Mori, România!
Mori, futu-ti mortii ma-tii de tara in care toti va nasteti academicieni manelisti.
Mori, baga-mi-as pula in tine de curva nenorocita care ai stat la raspantia tuturor pulilor navalitoare.
Mori, tara unicat ce esti, in care cuvantul dat e valabil pana reusiti sa-l sterpeliti inapoi.
Mori, exemplu de rectitudine care ai inventat zicala “Capul ce se pleaca sabia nu-l taie!”.
Mori, tara in forma de peste care reusesti sa te imputi si de la cap si de la coada si, vara, mai ales de la subtiori.
Mori, tara de cacat in care eu produc impozite care ii fac sa supravietuiasca pe trei bugetari din Timisoara, dar aia tot imi spun ca sunt un mitic penibil.
Mori, in pizda ma-tii, mama a tuturor imbecililor care se cred umoristi daca ii pun piedica unei babe in fata unui Q7.
Mori, tara de cacat in care oamenii isi vand copiii pentru un televizor.
Mori, nimfomana proasta, care ti-o iei de 2.000 de ani si intre sprancene, da-ti spargi banii pe operatii de refacere a himenului.
Mori, travestito, cu poporul tau cu tot. Stii tu care: ala care se mandreste ca se trage din doi barbati (Traian si Decebal).
Mori, sugatoare de pula ce esti, care de pe vremea priapicului de Carol al II-lea nu te-ai mai revoltat decat daca n-ai simtit ceva cald in burtica.
Mori, intretinuto, ca ai ajuns sa costi Europa mai mult decat tari care chiar se fut bine.
Mori, analfabeto, ca doar unu la suta dintre absolventii de liceu stiu sa scrie si sa citeasca, restul stiind doar hi5.com.
Mori, boarfo, ca si daca te duci la cules de capsuni n-o faci decat ca sa ai unde sa te apleci si sa-ti arati curul nespalat patronului spaniol.
Mori, futu-ti mortii ma-tii de taratura care nu stii sa spui “multumesc” nici macar dupa un orgasm multiplu.
Mori, curva proasta, la care imi e frica sa las bugetul pe noptiera, ca-l gasesc injumatait.
Mori, fakerito, care incepi sa gemi cand eu inca n-am sunat la usa.
Mori, cititoare de tabloide in care moartea lui Dinica devine reclama la telenovela Aniela.
Mori, evazionista de cacat, tara unde oameni cu salariul minim pe economie au Lexus luat cu banu’ jos.
Mori, tara europeana ce esti si care-ti lasi cetatenii sa fie tratati ca niste pakistanezi de catre companiile multinationale.
Mori, tara europeana ce esti si care-ti lasi cetatenii sa fie tratati ca niste pakistanezi de catre pakistanezii care au saormarie la coltul fiecarui bloc.
Mori, fa, mori! Dar, te rog eu, mori incet si in chinuri, ca, altfel, mori degeaba.
LE: Cum, pocnitoareo, inca n-ai murit?
“Mie mie se pare funny ideea mea”
"Mie mi se pare funny ideea mea și ați fi niște mari imbecili dacă n-ați face-o. Eu și cu încă doi prieteni ne-am distrat foarte mult și cred că este exact ce va trebuie ca să dați lovitura! Mulțumesc și aștept cec-ul. Georgel"
Primesc, in medie, 3 astfel de e-mail-uri pe săptămână. Georgel, de obicei, are idei geniale. Sunt "funny", au potențial de viral și, în general, dau pe toată lumea pe spate. Nu pot să vă dau un exemplu, pentru că mi-aș lua singur pâinea de la gură.
Georgel are, de obicei, idei de spoof-uri. Am mai auzit asta, cum că spoof-urile se fac ușor și că-ți vin ideile una-după alta. Așadar Georgel propune o parodie de reclamă. Reclama pe care vrea el să o parodieze a costat, de obicei, puțin. Iar Georgel se gandește că ar putea face ceva amuzant din ea cu doar 15-20.000 de euro, incluzând aici figurația (minim 40 de oameni), locația (insulele Bora-Bora), regizorul (de la Spike Lee în sus) și așa mai departe. Pentru un spoof la o reclamă cu detergenți, Georgel are trei scene de urmărire cu Aston Martin (în care se mucesc un Ferrari Enzo și 3 Bentley), trei scene cu Heidi Klum și două replici cu Hagi.
În condițiile date, deși găsesc și eu, deseori, că Georgel e plin de umor, nu pot decât să-l îndrum spre Holywood. Acolo, sunt sigur, va găsi pe cineva care să-i satisfacă visele.
Așa că, Georgel, mult succes. Dacă vrei, îți spun eu de unde se pot cumpăra bilete direct spre studioruile de spoof-uri de la Holywood, da' mai mult nu am cum să te ajut. Așa că scrie-mi din nou după ce te-ai hotărât să îți vinzi ideile în altă parte.
Votați Hunor Kelemen! Kelemen Hunor Allamelnökjelölt!
În ultimii 20 de ani am fost un dobitoc. Sunt în continuare. Asta pare a fi starea mea naturală de agregare: idioțenia. Cel puțin în materie de opțiuni electorale. Am votat PNȚCD-ul, am votat CDR-ul, am votat cu Emil Constantinescu, deși mi s-a părut mereu un surogat, am votat cu Băsescu. Ba chiar am și fost la referendum ca să-l readuc la Cotroceni. Am votat mereu, conștiincios, ca un idiot ce mă aflu. N-am vrut să-mi recapăt cetățenia franceză, pentru că am crezut mereu că se poate face ceva aici. Acum sunt captiv al propriilor mele decizii, iar cetățenia aia a unei țări civilizate imi este inacesibilă, pentru că s-a scurs prea multă vreme de când ultimul meu strămoș direct francez a dat colțul.
De o săptămână mă uit siderat la politicienii români. Băsescu, cel căruia încă îi mai găseam cirscumtanțe atenuante, a luat-o razna rău de tot. Geoană (un om judecat în consiliul de onaore al MAE, pe vremea când era ambasador în SUA, pentru dispariția unei sume de peste 100.000 de dolari) îmi întoarce stomacul pe dos. Antonescu este un biet Ken (din Barbie și Ken, știți voi...) care încearcă să verbalizeze cu voce masculină. Oprescu rămâne pentru mine omul în al cărui spital a contactat Corneliu Coposu septicemia care l-a băgat în mormânt.
Pe care dintre ăștia i-aș putea vota? Pe niciunul. Mi s-ar usca mâna în care aș ține ștampila. Dar, cum mă încăpățânez să merg la vot, nu vă pot spune decât că am găsit o soluție. A mea, personală, dar pe care nu mă sfiesc să v-o recomand călduros: Hunor Kelemen. Nu știu mare lucru despre el, i-am găsit site-ul abia azi, dar mă voi duce să-l votez. Nu din frondă, ci din disperare. Și pentru că, așa, votul meu nu va putea fi furat, direcționat spre altcineva sau așa mai departe.
Faceți ce vreți, sunteți oameni liberi. Eu am ales. Îl votez pe Hunor Kelemen.
Și nu, nu accept bani pentru această opțiune, dar sunt oricând la dispoziția echipei lui de campanie. O fac pentru mine, pentru Madi, pentru Stéphanie, pentru Tom și Pluto. Și o mai fac pentru un zâmbet de sus, pe care îl bănuiesc deja pe buzele lui Kati Kovacs, strabunica mea din Szentlélek.
Tabula rasa
Azi am fost supus, de către colegul Nic, unui tir furibund peste tranșeea numită colegul Channel. Că hâr, că mâr, că una, că alta că presa e plină de oameni care n-ar fi ajuns acolo dacă părinții lor n-ar fi fost ba aia, ba, pe alocuri, ailaltă. Și că blogerii sug. (Ca o paranteză, prin forța împrejurărilor, Nic, el însuși, este bloger:).
Si am zis că, de dragul lui Nic, aș putea face un exercițiu. Nu știu cât ar fi el de util pentru umanitate, dar pe mine m-ar dezmorți puțin. Să spunem că, în maxim două luni, aș putea să alcătuiesc două portrete de bolgeri: unul în vârful piramidei, celălalt prin subsolurile ei. V-ar interesa? Că, deși o fac oricum, îmi pasă și de publicul țintă.