Ce-au uitat să spună despre vizita la Vântu

Bun, deci Geoană cel-nu-foarte-inteligent și-a mai luat-o o dată din cauza vizitei la Vântu. El a încercat să-și găsească scuze pentru ditamai tâmpenia, colegii de partid și-au amintit cu această ocazie că feciorul e stupid, iar analiștii au dezbătut din nou lucrurile pe toate fesele.

Ce n-a spus nimeni, sau dacă a spus n-am fost eu destul de atent și n-am auzit, este de ce, totuși, vizita la Vântu a fost o mare greșeală. Că Vântu e om rău sau bun, că a nenorocit 350.000 de deponenți la FNI sau că s-a îmbogățit din afaceri cu statul era mai puțin important acum un an. Important era că, de o lună de zile, Traian Băsescu ataca furibund, spunând peste tot că cei doi contracandidați ai săi nu vor decât să închine țara mogulilor Patriciu, Voiculescu, Vântu. A repetat de atâtea ori acest mesaj, încât era clar că nu va rata ocazia să-l ardă pe oricare dintre cei doi dacă vor da semne de apropiere exagerată față de vreunul dintre oamenii răi ai momentului. În aceste condiții, să te duci în vizită la Vântu acasă, ca ultima servitoare, a fost o dovadă clară a lipsei de judecată a celui pe care soacră-sa îl visa președinte al României. Asta a fost tot. Orice motiv ar fi avut Geoană, chiar dacă Vântu deținea cele șase numere câștigătoare la loto, să-i furnizeze lui Băsescu muniție pentru arma care țăcănea în gol a fost tâmpenia deceniului. De aia e Geoană prost, de aia e Băsescu președinte, de aia doamna Costea n-a ajuns prima soacră a țării.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.