Chipul hidos al Securității

Mi se pare absurd ca la 21 de ani de când instituția asta ar fi trebuit ștearsă de pe fața pământului, trecută prin foc și purificată, să mai vorbim despre și să ne mai agităm din cauza Securității. Dar asta se întâmplă. Pentru că, de fapt, foștii securiști iertați din interes, nu datorită unor porniri creștinești, continuă să conducă România.

Nu doar conturile lui Ceaușescu sau contruile speciale ale DIE stau la baza bunăstării de astăzi a foștilor securiști, ci și planuri mai vaste de supraviețuire, cum a fost afacerea Motorola, ai cărei beneificari urmau să fie reprezentanții fostului regim ostracizați de societatea post decembristă. Doar că ostracizarea n-a mai venit, așa cum s-a întâmplat în Germania. S-a întârziat nepermis adoptarea unei legi similare celei după acre a fost oprită în fașă ascensiunea politică și financiară a foștilor membri STASI. Punctul 8 al Proclamației de la Timișoaraa rămas doar pe hârtie și în versurile Imnului Golanilor. Problema unei legi a lustrației nu s-a pus decât foarte târziu și netemeinic. Securiștii și oamenii lor de încredere, de asemeni și membrii de frunte ai PCR, responsabili pentru multe dintre crimele trecutului recent, nu au fost nevoiți să fugă în munți decât dacă nu cumva aveau pe-acolo o căsuță de vacanță, cu vreo 20 de camere. Sunt învingători în fața unui popor de moluște îngăduitoare. Dacă ei ar fi fost puși cu botul pe labe atunci când trebuia, probabil că azi am fi fost departe de rahatul sublim în care ne zbatem.

Dar nu ei, securiștii puri, sun cea mai hidoasă chestie pe care Direcția Securității Statului a lăsat-o în urmă. Cea mai urâtă întrupare a fostei Securități sunt informatorii dați în gât.

Dacă nu au avut norocul de a fi deja bogați, dacă nu s-au aciuat printr-un partid îndeajuns de puternic pentru a-i acoperi, dacă nu au devenit în timp niște respectați universitari sau autori cărora „rătăcirile” de tinerețe li se trec cu vederea, informatorii demascați sunt cel mai hidos lucru ce poate să se înfățișeze generațiilor prezente și celor ce au să vină.

Marginalizați, împinși spre retrageri binemeritate din prim-planul meseriilor lor, demascații își rod unghiile cu frustrare și așteaptă momente în care se pot răzbuna meschn pe cei care i-au împins spre groapa de căcat a istoriei. Dacă li se dă ocazia, n-o ratează și dau cu forță în oamenii pe care, subconștient, îi consideră responsabili de decăderea lor. O înjură pe Monica Lovinescu așa cum o făcea și generalul Pleșiță îniante de 1989. Îi neagă meritele și militează pentru neacordarea de onoruri deosebite la înmormântare. Bălăcăresc tot ce însemna ceva, înainte de 1989, în materie de rezistență. Dacă nu ar fi niște viermi fricoși și nu s-ar teme de lumină, s-ar duce la statuia lui Coposu și ar umple-o de vopsea. Dar acolo sunt becuri, e lume, nu le stă în caracter să se expună chiar în halul ăsta. Folosesc, însă, documente ale Securității pentru a ataca azi, din nou, fostele victime ale Securității. Sunt forma supremă a viermănoșeniei.

Nu știu când vom scăpa de ei. Dar sepr că asta se va întâmpla în timpul vieții mele, îndeajuns de repede încât viețile copiilor mei să nu fie afectate de aceste fe creaturi șobolănești.

5 comentarii

  1. O bucurie sa va citesc!

    De ce nu publicati aici si editorialele mai vechi, ori cele din Catavencu?

    Toata stima!

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu public aici textele din AC pentru că mi se pare redundant, atâta vreme cât acest blog apare și pe pagina de net a Acdemiei Cațavencu. Iar, în linii mari, textele mai vechi și-au trăit traiul. Mai public, din când în când, texte din Săptămâna Financiară care mi se par atemporale.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Multumesc atat pentru raspuns, cat si pentru modul in care va faceti meseria!

    CHAPEAU!

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.