Între democrație locală și ospiciu

– Conspirația Tulceană II –
În ultima zi a lui martie, Nicu Adămiță, redactorul șef al cotidianului local unde lucrez (Obiectiv, v-am mai spus despre dânsul) mă întreabă dacă scriu eu o știre, ceva pentru a doua zi. Așa, mai glumeț, mai știu eu cum. Spun că o scriu și procedez ca atare, drept pentru care a doua zi, pe 1 aprilie, pe prima pagină apare următoarea știre:

Adevărații creștini se arată în Săptămâna Mare
Doi samariteni la Clubul Pensionarilor
Ianis Caraman și Hristu Canacheu sunt doi proprietari de oi din Beidaiud pe care binele semenilor lor nu-i lasă indiferenți. Astfel, cei doi, prieteni nedespărțiți încă din copilărie, s-au hotărât ca anul acesta să-și împartă prosperitatea cu cei care, deși își doresc să respecte tradițiile strămoșești, nu dețin mijloacele financiare pentru a beneficia de o masă de paște cu adevărat creștinească.
Samaritenii din Beidaiud, cum sunt cunoscuți Caraman și Canacheu în comunitatea crescătorilor tulceni de oi, au sacrificat 96 de miei la abatorul Holder Trade, din Baia, urmând ca astăzi, 01.04.2010, să impartă 90 dintre aceștia la Clubul Pensionarilor de pe faleza din Tulcea. Acțiunea se va desfășura în trei reprize, după cum urmează: între orele 10:30 și 11:00 vor fi împărțiți 40 de miei pensionarilor cu venituri mai mici de 700 de lei pe lună; între orele 11:30 și 12:00 vor fi împărțiți 30 de miei pensionarilor cu venituri de până la 1.200 de lei lunar, iar după ora 13:00, ultimii 10 miei vor merge către pensionarii cu venituri între 1.200 de lei și 2.300 de lei lunar.
Pentru o mai bună desfășurare a acestei acțiuni caritabile, Ianis Caraman și Hristu Canacheu îi roagă pe toți doritorii să se prezinte la Clubul Pensionarilor cel mai târziu la ora 10, având pregătit talonul de pensie, precum și o adeverință de la ANAF conform căreia nu au realizat anul trecut venituri din alte activități.

O glumă. Atâta tot, o amărâtă de glumă, poate nici măcar cea mai reușită. Dar conținea destule elemente pentru ca un om normal să se prindă că este o păcăleală de 1 aprilie.

Ei bIne, au fost mulți care nu s-au prins și s-au dus până acolo pentru a-și revendica mielul. Neprimindu-l la clubul pensionarilor, s-au dusa la primărie, că tot era zi de audiențe. printre cei care vroiau neapărat un miel moca se afla, din câte am înțeles, și o rudă apropiată a unuia dintre viceprimarii din Tulcea. Iar de aici a ieșit un întreg tămbălău, cu telefoane de reproș cu tentă de amenințare și așa mai departe. Ni s-a spus că asta nu e glumă, că nu se face și că (cea mai gravă acuzație) „Îi stricăm imaginea primarului”.

Tot atunci am primit și primele amenințări că s-ar putea să ni se ridice chioșcurile de difuzare a presei. Am râs. E imposibil ca o farsă de 1 aprilie să provoace așa ceva. Dar nu, n-a fost imposibil. Și, în timp, am început să descopăr de ce nu e imposibil: pentru că, de ani buni de zile – poate de 20, poate doar de 6, poate dintotdeauna – oameni mici care ajung să conducă orașe din provincie încep să se creadă zei. Când se mai înconjoară și cu o camarilă de yesmeni și sicofanți, vorba lui Brucan, chiar încep să creadă că între ei și Ron Jeremy nu este absolut nicio diferență. Dar există, și încă una mare. Deși sunt la fel de slabi ca actori, deși sunt la fel de neatrăgători, deși joacă în filme la fel de proaste, lor le lipsește ceva: organul.

De aia s-a enervat, treptat, Dan, și de aia s-a hotărât să candideze. Acum nu mai avem chioșcuri iar primarul ne tratează de sus, deși cred că asta presupune un efort enorm pentru el, având nevoie de câteva taburete bune pentru a putea privi de sus un om de talie medie. E un soi de Boc și este la fel de priceput în administrație ca și egal-dimensionatul său coleg de partid. Totuși, existăm în continuare ca ziar și vom exista următorii doi ani, ba și mai mult decât atât.

Vă dați seama câte se pot scrie în doi ani despre un om care declanșează un război cu presa din cauza unei farse de 1 aprilie? Iar dacă la asta adăugăm faptul că omul crede că el și prietenii lui sunt singurii care știu să citească printre rândurile unei afaceri locale prost mascate, veți înțelege că până în 2012 nu am cum să mă plictisesc.

4 comentarii

  1. Dnule PAH
    Daca sunteti acelasi cu cel care scria la Catavencu, aveti admiratia mea si nu imi ascund marea mirare in legatura cu ce v-a determinat sa va ingropati intr-un orasel de provincie…
    In ceea ce priveste articolul dvs buclucas, cred ca ati subapreciat puterea presei intr-un judet in care machedonii nostri ii fac pe multi sa uite de sarbatoarea nationala de 1 aprilie.
    Poate ca nu ar fi rau ca atunci cand mai vreti sa faceti vreo farsa, sa va aduceti aminte de patania lui HG Wells care s-a apucat de teatru radiofonic cu „Razboiul Lumilor” si a pus toata America pe jar. Dar… nu sunt eu in masura sa va dau lectii de deontologie in jurnalism, asa ca luati comentariul meu asa cum e: un simplu salut blogaresc.
    Voi reveni aici pentru ca imi place cum scrieti!

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Am scris un comm, am dat submit, dar… nici „moderare” nici „du-te dracu”…
    Va aparea?

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. sunt același cu cel care scrie din nou la Catavencu de cateva luni. Si nu cred că m-am „îngropat” în Tulcea. Îmi place aici…

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. am ras cu lacrimi cand am citit povestioara asta. parca ar fi decupata din filmele cu Louis de Funès.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.