Ketch me if you can

coverblogserban

(Șerban Tudor e un nume pe care vă rog să-l țineți minte. Îl veți mai întâlni. Deocamdată ne jucăm. Sunt onorat că mă lasă să public aici ceea ce este începutul unei frumoase și îndelungate colaborări.)

Urc cu plasele de la cumpărături. Nu mă schimb. Îmi e prea lene și prea foame. Mă duc direct în bucătărie să mănânc. Cumpărasem niște cartofi prăjiți. De 3 lei. Mă ieftinesc. Mănânc de stânga, să pot merge la mare de dreapta. Dar cum zice o amică, ,,burta n-are geam”.

Mi-i pun în farfurie. Pun și ketchup. De obicei, nu pun ketchup, că-i mai sănătos fără — vezi, Doamne, sunt dietetici dacă n-au ketchup, chit că-s îmbibați în ulei. De data asta însa, îi înec în sos, nema corpore sano. Iau farfuria ad labam și mănânc bipedum. În grabă maximă. Lucru făcut cu juma de măsură, nu tre’ să fii Cuza ca să-ți dai seama. Înfig nemțește într-o prăjeală, dezechilibrez farfuria, dau s-o redresez, dar vărs totul pe mine. Farfuria zburătoare lovește întâi blatul, apoi piciorul meu, evident stâng, și repaosează pe gresie — țăndărică.

SOS peste tot, pe hainele mele bleu și albe. Aveam sos și în păr — se știe că în păr e cel mai rău. Enervat, pășesc peste Tunguska, mă duc către baie și mă dezrob. În loc să mănânc, mă văd nevoit să pun la înmuiat, să strâng cioburi dintr-o baie de ketchup și să dau cu mopul.

Ce poveste fără sare și piper v-am spus! Hai, să trăiți bine!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.