fost publicat pe 27 ianuarie în varianta online și a spart Facebook-ul azi, pe 30 ianuarie), circulă un alt text de-al domnului Liiceanu care produce, în cel mai bun caz, stupoare. S-ar putea ca alții să simtă și lucruri mai profunde.

Pe scurt, autorul „Apelului către lichele” relatează două episoade legate între ele, din zilele de după 13-15 iunie 1990. În primul, aflându-se în biroul lui Virgil Măgureanu, Gabriel Liiceanu trăiește acut cu teama că va fi otrăvit fie cu ceva strecurat în cafea, fie cu câteva picături turnate în cola. Ba chiar profită de faptul că șeful SRI se întoarce puțin cu spatele, pentru a schimba paharul acestuia cu al lui. Al doilea episod îl voi lăsa în interpretarea stilistică a autorului:

„Și totuși, starea de alertă în privința directorului proaspăt înființatului SRI nu mi-a dispărut. La câteva zile după vizita pe care o făcusem, un tip sună la ușa apartamentului meu din Intrarea Lucaci și îmi lasă, „din partea domnului director“, o lădiță cu șase sticle de vin alb. M-am tot învârtit în jurul lădiței câteva zile și am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nici o problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întâlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînțeles, n-am deconspirat proveniența. Au fost primite – și băute pe loc – cu mare bucurie. În ce mă privește, învățasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din fața mea a rămas toată seara neatins.” (de aici)

Dacă povestea cu alifiile și Siegfried era înduioșătoare, aceasta trece granița înspre poveștile îngrozitoare, pe care un om nu le-ar spune despre sine decât la spovedanie ori cu pistolul la tâmplă. Ori, Doamne ferește, atunci când creierul a început să dea rateuri. La aproape 73 de ani se mai poate întâmpla. Mai citesc fragmentul cu vinul prezumtiv otrăvit și îmi spun că este o glumă. Din nefericire, nu există dovezi ale unor glume făcute de domnul Liiceanu în scris. În plus, în acest text există atâta paranoia, atâta spionită, atâta scenarită, lașitate și ticăloșie, încât nici cel mai nepăsător om nu și-ar face lui însuși o glumă atât de crudă.

Dacă Gabriel Liiceanu a scris 400 de pagini despre un om care l-a turnat la Securitate („Dragul meu turnător”, editura Humanitas, 2013, în colecția „Seria Gabriel Liiceanu”), cam cât ar putea scrie 10-20 de oameni pe care Gabriel Liiceanu i-a folosit drept cobai pentru vinul despre care avea profunde bănuieli că ar putea fi otrăvit? Cum se simt, acum, membrii GDS care își amintesc, brusc, faptul că Gabriel Liiceanu a fost, cândva prin 1990, neașteptat de generos, dăruind masa cu șase sticle de vin? Ce ar putea fi în mintea cuiva care descoperă, la distanță de un sfert de secol, că prietenul și camaradul lor, Gabriel, i-a expus otrăvirii pe care, princiar, și-a refuzat-o lui însuși? Ce poți gândi, peste ani, când descoperi că un om pe care-l credeai apropiat te-a folosit fără scrupule ca pe un sclav dispensabil, numai bun să guste din mâncarea și băutura patricianului? Din afară, cu siguranță, nu pot să-mi fac nici cea mai mică idee.

Dar tot din afară pot spune că nu am mai citit o mărturisire atât de cinică de foarte multă vreme. Și că, ușor-ușor, mă cutremur.

Gabriel Liiceanu trece drept moralistul numărul 1 al României recente. Pe scrierile lui, de la „Apel către lichele” încoace, se bazează mare parte din reacțiile publice ale așa-zisei drepte românești. Gabriel Liiceanu este un reper pentru mulți dintre cei care au nevoie ca cineva să le explice public, dar în cheia propriilor lor simpatii, evenimentele. Cât de trist trebuie să fie să descoperi că reperul tău este un laș lamentabil, care este dipus să-și sacrifice apropiații pentru a vedea dacă e atât de important încât să fie eliminat prin otrăvire.

Și mai ales cât de trist trebuie să fi fost domnul Liiceanu atunci când a descoperit că mebrii GDS au supraviețuit vinului de la Măgureanu, când s-a prins că Măgureanu – un nimeni, în definitiv – l-a considerat atât de lipsit de importanță încât a refuzat să-i ofere o moarte ca a lui Socrate. Asta cred că a rănit mult orgoliul hrănit cu steroizi al filosofului.

6 comentarii

  1. Încă o dezamăgire! Și ce mai dezamăgire! Dublă : faptul în sine (incalificabil) și actul de a-l face public (senilitate? cinism? )!
    Era o vreme când îi cumpăram toate cărțile…. Și nu este singurul care m-a dezamăgit!
    Se pare că așa e intelectualul român din toate timpurile (cu câteva excepții )

    Răspunde

    Thumb up 9 Thumb down 1

  2. L-am simtit ca e nascut vested ca scriitor de cum am parcurs Jurnalul paltinisan dezgustator de idolatru. Faptul ca, in 2013, inca nu gasise altceva mai demn de atentie decat „Dragul meu turnator” mi-a confirmat cat de blocat ii este imaginarul pe scenarii perimate, ce-i dau masura si-l cantoneaza acolo unde ii este de fapt locul. Il consider foarte reprezentativ pentru romanii care, neavand acces direct la surse, poarta lenjerie ideatica din talcioc.

    Răspunde

    Thumb up 6 Thumb down 0

  3. Alianta Civica R.I.P.

    Exista pentru ca il bagati in seama! Trebuie ignorat asa cum el insusi a ignorat principiile de baza ale bunului simt civic! Cand tinerii din jurul meu m-au intrebat de ce, in perioada comunista, nu am avut si noi un Vaclav Havel, raspunsul a fost: pentru ca elitele noastre intelectuale s-au comportat precum Adrian Paunescu sau Gabriel Liiceanu!

    Răspunde

    Thumb up 4 Thumb down 0

  4. Sinistru.
    Si ma amuza ca nici nu s-a indurat sa arunce vinul ala, pur si simplu. Adica nu esti doar las si cinci, dar mai esti si meschin!
    Brrr…

    Răspunde

    Thumb up 3 Thumb down 0

  5. Herta Mueller l-a facut de tot rahatul in intalnirea aia binecunoscuta. A scos din el tot si l-a prezentat publicului roman, bineinteles ala care asculta si pricepea.

    Răspunde

    Thumb up 1 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.