De ce trebuie să-ți ții haterii departe

Unii aleg să lase haterilor loc să se desfășoare, pentru a obține un număr mai mare de comentarii la articole. Alții le interzic posibilitatea de a comenta ba, uneori, chiar pe aceea de a vizualiza site-ul/blogul. Condiser că cea de a doua variantă de lucru este cea mai bună, și am să vă spun și de ce.
Evident, vorbim despre hateri, nu despre cei care au păreri contrare celor exprimate în anumite texte

Rolul social al haterului
Rolul social al haterului este egal cu zero. Haterul nu folosește la nimic și nimănui, fiind bun doar pentru alți hateri. Cum aceștia nu trebuie încurajați să se înmulțească, nu trebuie facilitată nici asociera lor în scopul poluării spațiului public.

Rolul haterului în viața personală
Aici haterul poate fi foarte influent. Am văzut oameni cărora haterii le-au mâncat nervii și le-au stricat fengshuiul. Am văzut oameni în toată firea care au sfârșit prin a se ascunde în baie ca să plângă din cauza câte unui hater care îi măcina mărunt și neobosit. Am întrebat de ce nu-i taie pur și simplu accesul, și mi s-a răspuns că „libertatea de expresie”, câr-mâr etc șamd. O proastă înțelegere a libertății de expresie, evident, dar și o slăbiciune personală a celor care se lasă călcați în picioare de hateri. Acești oameni pur și simplu nu pot trăi fără a fi înjurați, umiliți, călcați în picioare. De aceea haterul poate deveni un indicator important, căci cineva care se lasă dominat de hateri trebuie evitat. Nu este un partener de business de încredere, este nevrotic și influențabil.

Rolul haterului în business
Foarte important, chiar dacă nu vi se pare așa la o primă vedere. Dacă vrei ca site-ul sau blogul tău să facă bani din advertising, atunci trebuie să-l cureți temeinic de hateri.
Un advertiser care prospectează piața în cautarea unor platforme pe care să le folosească în promovarea produsului/brandului său va fi foarte atent la rata de favorabilitate a unui mijloc de informare. Dacă site-ul/blogul tău atrage haterii ca lampa fluturii, iar tu nu-i respingi, ai mari șanse să nu apari în planurile de media, dacă oamenii ăia își fac bine treaba. Pentru că o rată de favorabilitate de doar 50%-60% înseamnă că brandul respectiv s-ar asocia din start cu cineva care atrage capital negativ de imagine. Și de ce ar plăti cineva pentru a se expune înjurăturilor? Un om normal n-ar face-o și, de obicei, nici n-o face.

Așadar, dacă nu cauți decât să creezi controverse, lasă-ți haterii să prospere, momește-i, mângâie-i pe căpșoarele alea goale. Dacă vrei bani, atunci scapă e ei, izolează-i, taie-le accesul, ține-i cât mai departe de business-ul tău și de cel al posibililor advertiseri.

7 comentarii

  1. „Evident, vorbim despre hateri, nu despre cei care au păreri contrare celor exprimate în anumite texte.”
    Si cum faci distinctia intre unii si altii?

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Simplul fapt că cineva nu este de acord cu mine nu-l transformă în hater. E o chestie de atitudine și de argumentare. Un om normal va incerca sa-mi explice ca n-am dreptate încercând să aducă argumente care să-i demonstreze opinia. Un hate imi va spune că n-am dreptate fiindcă sunt ochelarist. De exemplu

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. thanks,
    mai aveam 2 subiecte:
    – sunt si blogari care nu accepta critica, teoretic sa zicem ca nu intram la ei pe blog, practic insa pot polua/bruia/enerva o zona de interes comun cu restul blogurilor „albe” si ma astept ca unii totusi vor lua atitudine. Ca sa lasam timpul sa le rezolve si sa se auto-izoleze, nu stiu daca ar fi cel mai bine. Adica vad zona de selectie a potentialilor hateri cam p’acolo. Poate gresesc.
    – partea cu descurajarea asocierii intre hateri mi se pare foarte importanta insa daca luam in calcul „breshele”din blogosfera lucrurile chiar devin complicate.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Eu vorbeam despre zona de comentarii de pe site-uri/bloguri. Ce face fiecare pe propria pagină de net este fix problema lui. Atâta vreme cât nu încearcă să-mi murdărească spațiul vital, nu mă interesează.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Inteleg, fiecare pe cont propriu.
    Daca spatiul tau vital este blogul personal, spatiul vital al advertiserului este suma acestor spatii vitale care constituie un segment. Daca insa de la an la an acest segment atractiv scade atunci scad si resursele alocate. Poate sunt eu prea colectivist.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Lucrurile nu se calculează așa. Un advertiser are un buget bine determinat pentru investiția în media. Dacă nu-și face reclamă în România Mare, nu înseamnă că bugetul alocat presei scrise scade, ci doar că se distribuie fără a lua în considerare publicația respectivă. Mai mult, cu cât locurile în care-ți poți expune mesajele se împuținează, cu atât costurile ecestei expuneri cresc. De exemplu, dacă azi pot să fac reclamă pe 100 de site-uri care-și împart publicul meu țintă, plătesc mai puțin pentru fiecare site, pentru că am de unde alege. Dacă, însă, anul viitor voi avea la dispoziție doar 20 de site-uri, mă va costa mai mult pentru fiecare site în parte, pentru că spațiul va fi oarecum limitat, iar proprietarul site-ului, văzând că a crescut cererea pentru produsul lui va mări prețul.
    Pe advertiser îl interesează spațiile curate cu expunere mare. Existența unor spații mizere, indiferent de expunerea pe care o au, nu te afectează pe tine.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Thanks,
    am mai vazut si alte puncte de vedere care sugereaza ca propietarul site-ului care se gandeste sa mareasca pretul ramane cu buza umflata.
    http://www.visurat.ro/2010/11/03/fuck-you-i-have-enough-friends/
    si mai ales http://www.zoso.ro/ori-suntem-bloggeri-ori-nu-mai-suntem/
    „Cam ce cred capetele voastre seci care “uită” sau “sunt prea ocupaţi” ca să scrie despre un eveniment că se va întâmpla mai departe? Vor fi excluşi încet din club şi vor arunca o umbră nefastă asupra tuturor bloggerilor.”

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.