Istoria făcută-n doi și-alege singură cronicarul. Oricum, se rescrie complet, când se umple paharul. Istoria făcută-n doi e plină de lupte pierdute. Războaie fără-nvingător și fronturi pline de redute. Istoria făcută-n doi e lipsită de glorie de-abia în momentul în care devine istorie. Povestea, mai departe, vor scrie-o, poate, unii mai înțelepți. Pentru mine ești […]
Perso
De ce? Iubim femeile
Femeile sunt complicate. „Din fericire”, mi se șoptește într-o cască iluzorie, ca-n vis. „A cui?”, întreb eu. „A cui poate suporta fericirea”, nu-mi răspunde nimeni. Femeile sunt, iar asta ar trebui să ne ajungă. Simpla lor existență și e deja arhisuficient. Sau ar trebui să fie. Dorință, ambiție, tenacitate, perseverență. Nu renunțare, nu abandon, nu […]
Toca virilis
Erai imaginea perfectă a uitării de sine. Boem de viță veche, zăngănind inele, lanțuri grele și simboluri. Umpleai goluri. În vodca ta, cafea de dimineață, era atâta soare… Chiar pe ceață. E-atât de trist, bătrâne, satul fără voi: ÎNAPOI! Pe plaja tristă, plină de umor, nu e, în dimineața asta, nici urmă de om gol. […]
My name is Sumă, for we are many
Sunt. Sumă. Mă adun. Mai greu sau mai ușor. Dar mă adun. Mă și împart, mă și scad, dar mă adun. De pe jos, de pe sus, de oriunde aș fi. E tot ce pot să fac mai bine. Numele meu e Sumă. Pentru că suntem mulți. Sunt suma femeilor din viața mea. Sumă, încântat […]
Genunchii mei nu mai suportă
M-am dat mai jos. Nu că-s înalt sau, Doamne-ferește, c-aș fi fost prea sus. Dar, da, am coborât puțin. Nu din Olimpuri sau din nori… Și totuși… De ce dracu’ am făcut asta… ??? Am tot pierdut și totuși câștigat, nu nedorit și totuși ne-așteptat. Din pumnii mici dar plini de răutate mi-am revenit. Cu […]
Postacul lui Arafat
Am înțeles, dintr-o emisiune de-a lui Sabin Orcan, că cei care-i iau apărarea lui Raed Arafat sunt postaci. Ei bine, în cazul ăsta, sunt și eu, la rândul meu, postac. Oricât de jignitor ar suna asta în mediul online de azi, dacă vine dintr-o emisiune realizată de Sabin Orcan este aproape un titlul de glorie. […]
Eu nu mai cânt în Piață. Pentru că doare
Primii pași spre a doua ratare a generației tatălui meu și primii pași spre prima mare ratare a generației mele au fost făcuți simultan, în aprilie 1990, în Piața Universității. Atunci când un bărbat care avea puțin peste 40 de ani și un puști care avea puțin peste 15 ani au îngenuncheat, împreună, la semn […]
Dumnezeu are legitimație de presă
E oarecum impropriu spus că am scris o carte. Cel mai corect ar fi să anunț că cineva riscă, acum, să-mi publice o carte. Ea a fost scrisă în timp, pe bucăți mici, de câte 2.500 de semne, cu tot cu spații. Cele mai multe texte din Dumnezeu are legitimația de presă, care e publicată […]
She OANA live!
Guest post by Madi O știți pe Oana? Probabil că nu. E OK. Nici eu n-o știu. Oana asta despre care vreau să vă povestesc este – clasic, nu-i așa?! – prietena unui prieten de-al celui mai bun prieten al meu. Prieten cu care m-am și măritat. Eh, de Oana asta am auzit de curând […]
Ție cine-ți face agenda?
Am câteva întrebări simple, la care aștept sau nu răspunsuri. Tu accepți să-ți facă alții agenda? Accepți să ți se spună care e subiectul important și care nu e? Te uiți în fiecare seară la emsiunile despre pensii? Sau urmărești, cu sfințenie, orele nesfârșite de demonizare a lui Băsescu? Te uiți cum e tocat Ponta, […]