Legea Asistenței Sociale trebuie să treacă de parlament
Dacă sunteți oameni de dreapta adevărați, cu sânge în instalație, cu principii puternice, capabili să vă susțineți ideile în fața oricui, nu doar în fața amicilor care vă însoțesc la bere la "La Mama" sau în cafenelele de pe lângă Ateneu, atunci mergeți din om în om și propovăduiți-vă proiectele de legi.
Așa, să faci reformă pe intranet, să schimbi țara pe forum și să fii mare luptător pentru valorile dreptei rățoindu-te la bătrâni neputincioși, nu-i chiar complicat, lașilor!
Noul Infantilism
După ce și-a lins rănile așa cum, pe vremuri, lingea... (Nope, stai așa, că ăsta era vertical, nu lingea nimic, poate mai leorpăia de prin paharele șefului). Reluăm: după ce și-a lins rănile, Sebi Lăzăroiu, Naratorul, s-a apucat să-i scrie lui Mihail Neamțu, arhanghelul Noii Republici, spuându-i că asta este Albă ca Zăpada.
Ei bine, vă fac o dezvăluire în premieră: știam. Știam pentru că părinții Noii Republici au transmis aceste mesaj tuturor inițiaților.
Și acum, serios: cât de infantil să fii ca să scremi un decalog penibil doar ca să-ți iasă acrostihul?
Despre drepturi de autor și copyright
“Drepturile de autor” au devenit, datorită unor băieți deștepți care atârnă contabilicește pe lângă diverși creatori, modalitatea prin care femeile de serviciu, șoferii, recepțonerii și iubitele șefilor își iau niște bani fără a plăti prea multe dări la stat. Cel puțin așa crede Blejnar, așa crede Boc, așa a ordonat Băsescu, așa merg lucrurile. Și cine sunt eu ca să contrazic trendul general?
Sunt, în felul meu, o femeie de serviciu care preferă să poarte mânuși eufemistice atunci când are de a face cu unele cuvinte și idei cam jegoase. Sunt un soi de șofer de tir care cară la fiecare transport mai multă informație perisabilă decât își permit sărăntocii cu duhul să cumpere, sunt recepționer pe propriul meu domeniu de internet, primind sau respingând trecători osteniți care cer sau oferă un pahar cu apă. Dar pentru că nu sut iubita niciunui șef, mă consider neautorizat să-mi dau cu părerea despre drepturile de autor, așa cum sunt ele înțelese de toți idioții din țara asta.
Am să vorbesc, însă, despre copyright. Poate am să reușesc să mă fac înțeles și de către moldovenii rafinați, vorbitori de engleză, cărora nu demult le spuneam pe messenger, cu puțina mea competență de francofon, că se spune și se scrie “Welcome to Romania”, iară nu “Welcome in Romania”, cum apărea pe blogul domniilor lor de moldoveni rafinați.
Nu am să intru în amănunte, ci am să încerc să tratez problema cu oareșce detașare, deși dânsa mă privește direct. Pe scurt, constat, de ceva vreme, o deosebită lejeritate în preluarea nu a ideilor în formă pură, ci a formulărilor precise, cu subiect, predicat, atribut, complement și semne de punctuație. Bloggeri care se tăvălesc pe jos când cineva le preia un subiect, forumiști care au pretenția să fie citați atunci când dau un link spre youtube, twitteriști a căror glorie e dată de retwitturi nesemnalizate și mulți alții ca ei au descoperit că pot folosi cuvintele altora cu următoarea scuză: “Am primit-o pe mess, ca mass, și, oricum, e un banc”.
S-a întâmplat recent ca un text scurt de pe blogul colectiv pesport.ro să fie preluat de către un blogger celebru și diseminat pe twitter ca și cum i-ar fi aparținut. Se mai întâmplă, nu e prima și nici nu va fi ultima dată. Cunosc un alt blogger celebru care folosea titlul unei rubrici din Academia Cațavencu de parcă ar fi fost creația lui. Nu era, era a lui Mircea Toma și cred că abia atunci când i-am comunicat prin Manafu asta a renunțat la a-și însuși ce nu-i aparținea. Dar nici pe el nu cred că l-a deranjat faptul că încalcă copyright-ul, ci pur și simplu, nesuportându-l pe Toma, s-a spălat repede pe mâini.
Cum am zis, se mai întâmplă, nu e un capăt de lume. Nasoleala apare de-abia după aia, când eronatulului i se atrage atenția asupra încălcării drepturilor de proprietate intelectuală. E drept că unii nu au cum să înțeleagă cum este cu proprietatea intelectuală, sau cum este cu proprietatea în general. În cazul lor, alăturarea asta de termeni le pune în față două chestii despre care nu au știre: intelectul și proprietatea. Eronatul reacționează, în unele cazuri, total neașteptat. Pentru că ceea ce ai scris poate avea, uneori, maxim 140 de caractere, el crede că nu trebuie să pună ghilimele. Cum am spus mai devreme, de obicei zice “e banc, nene, l-am primit pe mess, l-am auzit la radio etc”. Am avut discuția asta cu foarte mulți eronați, în ultimii ani. Unul dintre ei, despre care orice blogger cu vânturi în cap se simte obligat să scrie că este un hoț, un plagiator și așa mai departe, un om care lucrează la radio și are faimă proastă în domeniul copyrightului a avut măcar bunul simț să-și recoască greșeala și să-și ceară scuze pe post. Ultimul eronat, însă, a reacționat la degetul pe obraz bătut de Mika scriind un articol kilometric și încercând să-și scuze în varii moduri imbecile impostura. Ba chiar a avut pretenția ca Mihai Radu să-i dovedească faptul că o glumă născută în redacția Cațavencii, pe care n-am folosit-o în ziar ci a plecat spre pesport, a fost făcută chiar de el, dacă vrea să-l citeze.
Mă tot gândeam cum să reacționez. În niciun caz proferând amenințări despre publicarea adevăratelor date de trafic sau aducând în discuție discreditarea totală pe piața publicității online. Astea sunt puțisme. Am ales, până la urmă, să recurg la o restabilire a adevărului istoric și să public în continuare câteva bijuterii stilistice care aparțin eronatului cu pricina. Nu vreau să aud că nu i-ar aparține, fiindcă fie le-a primit pe mess, fie sunt bancuri, fie autorii nu au cum să dovedească faptul că ar fi creațiile lor, deci le poate semna liniștit:
“Qousque tante abutere, Catilina, patientia nostra?”
Mendacem memorem esse oportet.
That's one small step for a man, one giant leap for mankind.
Too often we... enjoy the comfort of opinion without the discomfort of thought.
Toate aceste citate îi aparțin lui, eronatului cult în cap și plin de umor. Dacă spuneți altceva sunteți stupizii săptămânii.
Sinecuriștii de dreapta
Dacă te consideri om de dreapta, ba te mai și lauzi cu chestia asta, ai peste 30 de ani și singura chestie pe care o faci pentru a face rost de bani pentru subzistență este să te angajezi la stat, pe un post de tăiat frunză (respectiv consilier), atunci ești, de fapt, un amărât de atârnache transideologic.
Dacă pe blogul pe care vrei să-l faci "publicația de referință a dreptei" îți lași cititorii să-l înfiereze pe Ioan T. Morar pentru că a fost numit consul general la Marsilia iar apoi îi lași să te felicite pentru postul de consilier personal al lui Sebastian Lăzărouiu, ești un amărât de atârnache ce era pe vremuri doar invidios și care acum e fericit că au ajuns ai lui la putere.
Dacă ești un om de dreapta prosper și accepți un job de consilier, pot să cred că vrei doar să ajuți, pe o leafă modică, la propagarea ideilor și politicilor de dreapta. Dacă, însă, ești un șomer de dreapta, nu voi crede decât că ești un atârnache căruia propunerea de angajare într-un job cu fișa postului neclară i-a venit mănușă, scăpându-l de umilința de a mai mânca pe la prieteni.
Dacă te pretinzi un om de dreapta și, totuși, nu spui nimic atunci când vezi că amici conjuncturali își bagă picioarele în fonduri publice, folosindu-le doar pentru proiecte de genul "Să-mi trag slariu mare de la UE", înseamnă că ești doar un amărât de atârnache ce speră să smântânească și el fondurile cu pricina.
Atârnachele de dreapta nu diferă cu nimic de atârnachele de stânga sau de atârnachele de centru. Ar fi trebuit, doar, ca atârnachele de dreapta să aibă demnitatea de a nu se angaja la stat, atârnăchind pe lângă fonduri private. Dar atârnache, în general, nu are demnitate. Iar dacă atârnachele de dreapta poate fi cumpărat cu un salariu de bugetar, vă cam dați seama cât valorează?