Cand o sa fiu mare vreau sa ma fac tabloid

Dacă în „Fahrenheit 451” oamenii erau cărți, în ziua de azi oamenii sunt ziare, bloguri sau emisiuni de televiziune. Nu se mai memorează cărți, ca în romanul lui Bradbury, ci se povestesc momente memorabile cu Bendeac, Badea, Naomi, Udrea etc.

Am început să mă gândesc la asta uitandu-ma la traficul pe care îl face acest blog de când a pornit. Este departe de a fi măcar mulțumitor. Deși, drept este că lenea care m-a cuprins imediat după ce i-am dat drumul în lume și existența Twitterului m-au făcut să scriu foarte puțin. Cunosc teoriile și am citit sfaturile pentru a deveni un blogger de succes. Poate le voi urma, poate nu. Încă nu m-am hotărât. Dar calea cea mai sigură spre afirmare ar fi să pornesc un război blitz cu vreun dumnezeu al traficului, să mă arunc la niscaiva guerillă online, să fac ceva tumbe. Sau să mă apuc să spun povești scandaloase din cei 12 ani petrecuți la AC, să vând dedesubturi de la Happyfish sau să-mi povestesc viața.

Aș deveni, astfel, un tabloid de succes, fără să mai am nevoie de concursuri sau de inserturi. Dar nu pot. Nu am, încă, maturitatea necesară pentru a-mi fute în gură foștii sau actualii amici, pentru a-mi spăla boxerii în public sau pentru a mă folosi de trucurile pe care le știu ca să devin o stea în ascensiune a blogosferei. Dacă i se va părea cuiva interesant, voi povesti despre tipuri de oameni, tipuri de companii sau categorii de job-uri pe care i-am/le-am cunsocut direct în 20 de ani.

Pentru cei care, în următoarele săptămâni, vor aștepta de la mine reacții tabloidale, am o singură rugăminte: Slow down, this is a quiet neighbourhood!

2 comentarii

  1. M-am uitat pe blogul tau. Am asteptat sa se stranga ceva material. Asa fac de obicei cand astept o carte buna. Mai astept un pic. Prietenul tau Voltaire zicea ca asteptarea unei placeri este ea insasi o placere. Adevarat.
    Mie imi place linistea in cartier, ba chiar sunt lovit rau de galagie in ultima vreme. Asa ca as fi dispus sa ma plimb aici cu consecventa. A si la Blogroll nu ai uitat pe nimeni ? Sau suntem in competitie si aici :)

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Soerene, frate, in ceea ce priveste pe blogroll, am uita adresa caietelor matale. Si n-am vrut sa te trec pe editura. Clar nu e competitie.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.