De ce mințiți, mă? Nu știți să dați?

mult

„22 de milioane de români trebuie să-i mulțumească Monicăi Macovei pentru că țara lor a intrat în Uniunea Europeană.”

Hai că asta e prea de tot. Mult prea de tot. Să vă explic și de ce:

România a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în 1995, iar în 1999, Consiliul European de la Helsinki a hotărât deschiderea negocierilor cu o parte dintre statele care depuseseră cererea de aderare, între care şi România. Negocierile au fost deschise în prima jumătate a anului 2000 şi s-au derulat până la sfârşitul anului 2004, când Consiliul European a marcat încheierea negocierilor.

Așadar, la sfârșitul lui 2004, când Monica Macovei nu avea niciun rol în statul român, negocierile de aderare la UE se încheiaseră, aderarea României fusese acceptată.

Nu mai mințiți, nesimțiților, nu mai mințiți, în pizda mamii voastre de cretini!

Luați de aici informații despre aderare, ca să nu mai bateți câmpii.

Cât despre candidata minune care acceptă ca în numele campaniei sale să se profereze astfel de minciuni, nu am ninic deosebit de spus. După ce-a mințit la Bruxelles cu alea 1,5 milioane de voturi furate, chiar nu mă aștept să aibă vreo jenă.

(Aici e mesajul care conține și respectiva minciună.)

7 comentarii

  1. Tusele astea groase (sau minciuni de-a dreptul) arata o oarecare disperare.
    Nu stiu ce scopuri reale are Macovei, dar nu pare multumita de ce-i iese.

    Răspunde

    Thumb up 1 Thumb down 0

  2. Citatul din the Guardian e și el scos din context. E preluat dintr-un articol în care the Guardian relata conținutul unui raport UE, și nu reprezintă opinia editorială a the Guardian cu privire la Victor Ponta – aceasta, cel mai probabil, neexistând.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Mai mult, citatul din The Guardian prezintă un raport UE pe surse, un raport care urma să apară, în 2012, dar care n-a mai apărut în forma asta, ci fără pasajul citat.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. nu vreau sa fiu inteles gresit cum ca as promova un candidat sau altul.
    de la al doilea in jos cred ca este doar o incercare de obtinere a unui anumit procent pe seama ……. unora si apoi in turul doi sa scoata si ei un ban , sau ciiiiiiine stie ce avantaje.
    asa ca macoveia nici macar nu trebe scris daramite pronuntat

    Răspunde

    Thumb up 3 Thumb down 0

  4. Mare branza. Daca e in stare si-n ziua de azi sa povesteasca despre lovituri de stat sau tentative de lovituri de stat in vara lui 2012 cand Comisia de la Venetia a cautat si-a gasit in 2012 numai ordonantele de urgenta ale lui Boc in loc de lovituri de stat, ce mai doriti? Apropo, daca tot l-am trimis pe tovarasul Visinescu in fata justitiei, n-ar fi interesant sa aflam si cu ce anume se ocupa tovarasa Gherghescu in perioada de trista amintire? Ca tot zicea unu’ turmentat de bautura c-ar fi cazul ca prezidentiabilii sa-si completeze CV-ul, nu?

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Candidatii la presedentie pot spune ce vor ei, ca oricum nu le pasa. Daca pune cineva botul, bine, daca nu asta e. Oricum asta fac de 25 de ani si o vor face in continuare.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Ne mint de 25 ani intr-una si nu fac nimic. Nu iau nici o masura pentru a face ca Romania sa o duca bine !

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.