Iliescule, nu te strâng stenturile?

Motto: „Timpul nu exonerează nici statul român, nici pe făptaşii individuali de răspundere” (CEDO, 17 septembrie 2014)

Aparent, televiziunile de știri sunt prea ocupate pentru a dezbate așa cum se cuvine decizia istorică dată de CEDO ieri, 17 septembrie 2014. Mult prea ocupate cu rahaturi, voiculești, becali, ponți și iohanniși. Păcat. Și ziarele au tratat subiectul cu fereală și în grabă. Au dat știrea și gata, s-a terminat. Fără conexiuni, fără follow-up.

Așadar, ieri, 17 septembrie 2014, România a fost obligată de CEDO să continue investigațiile în dosarele mineriadelor și să-i aducă în fața justiției pe vinovați. După 24 de ani, CEDO spune că nu se prescrie nimic și că ceea ce s-a întâmplat pe 13, 14 și 15 iunie 1990 trebui să se sfârșească în sala de tribunal. Punct.

De fapt, nu punct. Căci decizia CEDO spune niște lucruri al naibii de importante. Spune, de exemplu, că în 1990 am asistat la o crimă împotriva umanității.

„Toate dovezile din acest caz indică existenţa elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului şi militari cu grade importante”.

Aaa? Oficiali ai statului român, membri ai guvernului și militari cu grade importante sunt vinovați de crimă împotriva umanității. Și, ce să vezi,e xistă dovezi, multe. există filmări, există înregistrări, martorii ami trăiesc. De ce nu sunt ăștia în pârnaie? Uite-așa.

„Este în sarcina statului respectiv să îşi îndeplinească obligaţia internaţională şi să îi aducă în faţa justiţiei pe cei responsabili pentu atacul extins şi sistematic asupra populaţiei române civile, în special pe cei care au comis aceste crime în exerciţiul autorităţii lor civile sau militare.”

Cam asta a fost problema, că anchetarea și pedepsirea vinovaților pentru măcelul barbar de pe străziel Bucureștiului au fost „în sarcina statului respectiv”. Iar statul respectiv a fost și este statul român. Care s-a reîntemeiat pe câteva mari înșelătorii: „revoluția”, evenimentele de la Târgu Mureș, mineriada din iunie 1990. Securiștii au jucat cartea variilor amenințări al adresa firavei democrații. Le-a ieșit. Atât de bine, încât ei sunt și azi statul român, în mare parte. Sunt peste tot, controlează tot. Lumea nu se mai teme de ei ca până acum, dar totuși, au o putere fenomenală. De aia, până acum, nu s-au finalizat nici dosarele revoluției, nici cele ale mineriadelor, nici cele ale barbariei de la Trâgu Mureș, bătăliile fondatoarea ale statului român condus de securiști.

Dar haideți să sperăm. Haideți să folosim această decizie a CEDO drept un nou punct zero. Să plecăm de aici. Să-i găsim și pedepsim pe ăia, iară pe drumul astfel deschis să o luăm de la capăt. Hai, că nu-i greu!

Iar matale, nea Nelule, ce faci? Nu te străng stenturile? Nu te-a luat puțin cu frisoane? Împachetează, tataie, și fugi. Zboară spre Cuba, la soare, sau du-te la Kim Jong Un. Cere-i azil lui Putin, dar tai-o. Fugi, dispari, întinde-o! Cică au ăștia acum niște aparate șmechere care pot găsi pete de sânge și după 24 de ani. Iar tu te-ai scăldat în sânge de pletos, de ochelarist, de minijupistă. Fugi, comunist bătrân, că nu se știe niciodată. Dacă se apucă ăștia să pună în aplicare decizia CEDO, ai șanse mari să depeni amintiri din vremurile voastre bune cu Vișinescu și Ficior. Crime împotriva umanității, tataie. A zis-o CEDO. Hai, vezi, a terminat doamna Nina bagajul?