Am înțeles că Florin Iaru m-a dat la Răitaru TV drept exemplu de sinistrat exemplar, blocat în București de cinci zile. Parțial adevărat.
Am venit luni dimineață la București, pe un drum extrem de nedeszăpezit. Deși în Tulcea nu mai ninsese de duminică dimineață, după 24 de ore drumurile județene și naționale erau în ultimul hal. Dar am răzbit. Mă rog, nu eu, ci șoferul microbuzului. Cum drumul a durat cu o oră mai mult decât de obicei, eu aș fi fost aproape fericit, căci aș fi câștigat o oră de somn. Asta dacă aș fi putut dormi, da’ n-am putut, stând mai mult cu ochii pe troiene, să văd cum se descurcă mașina, obligată să meargă pe un drum mai asemănător cu tabla ondulată, decât cu o șosea cu rang de DN. În fine, am ajuns cu bine.
Dacă plecam marți după amiază, probabil că aș fi putut ajunge la Tulcea. Dar n-am putut pleca, așteptând ca miercuri să se întâmple o minune: am un card personalizat (cu desenul făcut de Bogdan Petry) și vroiam să-l văd cum plânge. De bucurie. N-a fost să fie. Dar, după aia, n-am mai putut pleca: A2 blocată, drumurile naționale blocate, coduri galbene și portocalii pe tot drumul de la București spre casă. Așa că și acum, când scriu, sunt tot în redacție. Măcar nu sunt într-un microbuz blocat pe la Saraiu sau într-un tren deraiat pe la Lehliu. Uneori e cald la noi în redacție. Alteori nu. Depinde de programul cafenelei de la parter. Uneori e lume la noi în redacție, alteori nu. Când e lume, e OK. Sunt oameni simpatici, inteligenți, ai cu cine schimba o glumă, o părere, o măslină. Când nu e lume, nu mai e așa OK. Îmi amintesc mereu de episodul din decembrie, pe care l-am povestit aici. Acum nu s-a mai întâmplat, da’ nu se știe niciodată.
Oricum, nu mă plâng. Doar că mi-e dor de fete de mă seacă. Internetul nu merge totdeauna, așa că mă uit la pozele lor. Mă mai alină chestia asta. Mai scriu ceva, mă mai uit la televizor… E cât de cât OK. Mihai aduce sandwich-uri (săru’mâna, Ioana), Doamna de mă încurajează de la 300 de kilometri distanță, suport. Saltea este, sac de dormit de asemeni…
Așa că nu prea am de ce să mă plâng și, poate, Florin a exagerat olecuță. Totuși, dacă vă întâlniți cu jandarmii ăia care împart ajutoare, dați-le și adresa mea. Ceva-ceva conserve mi-ar prinde bine. Nu multe. Cred că un six-pack ar fi suficient pentru încă 2-3 zile…
Conservele, draga sinistratule, au fost retinute pentru verificari de catre Oana Roman. Roaga-te sa primesti in continure sandwic-uri!
m-a cam intristat textul asta, Patrick. dar cea mai mare suparare a mea e acum cand banuiesc ca si Mihai Radu e „luat”. da’ toti baietii care-mi plac de la Catavencii sunt ba casatoriti, ba aproape casatoriti… (sper ca stiu cititorii tai ca glumesc)
Buna! E prima data cind intru pe blogul tau, cu toate, ca asa cum ti-am mai spus, va citesc de o viata. M-a surprins foarte tare motto-ul tau. Crezi in el? Militezi pentru el?
Despre care motto e vorba? Dacă vorbiți despre „Jus primae noctis”, am explicat aici ce și cum http://www.pah.ro/about/.
Multumesc pentru raspunsul prompt. Am accesat link-ul indicat de tine si de asemenea: http://en.wikipedia.org/wiki/Droit_du_seigneur si: http://www.fibri.de/jus/arthbes.htm. „Dreptul” este mentionat inainte de Voltaire Cu toate ca te bucuri de netarmurita mea simpatie,, ideea indusa de acest motto ma oripileaza. Dar sa zicem ca ma multumesc cu explicatia ca ea se refera numai la idei si acelea, numai ale tale :). Cu toate ca nici siluirea ideilor nu suna bine… imi pari mai rafinat de atit… Chip in taci!