Huzurbagiii, concept de concept

huzurbagiii

Tulcea e un oraș mic. n-are decât 90.000 de locuitori. Poate chiar mai puțin, pentru că parte dintre ei sunt acum prin Italia, Potugalia, Spania, la muncă.

Dar faptul că Tulcea e un oraș mic nu-l poate scuti de dorința de a avea viață. A lui. Sexuală are sigur, pentru că prin parcurile și piețele orașului apar mereu copii mici. De ce, totuși, n-ar avea și viață culturală? Tot a lui?

Are, s-ar putea spune. De doi-trei ani (de fapt, cam doi), evenimentele culturale se întâmplă în serie, pe bandă sau oricum vreți să le spuneți. E drept. dar sunt evenimente, festivaluri, chestii pline de morgă și cu buget mare. Și mai au ceva în comun: încep, se desfășoară și se termină. Organizaroii își strâng sculele și pleacă pe la casele lor.

Tulcea e un oraș mic, așa cum spuneam. Dar sunt oameni care simt nevoia a ceva mai mult de niște festivaluri. Ele sunt foarte mișto, sunt o mană cerească pentru oraș, dar nu pot suplini toate nevoile avizilor de cultură, muzică, civilizație. Sunt oameni în Tulcea care au nevoie de doze mai dese. De întâmplări constante.

Așa a apărut un nucleu care, la început mai dezorganizat, organiza lucruri: muzicăreli, lansări de carte, culturăleli cu dichis. Nu știu exact cum și când a început să se întâmple asta, dar știu că buricul acestei noi ordini a fost, pe undeva, Cristi. Și el rămâne, în continuare. Nu e singur. Deloc, mai sunt Paul Prisada și Marian Ene (n-am cum să-i dau link lui Marian, n-am unde, mai exact). de la ei am auzit mai închegat despre palnruile de viitor. Cu ei am aprofundat ideea, ei m-au convins că e loc de mult mai bine.

La începutul anului, atunci când și-a lansat Mihai cartea la Tulcea, lucrurile încă erau neclare. Totul gravita în jurul cafenelei de la Avramide. Dar nu era suficient și nici spațiul nu era neapărat „reliable”. Pentru că ne place huzurul, pentru că suntem vicioși și fumăm, pentru că un eveniment nu se poate încheia la ora 12.00. Nu așa cum le vedem noi.

Spațiul în sine e mișto, dar nu poate fi folosit la potențialul lui, atâta vreme căt managementul se face prin telecomandă, de departe, și, până la urmă, nu e vorba de spațiu. E nevoie de întâmplări, aspațiale.

Până la urmă, sub spațiul generos oferit în nopți de primăvară și vară de către un copac primitor, s-a închegat, în sfârșit, asociația care, dacă ne ținem de capul ei, va face lucruri. Se cheamă „Așezământul cultural Câinele Enot”. Mai are puțin și va fi înregistrată la tribunal. Dar are deja imn (super-melodia Câinle Enot, a celor de la Accent), numele e rezervat și, de sâmbătă, 7 septembrie, are un președinte onorific în persoana maestrului Eugen Barău și un membru corespondent în persoana doctorului Răzvan Constantinescu.

Dar ce-a fost sâmbătă? A fost cea mai mișto întâmplare la care am participat în ultima vreme. Se cheamă Huzurbagiii și este la prima ediție. Mai este și primul eveniment al ACCE. Puteți citi despre această întâmplare mișto la Pit, la Răzvan și, la o adică, în Cațavencii, când va apărea pe net materialul. Poze, cele mai multe, le găsiți la Bogdan și, probabil, și prin alte părți pe care nu le-am monitorizat.

A fost huge. Și pentru că a fost huge, va mai fi.

Doamnă de, te poți mândri cu numele dat, este exact despre ce s-a întâmplat acolo.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.