Venite adoremus!*
*Aș fi vrut să dau un titlu clar, concis, gen "Cosilierul lui Lăzăroiu îl face poponar pe regele Mihai I", dar, totuși, nu am putut, deși asta este esența a ceea ce urmează.
Eu pot înțelege că unii oameni (de dreapta, de stânga sau de centru) au idei de-abia după ce le-a mai avut cineva înaintea lor. Chiar cred că li se luminează universul atunci când Președintele deschide gura. Își dau o palmă peste frunte, în modul turceschian, și își zic "Băi, câtă dreptate are ăsta! Cum de nu m-am gândit mai devreme că Regele MIhai e un laș și un trădător?". Deci este foarte probabil și credibil ca oamenii să fie independenți în gândire, dar atât de lenți încât să aibă păreri personale de-abia după ce au apărut pe piață părerile personale autorizate. Băieții și fetele (tot un soi de băieți, în cazul lor, dar care nu vor să se recunoască) de la Ovary, blogul oamenilor de dreapta, sunt vie mărturie pentru acest lucru.
Cum spuneam, așadar, pot înțelege că ideile și marile teme de dezbatere vin brusc, unui grup de oameni, după ce la fel de brusc au venit vițelului de aur la care se închină. Dar nu voi putea, în veci, să înțeleg de ce slugărnicia trebuie împinsă dincolo de limtele autosuportabilității.
Să luăm exemplul lui Mirel Axinte, consilierul lui Sebastian Lăzăroiu. Într-un moment de maximă rătăcire, sper, personajul reușește să-l compare pe regele meu cu "Boy George futut în cur". Că actualul șef al statului este ars și ireverențios, pot pricepe, dar că Mirel Axinte, un alt angajat al statului, își dă cu părerea personală într-un mod atât de jegos nu pot înghiți. Iar asta nu are nicio legătură cu faptul că eu sunt monarhist prin tradiție și vocație, ci cu lipsa oricărei logici istorice și a oricărui respect față de adevăr. Vă las să savurați scriitura acestui imbecil care, culmea, provoacă orgasme intelectuale tuturor nedormiților și nefututelor care-i populează blogul.
Totuși, semnalez statului român că nu vreau, în niciun caz, ca un angajat al său, un căcăcios de bugetar, să-mi umple regele de căcat. Nu pentru că n-ar avea drept la opinie, dar o face pe banii mei, iar banii mei, aceiași care se duc în recunoaștera lui Mihai I ca fost șef al statului, nu mai trebuie să se ducă la imbecili. Ca om de dreapta, eu așa am înțeles că se reformează statul, eludând plățile către cretini.
Pentru francofonii din voi
În țara în care se publică în engleză "în original" pentru o mai mare acuratețe a actului jurnalistic mimat, îndrăznesc să vă ofer o părere despre faliment în general, poetic și melodic exprimată de Florent Pagny:
Dacă vă scapă ceva, îmi pare rău, dar țin minte că n-a ieșit nimeni în stradă să protesteze atunci când s-a organizat la București întâlnirea francofoniei.
Anonimatul dăunează grav credibilității
Am descoperit un blog interesant: http://theophylepoliteia.wordpress.com. Autorul scrie despre politica, cu aplecare spre cea externă. Scriitura denotă educație și rigoare. Materialele sunt documentate și deseori se face trimitere la sursa informației. Comentariile sunt echilibrate și există acolo o comunitate care pare a ști despre ce vorbește. Dar...
Dar, să spunem că mi-a plăcut un text de acolo. Să spunem că, în etica citării pe care o am încă dinainte ca bloggerii să înceapă să behăie că nu li se dau linkuri, aș vrea să citez acest blog. Aș face-o? Nu. M-aș lipsi de forța pe care mi-o pot da argumentele deja dezvoltate de către acest om, pentru că nu știu cine este. Chiar dacă scrie pe mai multe bloguri, chiar dacă pseudonimul său este asociat cu nume cunoscute pe cursdeguvernare.ro, el alege să rămână "Theophyle". Poate nu-l interesează gloria, poate nu vrea să fie băgat în seamă, poate nu vrea să fie citat. E alegerea lui. Teophyle, însă, nu este o persoană reală care poate da credibilitate celor scrise de el. Iar eu nu pot face referire la un pseudonim pentru a-mi întări spusele, dacă vreau să am un demers onest.
Vali Petcu sau Cetin Ametcea au înțeles acest lucru, alegând să-și decline identitatea din spatele brandurilor construite în ani, zoso.ro sau arhiblog.ro.. NU sunt singurii, dar sunt emblematici. Pe ei pot să-i citez și atunci când scriu un articol serios pentru presa clasică. Am și făcut-o de mai multe ori. Pe Theophyle nu. E, poate, nedrept, dar, până la urmă, este alegerea omului.
Gata, au voie și PDL-iștii să se joace cu rezerviști
E oarecum amuzant că până duminică seara, înainte ca Băsescu să facă ceea ce a crezut el că sunt cuvenite precizări pe marginea protestelor pensionarilor militari, nimeni din tabăra lui nu ieșise la atac împotriva pseudo-ostașilor gen Dogaru, Pricină și alții.
Dar, după ce comandantul suprem s-a exprimat tranșant, vorbind despre militari pensionați în floarea vârstei și care n-au dreptul să se vaite, brusc au apărut Cristian Preda, Andreea Pora și Dan Tapalagă, spunând ceea ce spuneau vânduții ăia de la Academia Cațavencu acum o săptămână. Evident, Vântu a plătit ca eu să fiu împotriva curentului iscat de Realitatea TV, în cadrul unei strategii diabolice de dărâmare a lui Băsescu prin învăluire. Dar asta se știa deja. Mai interesant este cum niște spirite fine, analiști de profunzime, au nevoie de aproape două săptămâni pentru a se dezlănțui împotriva dușmanilor guvernului.
Cum pe ei în mod cert nu-i plătește Vântu în cadrul aceleiași strategii aiuritoare, există două alte posibile explicații: ori sunt mai lenți în gândire și au avut nevoie de timp ca să-și dea seama cine sunt cei care protestează cel mai tare, ori, mai degrabă, au așteptat să arunce cineva mingiuța, ca să o poată ei umple de mușcături fără să-i strice socotelile. Oricum, nu prea e nicio diferență între ei și curajoșii care semnează "un grup de generali în rezervă". Au acea disciplină a comunicării oportune care nu se poate naște decât în garnizoane ideologice.
Ce-au uitat să spună despre vizita la Vântu
Bun, deci Geoană cel-nu-foarte-inteligent și-a mai luat-o o dată din cauza vizitei la Vântu. El a încercat să-și găsească scuze pentru ditamai tâmpenia, colegii de partid și-au amintit cu această ocazie că feciorul e stupid, iar analiștii au dezbătut din nou lucrurile pe toate fesele.
Ce n-a spus nimeni, sau dacă a spus n-am fost eu destul de atent și n-am auzit, este de ce, totuși, vizita la Vântu a fost o mare greșeală. Că Vântu e om rău sau bun, că a nenorocit 350.000 de deponenți la FNI sau că s-a îmbogățit din afaceri cu statul era mai puțin important acum un an. Important era că, de o lună de zile, Traian Băsescu ataca furibund, spunând peste tot că cei doi contracandidați ai săi nu vor decât să închine țara mogulilor Patriciu, Voiculescu, Vântu. A repetat de atâtea ori acest mesaj, încât era clar că nu va rata ocazia să-l ardă pe oricare dintre cei doi dacă vor da semne de apropiere exagerată față de vreunul dintre oamenii răi ai momentului. În aceste condiții, să te duci în vizită la Vântu acasă, ca ultima servitoare, a fost o dovadă clară a lipsei de judecată a celui pe care soacră-sa îl visa președinte al României. Asta a fost tot. Orice motiv ar fi avut Geoană, chiar dacă Vântu deținea cele șase numere câștigătoare la loto, să-i furnizeze lui Băsescu muniție pentru arma care țăcănea în gol a fost tâmpenia deceniului. De aia e Geoană prost, de aia e Băsescu președinte, de aia doamna Costea n-a ajuns prima soacră a țării.