I am a Mac

De fapt nu sunt, dar, dacă aș fi, nu m-ar deranja prea tare să fiu înjurat de toți proștii.

Am lăsat să treacă euforia SEO a celor care i-au parazitat internetic moartea, fani sau hateri, ca să pot spune și eu ceva, în liniște.

Lucrez pe Mac-uri din 1991. De 20 de ani, cum ar veni. Nu știu dacă Jobs a fost un geniu, dar cred că a fost un vizionar și am certitudinea că a fost unul dintre cei mai onești oameni din industria IT. Dincolo de produsele hardware produse de Apple, singurele pe care le-au văzut și haterii care au refuzat să deschidă vreunul, Macurile înseamnă și altceva. Înseamnă un sistem de operare extrem de stabil și ocolit de viruși. Faptul că sistemele de operare Apple au fost, totdeauna, user friendly, inutitive și stabile, fără mii de buguri și fără update-uri majore imediat după lansare, este meritul programatorilor și se datorează lui Jobs, care n-a vrut niciodată să lanseze pe piață un produs imperfect. Faptul că nu există viruși este meritul comunității de utilizatori, care n-au văzut rostul de a răpi plăcerea sau munca celorlați cu niște căcaturi acre nici lor nu le aduc vreun câștig.

Folosind Mac-uri de 20 de ani, am câștigat foarte mult timp. Nu pun la socoteală orele de studiu care mi-ar fi fost necesare să învăț șmecherii care să mă ajute să fac un computer să funcționeze decent. Vorbesc doar de cele aproximativ 10 ore pe care le-aș fi pierdut lunar cu reinstalări de sisteme, devirusări, setări, resetări etc. 10 ore pe lună, 120 de an, 2.400 în 20 de ani. Datorită onestității lui Steve Jobs am câștigat, până acum, 100 de zile. 100 de zile în care să fac ce vreau eu, în loc să mă cert cu o unealtă pe care aș fi ajuns s-o urăsc.

Pentru cele 100 de zile pe care mi le-ai oferit până azi, îți mulțumesc, Steve Jobs, și îți rămân dator.

4 comentarii

  1. Se poate sa ma insel, dar mie mi se pare ca te comporti tot ca unul dintre ‘haterii’ aia. Nu ca sunt eu vreun mare fan Windows (am folosit destul de mult ambele sisteme) dar mi se pare o exagerare crasa notiunea ca este necesar sa instalezi/setezi/devirusezi/whatever cel putin o data pe luna. Si spun asta din experienta, nu doar sa ma aflu in treaba.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. „instalezi/setezi/devirusezi/whatever cel putin o data pe luna” din trei motive: prostie, plictiseala sau lucrezi in domeniu si n-ai incotro.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Am tinut windows 2 ani fara reinstalare. Am reinstalat doar cand mi-am schimbat sistemul. Cand am schimbat sistemul nu am platit 2000 de euro ci doar 500.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. E ocolit de virusi pt ca e folosit de sub 10% din utilizatori. Cei care scriu virusi pur si simplu nu isi bat capul pentru atata lucru.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.