De ce? Iubim femeile

coverblogfemei

Femeile sunt complicate. „Din fericire”, mi se șoptește într-o cască iluzorie, ca-n vis. „A cui?”, întreb eu. „A cui poate suporta fericirea”, nu-mi răspunde nimeni.

Femeile sunt, iar asta ar trebui să ne ajungă. Simpla lor existență și e deja arhisuficient. Sau ar trebui să fie.

Dorință, ambiție, tenacitate, perseverență. Nu renunțare, nu abandon, nu nepăsare.

Nimic nu merge de la sine. Nimic. E nevoie de combustibil. Femei. Lichide sau solide. Doar că nu trebuie să le arzi, sau să le lași să ardă. Le lași să fie. Ajunge!

„Iar după ce natura s-a făcut în două, fiecare jumătate dorea să se alipească celeilalte jumătăţi. Când se întâlneau, se prindeau în braţe şi se strângeau atât de tare, că-n dorul lor de contopire uitau şi de mâncare şi de tot, şi deveneau incapabile pentru oricare altă treabă, întrucât una fără alta nu mai voiau să se apuce de nimic. Când una din ele murea, partea rămasă singură căuta împreunarea cu altă jumătate părăsită, fie că dădea chiar peste jumătatea unei femei întregi (ceea ce noi numim astăzi „o femeie”), fie că era jumătatea unui bărbat. Rasa mergea astfel spre stingere.” (din discursul lui Aristofan, „Banchetul”, Platon)

Iubim femeile. Ne mai căutăm motive sau ne mai punem întrebări. Dar iubim femeile. Și, de cele mai multe ori, e cel mai bun lucru pe care-l putem face. Iubim femeile și ne-am dori ca și ele să se iubească pe ele însele.

Femeile sunt complicate.

Ba tu!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.