Evacuarea Antenelor e un abuz. Trăiască abuzul?

coverbloga3

Dan Voiculescu este un deplorabil turnător al Securității, un om care și-a turnat până și membrii familiei pentru niște avantaje de la sistem. Dan Voiculescu este un infractor condamnat de justiția română, definitiv, la închisoare cu executare. Dan Voiculescu este șeful de partid care a făcut posibilă deturnarea votului popular dat pentru parlament în 2004 și venirea la putere a alianței D.A., deși câștigătorii alegerilor fuseseră alții. Dan Voiculescu nu poate spune cum a făcut nu primul milion de dolari, ci cam toate milioanele de dolari pe care le-a strâns în timp.

Dar nu este vorba despre Dan Voiculescu aici, ci despre un abuz al autorităților la adresa unei instituții media. Și nu este un abuz pentru că așa zice Antena 3, ci pentru că, din datele existente până acum, statul se poartă abuziv. Din date, nu din auzite.

Povestea e aparent simplă, de oriunde ai privi-o: Dan Voiculescu a fost condamnat pentru o privatizare considerată ilegală. Ca urmare a acestei condamnări, instanța a dispus și recuperarea unui prejudiciu evaluat de către diverși experți undeva pe la 60 de milioane de euro. sentința definitivă a fost dată în august 2014, dar până astăzi, ANAF nu a recuperat din prejudiciu decât 750.000 de euro, prin vânzarea unei case de vacanță de la munte și a unui apartament din București, ambele aparținând familiei Voiculescu.

Pe lista proprietăților familiei Voiculescu ce au intrat în proprietatea statului ca urmare a sentinței din 2014 se află și clădirile din strada Gârlei 1B și din Șoseaua București-Ploiești 25-27. În aceste clădiri își au sediile și își desfășoară activitatea televiziunile familiei Voiculescu, 5 la număr: Antena 1, Antena 3, Antena Star, Euforia TV, Zu TV. Clădirile au intrat în proprietatea statului român, ca urmare a sentinței definitive, iar ANAF ar fi trebuit să le valorifice pentru recuperarea prejudiciului de 60.000.000 de euro. Repet, clădirile cu pricina sunt astăzi proprietate a statului român.

ANAF nu a vândut, însă, cele trei clădiri până astăzi. Într-un comunicat din decembrie 2015, ANAF a explicat că ar fi putut scoate la licitație cele trei clădiri, dar, conform legii, acestea sunt grevate de sarcini, ca urmare a unor acțiuni în justiție efectuate de către firmele familiei Voiculescu. Chiar și în condițiile acestea, clădirile ar fi putut fi scoase la licitație, dar ANAF ar fi riscat să obțină un preț mult mai mic, tocmai datorită acestor sarcini înscrise în cartea funciară. Așadar, clădirile sunt proprietate a statului, dar până nu se termină chichițele avocățești ale avocaților familiei Voiculescu, e greu să se obțină un preț bun, astfel încât prejudiciul să fie recuperat integral.

Printre aceste chichițe (sau poate doar acțiuni în justiție, oricum, legale și într-un caz și în altul) se numără și un proces prin care societății Antena TV Grup SA i se recunoaște valabilitatea contractului de închiriere pentru clădirea din Șoseaua București-Ploiești nr. 25-27 (sediul istoric al Antenelor), precum și dreptul de preempțiune în cazul în care clădirea ar fi scoasă la vânzare. Sentința pe fond a fost dată pe data de 4 noiembrie 2015, iar ANAF a făcut apel, dar acesta nu s-a judecat. Prin urmare, deocamdată, Antenele sunt chiriași legitimi în acel spațiu, care aparține statului român. Culmea, statul român nu a profitat de acest lucru, nu a încasat chiria cuvenită de când a devenit proprietar al clădirii și nici nu a făcut demersuri în acest sens. De partea cealaltă, familia Voiculescu neagă că  vreun membru al familiei sau o firmă aparținând acesteia ar mai fi încasat chirii pe spațiile respective, începând cu august 2014. În condițiile astea, ANAF va avea mult de furcă pentru a recupera banii de chirie neîncasați. Dacă i-ar fi încasat firmele familiei Vociulescu, ar fi putut confisca acești bani, conform legii. Așa, nici măcar nu are ce confisca.

Atacați de către judecătoarea care a dat sentința definitivă în dosarul ICA, precum și de către șefa DNA, pentru că nu recuperează prejudiciul de la Dan Voiculescu, cei de la ANAF au cerut lămuriri judiciare la instanța Curții de Apel București. Pe data de 25 ianuarie 2016, judecătorii Camelia Bogdan și Alexandru Mihalcea de la CAB au decis că nu există niciun impediment în calea acțiunii ANAF de confiscare a clădirilor din strada Gârlei 1B și din Șoseaua București-Ploiești 25-27. Doar că la acea dată, 25 ianuarie 2016, clădirile fuseseră deja confiscate și întabulate de către stat.

Aparent, ANAF nu a înțeles mare lucru nici din această decizie. Prin urmare, judecătoarea Camelia Bogdan a sesizat DNA în legătură cu faptul că nu se recuperează prejudiciul din dosarul ICA. ANAF s-a încăpățânat să nu înțeleagă nimic din mesaj, mai ales natura sa urgentă și oarecum definitivă.

Pe 10 februarie 2016, DNA a început urmărirea penală a șefului ANAF, Gelu Diaconu, în alt dosar. Pe 11 februarie 2016, Gelu Diaconu a fost demis de către premierul Dacian Cioloș.

ANAF a înțeles, în fine, mesajul. Pe data de 15 februarie 2016, într-o acțiune disproporționată, ANAF a folosit o mică flotă auto și o mică armată de funcționari pentru a remite televiziunilor deținute de familia Voiculescu somația de a elibera clădirile din Gârlei 1B și București-Ploiești 25-27 în termen de 5 zile.

Aici intervine abuzul.Pentru că, deși declară într-un comunicat că acele clădiri sunt libere de sarcini, situația proceselor pe rol nu s-a schimbat. Încă mai sunt de așteptat decizii definitive ale instanțelor de judecată, încă mai trebuie lămurite aspecte juridice. Clădirile sunt, în continuare, proprietate a statului. Dacă vrea, ANAF le scoate și mâine la licitație, cum putea să le scoată și azi, cum putea să le scoată și vineri, joi sau în orice altă zi lucrătoare. În aceste condiții, fiind vorba și de o primă somație, termenul de 5 zile este el în sine abuziv. Pentru că, dincolo de toate, vorbim despre niște televiziuni, cu mii de aparate și mii, probabil kilometri de cablaje. Imposibil nu de mutat, dar și de dezasamblat în cinci zile.

Este clar că aceste televiziuni trebuie fie să plătească statului chirie pentru spațiile alea, fie să le elibereze, pentru a le face vandabile. Dar termenul de 5 zile este, în sine, un abuz, rămânând de verificat și legalitatea pretențiilor ANAF, care anulează printr-un comunicat niște acțiuni juridice aflate încă pe rolul instanțelor.

Cum spuneam, Dan Voiculescu este departe de a fi o persoană căreia statul de drept și oamenii cu respect față de lege trebuie să-i înalțe statuie. Dar aici nu este vorba despre Dan Voiculescu. NU MAI ESTE vorba despre Dan Voiculescu. Este vorba despre o grabă suspectă, despre niște sărituri în axul logicii și despre ignorarea unor demersuri judiciare, legale atâta vreme cât nu s-a interzis dreptul la acțiuni judiciare al presoanelor fizice sau juridice din România.

Domnește, mai ales în mediul online, o euforie soră cu inconștiența. Multă, foarte multă lume se bucură că Antenei 3, mai ales, i-a ajuns cuțitul la os. Numai că aici nu este pedepsită o televiziune pentru conținutul său editorial, pentru derapajele sale, pentru excesele unora dintre realizatorii de emisiuni. Dacă cineva s-a simțit, vreodată, lezat de emisiunile lui Mircea Badea, Mihai Gâdea sau de ieșirile necontrolate ale lui Ciuvică, a avut mereu la dispoziție multiple căi de a se manifesta. De la acționarea în instanță până la sesizarea CNA sau a CNCD. Există, deja, destule sentințe și amenzi aplicate unor oameni din trustul Intact care dovedesc faptul că se pot obține reparații punctuale și consistente, fără a fi mitraliați toți oamenii care lucrează în acel trust.

Există o vorbă în înțelepciunea evreilor care, ușor adaptată, spune că oricine salvează fie și un singur om va fi amintit ca salvator al întregii omeniri. Iar la acele posturi de televiziune sunt mai mult decât un singur om și o singură emisiune care merită să existe, profesional, în continuare. A omorî posturile cu pricina doar din cauza lui Gâdea, Badea, Ciuvică sau Voiculescu echivalează cu detonarea unei bombe nucleare pentru a scăpa de păduchi. Cine nu vede asta, cine nu înțelege și nu realizează abuzul și excesul, își merită soarta. N-am să mai explic de ce, a făcut-o Martin Niemöller. Începe așa: „Als die Nazis die Kommunisten holten, habe ich geschwiegen; ich war ja kein Kommunist…

Am trecut prin ceva oarecum asemănător în 2011, atunci când marca Academia Cațavencu a fost transferată cu ajutorul și la presiunile unor autorități și demnitari ai statului de la infractorul Sorin Ovidiu Vântu la infractorul Dan Grigore Adamescu. Nu asta era miza, ci echipa redacțională, care, însă, a supraviețuit și a continuat să enerveze. Atunci, foarte puțini oameni din presă au găsit puterea să ne ia apărarea. Pentru că e nu erau Academia Cațavencu, ba, mai mult, îi enerva la culme publicația aia.

Dar tocmai de aia, pentru că nu sunt Antena 3 și nu sunt Mircea Badea, le iau azi apărarea. Pentru că o lume în care nu ar exista nimeni care să vorbească despre abuzurile statului, ba, mai mult, s-ar bucura zgomotos și le-ar aplauda, ar fi o lume în care n-am mai avea de ce trăi.

16 comentarii

  1. daca sint prosti si nu stau in vesnica insolventa ca altii!!!! o sa ne iutam noi vesnic la turcescu cum ne da lectii de morala basista si udrista…

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 19 Thumb down 4

  2. pelin adriana marillena

    Subscriu!

    Răspunde

    Thumb up 9 Thumb down 2

  3. logica de razboi a lui basescu a splituit romania in…triburi, ca nu poti sa le spui altfel.
    care „justitie”? care „administratie”? e aceeasi cultura democratica precum in „game of thrones”, sau in romania lui ceausescu. am ajuns la putere, te-am capuit si ti-am trecut tot neamul prin sabie.
    nu e normal, e o sete de sangele celuilalt care nu este fireasca. cine crede ca daca ponta ar fi reusit sa inchida b1, pro tv, gandul, basistii s-ar fi evaporat peste noapte, este la fel de nerealist ca aceia care cred ca tabara antenei 3 se va risipi si se va imblanzi dupa ultimele evenimente.
    sangele nu aduce altceva decat sange si mai mult. iar atmosfera asta de razboi civil, repet, nu e normala.

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 16 Thumb down 5

  4. 100% de acord cu articolul. dar, cum suntem toti stapaniti de dracusori, un pic de satisfactie tot simt…

    Răspunde

    Thumb up 5 Thumb down 7

  5. Totuși nu a văzut nimeni conținutul somației .. e posibil ca termenul foarte scurt de evacuare să fie motivat de neplata chiriei – evacuarea unui chiriaș se face tot prin instanța de judecată ..

    Răspunde

    Thumb up 1 Thumb down 7

  6. Sa se mute Pro Tv, B1 si Realitatea in sediile alea.

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 8

  7. un om linsat de presa

    Sa nu ne facem ca ploua! Deontologia profesionala e inexistenta la toate televiziunile! Le urca rating-ul cand, in urma cu 2 ani, mi-amintesc, linsau mediatic profesoara fiicei mele, luate de bune imagini trucate, pe motiv ca ne ceruse bani.Au distrus atunci UN OM si ne-au refuzat spunand ca nu facem audienta daca venim la ei sa spunem adevarul nostru, al parintilor clasei. Acum faca audienta ,asa declara ei, plangandu-se ca vor sa fie inchisi de guvernanti, ei, „profesionistii” Doamne, da-le dupa cum merita!

    Răspunde

    Thumb up 3 Thumb down 6

  8. Man,
    Stii bancu’ cu luatu’ pe rind…?!?…:))))

    Asa se va intimpla cu (noi) toti, daca nu va exista o (contra)reactie…:(

    P.S.:…si nu-s fan antenist…ma uit la ei, doar cind vreau sa ma ‘nervez……cam ca la OTV, pe timpuri…

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 2

  9. iohannis a pierdut ieri 2 milioane de voturi. dracul il mai alege in 2019. romania fierbe

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 9

  10. Nu va mai agitatati! Nu vor fi evacuati! Este doar un mare circ ce are ca finalitate compromiterea unor „personaje” ! Inca nu stim cine sunt acestia dar in scurt timp vom afla! Poate Ciolos, poate presedintele…vom vedea!

    Răspunde

    Thumb up 1 Thumb down 6

  11. Nu e ura… Eu cred, ca e dispret fata de un jurnalism subiectiv… Chiar daca cei de la Antena 3 majoritar spun adevaruri… o spun pe jumatate… PSD au fost , cel putin la fel de nocivi ca PDL… Pentru Dumnezeu, au trecut 26 de ani in care se fura… in care TOATE formatiunile politice au avut interese proprii, meschine, dar Antena 3 vand numai Basecu… Din punctul meu de vedere, ei sunt cei ce urasc… ce manjesc cu incadrari in grupuri de BASISTI pe cei ce nu le ridica ode modului scarbos de a face jurnalism… Eu nu il suport pe Basescu nici pe Ponta, Dragnea, Blaga, Videanu, etc. nu suport omul necinstit care face avere pe spinarea celor multi si asupriti, nu suport mahalagismul din episodul Julio Iglesias jr. la Antena 3 „Jos Băsescu” … Priviti Starea Natiei cu Dragos Patraru si veti vedea ce inseamna sa fi echidistant , sa ai un echilibru in critica… Antena 3 e un POST PRIVAT ce DESERVESC INTERESE PRIVATE, iar daca pentru ei solutia e simpla, schimb postul… in momentul in care justitia ia hotarari LEGALE , repet conform literii de lege, sa critici executivul, cel ce aplica si lucreaza in parametrii impusi de legislativ e… „noaptea mintii” … Daca legea e proasta, critica pe cel ce a dat legea ca legea sa fie schimbata. Deci nu e URA… e o reactie fireasca, inteligenta a unor oameni ce doresc echidistanta si obiectivitate. Din pacate sunt si oameni ce slujesc interese, dar nu cred ca sunt majoritari… Parerea mea. Cu stima!

    Răspunde

    Thumb up 1 Thumb down 2

    • aproape acelasi lucru am spus pe pagina media, dar tribul basist a inceput sa injure, cu toate ca le-am explicat frumos ca cei ce pierdem prin inchiderea celor cinci televiziuni suntem tot noi, am precizat ca nu nu sunt fanul nici unuia dintre politicieni, degeaba

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • se vede ca n-ai citit cu atentie explicatiile din articol, ci ii dai inainte cu „sentintele definitive”, care au fost in puse in aplicare inca din octombrie 2014, prin intabularea cladirilor pe numele Statului roman! pute tara asta de cretini vehementi…

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. pana la urma, dincolo sau dincoace de lege sacaitoriu este ca moralmente, de bun simt comun, daca tu, oricine ai fi, stai cu chirie la un mafiot si politia il baga la bulau iar in cutia postala gasesti somatii pt apropitar sa elibereze spatiul ca nu ii mai apartine de fapt, fiind confiscat, ce fel de chirias tre` sa fii sa stai catar pe loc fara sa cauti de atata amar de vreme un alt loc; nu mai vorbesc de reputatie si.. eleganta morala; bref antenele stau acolo uite asha sa arate mushkiu` lor…. si nimeni nu sesizeaza ca stau nitel ilegal, fara sa isi indeplineasca partea de contract ..daca in prapadenia aia de contract e prevazut sa plateasca chirie, fie ea si dooj` de bani pe an.. restul sunt incalceli avocatesti // politica nu ma intereseaza, doar privesc lucrurile obiectiv

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 2

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.