Ce-i căcatul ăsta?*

coverblogcreier

Am evoluat.

Față de campaniile electorale ale primilor 6 ani de după 1989 am evoluat. Oamenii nu se mai bat în stradă. Nu mai ești scuipat, tuns sau bătut pentru simplul fapt că nu prea pari a ține cu partidul favorit al agresorului.

Am evoluat, așadar.

Slavă ție, Mark Zuckerberg. Deși străin de neam și țară, tu ai făcut românilor cel mai mare bine și, în același timp, cel mai mare rău.

Poate, pe vremuri (alea recente, zic), nu toți ar fi îndrăznit să iasă în stradă ca să-și susțină punctul de vedere. Dar, datorită ție (binecuvântată fie invenția ta, Facebook-ul), avem, în sfârșit, parte de o adevărată dispută de idei. Nu mai e nimic contondent (cu excepția cacofoniilor) la îndemână ca să ne dăm în cap. Acum, mai mult ca niciodată, suntem curajoși, viteji și drepți, cei mai viteji și cei mai drepți printre trucks. Cine-s truckșii? Ăia din care se nasc rațele și accidentele rutiere, cum zicea strămoșul nostru, Nea Nelu. Nu contează, scuze…

Ce ziceam?

Aaa, da. Nu ne mai batem în stradă. Nici nu ne mai umplem de flegme. Online e mai safe. Și mai anonim, cred unii. Să curgă sânge virtual, să ne dezlănțuim. Să fim noi înșine, acum ori niciodată, să demonstrăm în lume că-n aste taste curge un sânge de frustrat. Care nici cu gramatica nu stă prea bine, atunci când vrea să ne spună cât de mult iubește el poporul, limba, națiunea, dar nici nervii fragili nu-l ajută atunci când se pretinde echilibrat și imparțial, atacând simpatiile altora, care, la rându-le, deranjează simpatia-i.

Sânge? E cea mai benignă chestie care curge din rănile luptătorilor fără cauză dar cu datorită.

Zboară pulile, muile, morții, bisericile și sfinții dintr-o parte în alta de nici contorlorii de trafic de pe Hartsfield-Jackson n-ar putea să le facă față onorabil.

Ești singură, n-ai un partener și nici nu vrei să te legi la cap? Îți repugnă băncile de profil? Nicio probemă! Așteaptă campania electorală și răzuiește niște spermă de pe wall-ul oricărui român implicat. Toți donatorii sunt, dacă e să-i crezi, intelectuali, cu IQ-ul peste 600, fac parte din clasa medie de sus și vor schimbare. Ia acum, e super-ofertă, prinzi asta doar din 4 în 4 ani.

Da’ pentru ce pana mea ne luptăm între noi? Pentru ăăăă…?

Serios, de unde până unde atâta pasiune pentru ceva ce, până la urmă – iar aici avem, deja experiența ultimilor 26 de ani -, nici nu face diferența? N-a produs întreaga industrie mondială atâtea șervețele umede câte ne trebuie nouă, ca națiune, să ne ștergem în colțurile gurii după fiecare rundă de alegeri. Statistic vorbind.

Suntem (pentru cei care știu bancul) asemeni vânătorului care se întoarce din ce în ce mai îndârjit la locul faptei, din ce în ce mai înarmat, căruia ursul jouisseur finalizează prin a-i spune „Ori ești prost, ori îți place!”. (Cine nu știe bancul, asta e, ghinion. Înseamnă că nu-și cunoaște istoria. E un banc ce ar trebui predat în cursul primar.)

Facem, de prea multă vreme, aceeași greșeală.

Dezamăgiți de anteriorii, ne punem speranțele, resursele, puținii neuroni viabili și tot viitorul în slujba celor ce încă nu ne-au dezamăgit. Dar care, funcționând în fix aceleași limite date ale sistemului, se dovedesc a fi urmași demni ai anteriorilor: niște posteriori.

„Ce-i căcatul ăsta?”* e întrebarea unui copil de 8 ani, de fiecare dată când vede ceva ce nu-i place. Nu e cea mai elegantă sau intelectuală întrebare, dar e una sinceră și educată întru sinceritate. Ar trebui să o punem fiecre dintre noi, cei peste 18 ani, când ne uităm la politica românească. Căci asta este poltica românească azi: un căcat. Zămislit de autonumite elite, dar tot un căcat rămâne. Miroase și se simte la fel cu căcatul plebei, al pulimii. În ultimul găsești sâmburi de pepeni de Dăbuleni, îl celălalt sâmburi de icre negre, dar, în mare, un căcat e tot un căcat, nu se dezminte.

Ne amăgim că putem „primeni”, „schimba”, „întineri” clasa politică romănească.

Nu putem.

Clasa politică românească trebuie desființată. Întâi de toate. Că e daună totală.

Din 11 decembrie încolo (o altă ratare, asta e…) putem, de-abia, să ne apucăm de reconstrucție. Dar fără piese de la dezmembrări.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.