Floriana Jucan a devenit frecventabilă?
Sebastian Lăzăroiu, ditamai consilierul prezidențial, a găsit de cuviință să discute "stenogramele Vântu" într-un interviu acordat legendarei Floriana Jucan de la cunoscuta publicație Q Magazine. Ăăăă, adică?
Adică, brusc, după ani și ani, Floriana Jucan a devenit extrem de frecventabilă, credibilă și numai bună pentru lansat păreri pertinente.
Nu voi discuta maximele lansate de către consilierul prezidențial, ci alegerea mediului.
Floriana Jucan este o fostă ziaristă necunoscută care, la jumătatea anilor '90, a devenit foarte cunoscută datorită relației sale amantlicești cu un ambasador al Elveției la București (Jean Pierre Vettovaglia e numele nefericitului). Povestea a fost spusă de către Academia Cațavencu, într-un articol de pagina 3 în care era vorba despre serviciile secrete și despre spioancele infiltrate ici și colo. Și, pentru că povestea cu secretara AC care spiona pentru 2 și 1/4 nu era suficientă, a fost introdusă în articol și povestea Florianei, care se culca cu Jean Pierre pentru SRI (cică). era vorba și despre Banca Columna, despre ceva șantaj și așa mai departe.
După acest scandal declanșat de către Academia Cațavencu, Jean Pierre Vettovaglia a fost rechemat, băncii Columna i-a fost retras steagul elvețian de pe firmament iar Floriana Jucan a devenit vedetă. A scris și o carte, "Ambasadorul", în care povestea câte ceva despre relația ei cu elvețianul, dar a cărei miză era să lase a se înțelege că marea ei dragoste (împărtășită) era Virgil Măgureanu.
Floriana s-a prezentat pe ea însăși drept o Mata Hari în devenire, care se îmbăia ba cu ambasadorul, ba cu spionul în căzi pline cu petale de trandafir. Realitatea, însă, o devoala drept o Matahali în plină expansiune. Din fericire pentru ea, Floriana Jucan a dat atenția cuvenită regimurilor de slăbire și nu s-a îngrășat mai mult decât media etniei.
Au urmat ani de zile de tăcere sfioasă, mai ales pentru că marea doamnă a jurnalismului de alcov intrase în aria de acoperire a lui Gigi Kent. Dar, după moartea acestuia, doamna și-a revenit. A scos și o revistă. Unde atrage ca mierea bine plasată diverși oameni. Dar de aici și până la a-i da interviuri despre starea presei este un pas pe care doar un priapic nesățios l-ar putea face.
Așa că, domnule Lăzăroiu, după ce vă obișnuiți din nou cu felinarele albe ale orașului,
după ce vă aranjați cravata în neorânduială, poate mergeți până la capăt și îi dați un interviu și Laurei Andreșan. Dacă vă ține, evident.
Sursa foto: Q-Magazine
Popor mic, dar plângăcios
De două zile încoace plâng televiziunile de știri și ne îndeamnă și pe noi să înmuiem batistele pe motiv că ambulanțele pline cu gravide se blochează în nămeți. Băi, nene, băi, da' ne-am ajuns, zău așa. Ce, o fi așa nasol să naști în mașină? Acum 2010 ani o domnișoară a născut într-un grajd, iar ăla micu a ajuns ditamai celebritatea. Atunci de ce nu s-a mai plâns nimeni?
Mă tutuiți? Te tutuiesc!
Am început să lucrez în presă la 15 ani. Tot atunci am început să fiu trimis pe teren. Întâi după țigări, apoi după informații. Ani buni de zile fața de minor inocent mi-a prins bine. Nu de puține ori am auzit "Lasă, mă, că e mic, ce dracu' să înțeleagă ăsta?". Dar niciodată nu am lăsat pe nimeni să-mi spună "tu" așa, aprioric.
Eu, unul, nu-mi permit să tutuiesc niciun vânzător. Nici măcar unul. Nu spun "Dă-mi!", ci "Vă rog, puteți să-mi dați...?". Dincolo de politețea pe care ar fi trebuit, la o adică, să o deprindem mai toți atunci când am frecat-o pe-acasă 7 ani (primii), mi se pare elementar să nu tutuiești așa, la întâmplare, primul venit. Nu știi dacă la șaormăria din colț nu vinde vreun profesor universtiatr doctor inginer etc șamad.
Așadar, eu nu tutuiesc din prima pe nimeni. Se spune că "francezii sunt atât de politicoși încât vorbesc la plural chiar și cu propria vacă". Sunt fidel originilor mele și duc și mai departe obiceiurile strămoșești: eu vorbesc la plural și cu boii. Dar numai până în momentul în care încep să mă tutuiască.
După ce m-ați tutuit prima dată, totul e mult mai simplu. Înseamnă că am acordul tău pentru a te tutui, de asemeni, pe tine, te. Oricum te-ar chema și oricine ai fi. În plus, a-mi spune "domnul Patrick" nu ajută.
Dinescu: mare poet, invizibil caracter!
Ioan T. Morar povesteste pe blogul lui că editorialele lui Mircea Dinescu din Academia Catavencu ar fi fost scrise, de fapt, de catre Dinu Adam. Eu nu cred asta și nici nu cred că Biju are cea mai mică dovadă în acest sens. O trec în categoria isterii de campanie și încerc să depășesc momentul fără a mai aduce vorba despre cei care-i scriau textele lui Mihaiu.
Și, totuși, nu pot rămâne indiferent la mârlăniile lui Mircea Dinescu, debitate "în direct și la o oră de vârf" pe Realitatea TV, vineri seară. Nu pot rămâne indiferent pentru că Dinescu s-a jucat acolo cu nume, fapte, povestiri și principii ce îi sunt total străine.
Un om care a luat bani de la Gelu Tofan pentru a sprijini campania lui Theodor Stolojan nu mai este credibil atunci când spune că face campanie pro sau contra dezinteresat.
Un om care folosea zilele de redacție de la AC (prima zi a fiecărei săptămâni) pentru a beneficia de sex oral de la eleve de liceu, în mașină, prin cotloane întunecate ale străzii Sfântul Ștefan, nu mai este credibil atunci când vorbește despre valorile familiei.
Un om care a primit de la Vântu 300.000 de dolari pentru niște acțiuni cu valoarea nominală de 1.000.000 de lei vechi și care nu a declarat acești bani la fisc nu poate da lecții despre legalitate, constituționalitate, statalitate.
Un om care îl ruga pe Andrei Pleșu, ministru de Externe, să aranjeze contracte cu Babiuc, ministru al Apărării, pentru ca armata să-i comande conserve pe care le avea de 3 ani pe stoc la compania pe care o preluase pe nimic nu poate da lecții despre traficul de influență.
Un om ca Mircea Dinescu, arghirofil până peste limita acceptabilă, nu poate, în general, să dea lecții decât despre poezie. Asta cu marea condiție de a mai fi scris macar una după 1990.
PS: Da, am ceva cu el. Dar, spre deosebire de mulți alții, noi ne-am bătut în parte în redacția AC, atunci când a jignit-o pe femeia alături de care eram în acel moment.
Dar dacă nu câștigă Geoană?
S-a mai întâmplat. În 1996, Ilie Năstase intrase în cursa pentru primărie cu 47% intenție de vot pentru turul I. Și n-a câștigat, iar Viorel Hrebenciuc s-a ascuns câteva luni, fugind de finanțatorii campaniei. În 2004 Adrian Năstase avea toată țara și presa la degetul mic și nici nu-și închipuia că ar putea pierde alegerile. Și le-a pierdut.
Dacă, totuși, în ciuda aerului sfidător pe care îl afișează oamenii lui de casă, Mircea Geoană nu va câștiga alegerile? Dacă votanții lui Crin Antonescu vor refuza să fie acea masă de manevră pe care și-o închipuie același Viorel Hrebenciuc?
Nu știu, mă întreb și eu...