Dacă ne pricepem, ne pricepem

Nu sunt adeptul reacțiilor de genul „Cine ești tu să-ți dai cu părerea?”. Cred că oricine are dreptul la opinie și mai cred că înțelepciunea poate sălășlui oriunde. Nu cred, însă, că părerile extrem de vehemente exprimate de persoane cu experiență de viață limitată merită lăsate fără răspuns. Mai cred că tipul de experiență de viață contrară domeniului despre care faci vorbire te descalifică din start. Cum ar veni, Sorina Plăcintă nu se califica să conducă programe educaționale la scara întregului tineret din România (și sportul are, implicit, o componentă educațională majoră), atâta vreme cât a eșuat lamentabil în educarea propriei progenituri.

Am urmărit zilele astea o multitudine de opinii despre concediul pentru îngrijirea copilului. Cel mai mult m-au contrariat cele venite de le persoane care n-au crescut nici măcar un hamster, izolându-se într-un soi de pedofobie până la peste 30 de ani. E alegerea lor și n-am s-o comentez, dar cred că atunci când: a) ai în jur de 30 de ani și locuiești împreună cu soțul și cu părinții în apartamentul acestora din urmă; b) nu câștigi mai mult de 1.000 de lei pe lună; c) te bucuri de orice gratuitate de prin online și fugi după mocangeli cu limba scoasă, indiferent că asta înseamnă un pix branduit sau o excursie la Ruse; d) cele mai importante ieșiri din țară le-ai făcut până peste Podul Prieteniei, pe banii altora, și ai aprofundat cunoașterea țării vecine stând în camera de hotel 2 zile etc, atunci nu ești persoana cea mai potrivită se se dea exemplu pentru raportarea la concediul de îngrijire a copilului. Și nu poți vorbi nici despre sistemele de asistență socială din străintate dacă nu te documentezi serios înainte. Cum nu poți vorbi nici despre condițiile de asistență acordate mamelor înainte de 1989, dacă nu te documentezi serios înainte. Și, în general, poți vorbi despre orice, poți scrie despre orice atâta vreme cât te documentezi. Poți emite și opinii, dar nu încerca să le transformi în sentințe dacă argumentele tale sunt fragile sau inexistente.

Cineva, încercând să dea greutate spuselor sale, folosea drept exemplu Spania, ca etalon al politicilor legate de încurajarea mamelor să-și îngrijească nou-născuții. Și mai spunea acea cineva că „și n-am văzut vreo spanioloaică protestând în fața guvernului”. N-o fi văzut, pentru că nu putem să le vedem pe toate, dar în septembrie anul acesta taman ce Spania a trecut printr-o grevă generală din cauza tăierilor de buget, tăieri care afectau și subsidiile pentru mame. Pe principiul „ce n-am văzut eu nu există”, ne cam pricepem toți la toate.

Același cineva mai spunea că a crescut pe vremea comuniștilor, iar părinții nu au primit niciun ajutor de la stat. Greșit. Costurile creșei și grădiniței pe vremea aceea erau infime raportate la salariul primit de oameni, familiile cu copii aveau prioritate pe mai toate listele, chiar și cele pentru case, și așa mai departe. În plus, dacă-mi amintesc eu bine Ceaușescu a sfârșit ca urmare unei acumulări de ură fără precedent, iar parte a acestei uri pe care o nutrea poporul român se datora și condițiilor în care creșteau copiii, în frig, fără curent electric, petrecându-și ei înșiși timpul la nesfârșite cozi de la vârste fragede. A aduce drept argument o perioadă nefastă a istoriei recente pentru niște măsuri nepopulare ridică multe semne de întrebare asupra discernământului celui care o face. Același argument l-a adus recent și Băsescu și, vorba lui Adrian Ursu: „Dacă avem astfel de nostalgii…”.

În fine, nu vă mai plictisesc. Spun doar atât: din cauza natalității în scădere, a mortalității în creștere și a emigrației, avem un spor negativ care tinde spre 4 la mie. Măsurile care prevedeau alocarea a 85% din salariu timp de 2 ani aveau drept scop inițial încurajarea natalității în clasa mijlocie și superioară. Proiectul a eșuat acum aproape de tot. Să ne bucurăm. Vor naște în continuare întreținutele și cele obișnuite oricum cu venituri mici. Asta-i țara pe care v-o doriți, inteligenților.

8 comentarii

  1. 2 ani de concediu e totuși cam mult pentru un buget ciuruit de criză…
    altminteri, pare că psihologii susțin că primii 2 ani din viața pruncului sunt determinanți pt o dezvoltare ulterioară armonioasă și că mama trebuie să îi fie alături.
    dar uit-te la noi, decrețeii aruncați în gura flămândă a creșelor ceaușiste sau în brațele bunicilor calificați ”la locul de muncă” în puericultură – suntem rebuturi?nu. am supraviețuit,ne-am adaptat..

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. @lena, offff!

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Nashă, tăt respectul pentru ce ai scris acilea.
    Io am crescut in creşele lui Ceauşescu şi încă mă doare posteriorul de la oliţa pe care şedeam pedepsiţi ore intregi, dar sufletul mi-e plin de bucurie că ai mei copchii au stat în braţele mele, până la doi ani.
    Din păcate, în România, bunul simţ a emigrat, aşa că acuma se urcă pe ecran toate cele care au invidiat-o pe Elena, toate cele care au învăţat că poţi să dai din gură fără să ştii despre ce e vorba, fără un gram de cenzură, fără un detz de bun simţ.
    E datoria copiilor, care au stat doi ani cu mama acasă, să deratizeze într-o zi caznaua asta la care suntem abonaţi.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Ca tot zici de documentare:
    – oare cati au stiut ca indemnizatia de care vorbeau se aplica doar celor cu venituri profesionale in ultimele 12 luni? (deci nu intretinutilor din ajutoare sociale)
    – cati au stiut indemnizatia asta e limitata la 3 nasteri?
    – cati au stiut ca forma asta a legii se aplica din 2009?
    -cati au stiut ca formal vorbim doar de cei care locuiesc impreuna cu bebele (si evident nu-s decazuti din drepturile parintesti)
    – cat de cunoscute sunt fenomenele abandonarii copiilor in maternitati si oferlinate?

    Evident ca-ti dau dreptate in privinta ignorantei unora care emit pareri decisive. Dar in opiniada asta s-a vazut (parca mai clar ca niciodata) si lipsa de scrupule a asmutitorilor de hateri.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Pai câți să știe, Cristi? Cam câți au avut curiozitatea de a citi legea. Și nici aceia toți, pentru că mai trebuie să și înțelegi ce citești…

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Pai nu ma astept sa stie nici macar cei direct implicati. Nu ma surprinde ignorarea textului ( vezi si povestea cu literele mici din contracte care-i face vinovati pe cei care au printat contractul si nu pe cei care au luat bani pe semnatura) ci usurinta de manifestare a „galeriei”.
    Au existat teme (femei care nasc pt bani; etnii care se inmultesc prin aceasta lege; generatii sacrificate din cauza acestei legi etc) in care era suficienta observarea propriului spatiu social (nu mai zic de experienta de viata sau de cunoasterea normelor) pentru a constata ca-s fabulatii si totusi au fost sustinute cu frenezie.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Bravoo bre!
    Si pentru subliminalele-nesubliminale.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Americanii nu dau nici un banut pentru nou nascuti. Au doar niste tax deductions (undeva la vreo 3000 de dolari pe an, adica vreo 600 dolari / an adica vreo 7200 de dolari pina la 18 ani). Dar ca sa poti sa-ti iei deducerea trebuie sa muncesti… Si nimeni nu protesteaza…

    Daca vrei sa faci copil gindestete cu 1, 2, 3, sau mai bine chiar 4 ani inainte si incepe sa stringi bani…

    Intotdeauna dam vina pe guvern ca nu gindeste pe termen lung, dar se uita ca sunt foarte putin romani care se gindesc pe termen lung…

    Si nu, nu-mi spune ca nu sunt bani… mai ales in cazul celor din clasa mijlocie si superioara pe care-i pomenesti la sfirsitul articolului. Bani sunt dar se duc pe alte prioritati.

    Vrem capitalism dar sa dea si statul ceva, nu?

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.