Întâlnirea pelticilor pafariști
- Am fost deranjat de faptul că au difuzat caseta cu copilul în timp ce Băsescu era în studioul de la Realitatea. A fost o impolitețe crasă. Dar există o justificare. Au făcut-o pentru rating - zice Vântu.
- Zău? Ratingul nu justifică nicio porcărie - zice celălalt peltic, Ion Cristoiu pe numele lui.
Ei bine, avem o explicație atât pentru eșecurile nenumărate ale lui Vântu atunci când a investit în presă, cât și pentru faptul că Ion Cristoiu nu a fost în stare să aibă suces decât cu un ziar care publica povești inventate, dintre care cea cu găina născătoare de pui vii e doar cea mai celebră: niciunul dintre ei nu se pricepe la presă!
Căci dacă a existat o dimensiune jurnalistică in demersul difuzării acelei casete la Realitatea, aceasta a fost singura: difuzarea imaginilor, prima dată, în timp ce Băsescu se afla în studio. Repet, acesta este singurul comportament care mai amintește de jurnalism. Ai imaginile, ai și subiectul, normal că le difuzezi pentru a-l putea întreba: "E adevărat sau nu?". Să aștepți plecarea lui Băsescu pentru a difuza caseta ar fi fost o măgărie, o impolitețe și o dovadă de lașitate, o porcărie.
Luați-vă de mână, pelticilor, și mergeți liniștiți la locurile voastre. Sunteți prea proști pentru secolul ăsta. De altfel, asta se vede în toate performanțele pe care le-ați avut în ultima vreme.
Adevărul e că merită
Stadionul ăla care se construiește în București, o ambiție tembelă a lui Mircea Sandu susținută de Ionuț Lupescu, fost fotbalist, actualmente țuțăr, a ajuns să depășească suta de milioane de euro. Și este un stadion dedicat doar fotbalului. Care fotbal, însă? Echipele de club din București se chinuie cu Victoria Brănești. Echipa națională trebuie să meargă la Piatra Neamț pentru a aduna spectatori care să umple un stadion de 10-15.000 de locuri.
Și, atunci, de ce și cui facem, din bani publici, ditamai stadionul în București? Ca să mergem la meciuri și să ne auzim glumele de la tribuna I la Tribuna a II-a sau de la peluză la peluză? Ar fi o explicație. Ar fi și un experiment social interesant. Cei doi spectatori de pe o parte gumind cu ceilalți doi de pe partea opusă. Ăsta e sportul, în definitiv, ne smulge din fața computerului și ne ajută să socializăm mai ușor. Dar să plătim o sută și ceva de milioane pentru a ajuta să comunice mai ușor patru-cinci amețiți care ar putea discuta și pe messenger, e deja prea mult. AIr pentru orgoliul lui MIrcea SAndu, Ionuț Lupescu și Sorin Oprescu este nu mult, ci enorm.
Valoarea n-așteaptă numărul Pașcanilor
Stimate băiete,
În alte condiții nu ți-aș fi scris. Deloc. Nici măcar nu m-aș fi referit la tine, luând în serios rugămintea primită pe SMS de la șeful tău de a vă lăsa în durerea voastră. Dar nu pot să iau în serios rugămintea cu pricina, atâta timp cât voi nu aveți altă treabă decât sa mușcați în continuu de cur locul de unde ați ciugulit din palmă.
Așadar, stimate băiete, îmi pare rău. Îmi pare rău că ți-ai început cariera de ziarist la niște publicații pe care nici măcar nu vrei să le treci în CV. Dar, să știi, pentru faptul că tu te simți rușinat de cariera ta nu este vinovat Doru Bușcu, nu este vinovat Ioan T. Morar și nu este vinovat nici Sorin Ovidiu Vântu. Tu ești vinovat, pentru că nu văd nimic rușinos în a fi redactor-șef al revistei culturale Acces sau în a fi lucrat la Orizontul din Pașcani.
Îmi mai pare rău, stimate băiat, că ai ajuns târziu în București și că n-ai apucat să faci nimic memorabil. Dar nici pentru asta nu e nimeni vinovat. Era conjunctura internațională proastă și nici feng-shui-ul nu te-a prea ajutat. Asta e. Dacă tu credeai că tot ce mișcă în media de la Podu Iloaiei încoace nu te așteaptă decât pe tine pentru a deveni idol unic al tuturor jurnaliștilor, trebuie că ai suferit o dezamăgire cruntă.
Îmi pare bine, însă, stimate băiete, că ai găsit un loc unde să te manifești plenar. Îmi pare bine că nu mai ai mogul, nu mai ai stăpân, nu te mai bate nimeni la cap. Îmi pare bine că ești un soi de șef și că la Moțca lumea bea în cinstea acestei realizări.
Dar, stimate băiete, am o rugăminte la tine. După ce noi am făcut asta și asta, e absolut de căcat ca și tu să te apuci să faci ceva similar. Mai ales că nu ai umor, nu ai rigoare, iar în cazul încercării tale nici nu te-au ajutat prietenii de la ANAF, să-ți dea textele gata scrise pe sub ușă. Așa că, stimate băiete, încearcă, pentru început, să ai ideile tale. Pot fi și proaste, dar să fie ale tale. Te vei simți mai bine atunci când vei încerca să explici acasă cu ce te ocupi.
Dacă nu poți, stimate băiete, decât să șterpelești ideile ălora pe care îi urăști, nu-ți fă griji. Există un loc pe lume și pentru tine. În Moțca (m-am interesat) lumea nu are acces la Academia Cațavencu și nici la internet. Dacă ți-ai face o revistă acolo, ai avea șanse mari ca toți cititorii din cârciuma locală să te ia drept original.
Dar până atunci, stimate băiat, ia o distanță respectuoasă de ideile naostre. Și, implicit, de noi. Iar dacă mai vrei să înjuri pe cineva de la Academia Cațavencu, înjură-i pentru că au acceptat ca un impostor ca tine să fie angajat acolo.
Când inaf e deja prea mult
M-am săturat. Mă uitam ceva mai devreme la Antena 3 unde domnul Gâdea ne punea să vizionăm un film făcut de BBC despre copiii orfani infectați cu HIV. evident, din România.
Filmul se cheamă "Ceausescu's children" și a fost difuzat pe BBC spre sfârșitul lui ianuarie 2010. Un film cu titlu identic a fost difuzat de BBC în 2006. Diferențe există între cele două filme: "Ceausescu's children" 2010 este realizat de Chris Rogers și a fost difuzat inițial în cadrul emisiunii "Our World", în timp ce "Ceausescu's children" 2006 este făcut de Rosie Goldsmith și a fost difuzat prima dată în emisiunea "Crossing Continents". Atât.
Nici măcar unul dintre circopitecozaurii prezenți în studioul Antenei 3 nu s-a deplasat la Vidra, unde au fost filmate imaginile difuzate de BBC. Nici măcar unul dintre respectivii cercopitozauri nu cunoaște legislația actuală în materie de protecție a copilului și adopție. Nici măcar unul. Dar își dau cu părerea.
Chris Rogers, autorul filmulului BBC difuzat în 2010, este un ziarist a cărui carieră se bazează pe copiii din România, Filipine, Palestina etc. Premiile sau nominalizările lui la premii de televiziune se bazează doar pe subiecte legate de tratamentul la care sunt supuși copiii în diverse colțuri ale lumii. Omul, așadar, este un specialist. Mai mult, unele dintre filmările pe care le-a făcut în anii precedenți în România (când a însoțit-o pe adulterina Sarah Ferguson, fostă ducesă de York) erau să coste postul ITV 250.000 de lire, amendă pentru nerespectarea drepturilor la imagine al unor minori.
Așadar, un ziarist de orfelinate, un soi de pedojurnalist, mai trântește un film zguduitor la care se miră, în 2010 Miahi Gâdea, Radu Tudor, Miruna Munteanu, Mariana Câmpeanu, Liviu Voinea. Subiect numai bun pentru tras în țeapă pedelul, băsescul și alții, fără să-i mai doară că imaginile alea pot fi din 2000, 2006 sau că sunt filmate la unul dintre locurile pe care, în România, trebuie să le cauți foarte mult.
Căci centrul de plasament nr. 7 de la Vidra există. Dar copiii ăia prezentați de BBC ar putea fi de oriunde. Priviți, de exemplu, poza de mai jos:
Conform celor de la Chance for Life, în poza cu pricina sunt copii din centrul de plasament de la Vidra. Nu seamănă cu ceea ce a prezentat Chris Rogers și a redifuzat Gâdea.
Știind cum lucrează mulți ziariști străini, observând că aceste obiceiuri au fost preluate și de alde Cristi "Salam" Zărescu , îmi vine să cred că marele și incriminatorul documentar BBC este un mare rahat. Cei care l-au comentat în studio sunt doar niște pafariști profesioniști, mai avand de lucru până să se poată ridica la rangul de documentar BBC.