Mai doliu, mai național, pe alese

coverblogbf

Mă gândeam la diferențele de abordare în cazul unor evenimente oarecum similare. Ne e chiar vorba de dublă măsură, uneori, e vorba despre lipsa criteriilor.

De exemplu, care sunt mecanismele care duc la decretarea doliului național?

Numărul victimelor? Nu, pentru că din 1990 încoace am avut doliu național și când a fost cazul unui singur deces, și când a fost cazul a zeci de decese.

Celebritatea răposaților? Nu, pentru că s-a decretat doliu național și atunci când au decedat persoane foarte cunoscute, dar și atunci când au decedat persoane complet necunoscute marelui public.

Cetățenia română a răposaților? Iar nu, pentru că s-a decretat doliu național și în cazuri în care nu exista nici un singur decedat român.

Și, atunci? Cum ne alegem doliurile naționale, cum alegem după cine plângem mai oficial și după cine nu?

De ce, de exemplu, în cazul tragediilor de la Piatra Neamț sau Balș, cu un număr consistent de victime, nu s-a decretat doliu național? 

Sigur, venim după 11 luni în care au murit numai din cauza infecției cu SARS CoV-2 18.899 de cetățeni români din țară și străinătate. Cumva, pandemia a banalizat moartea, chiar și pe cea din cauze violente, nenaturale. 

Unii s-au obișnuit atât de tare cu morții în condiții tragice, cum a fost cazul celor de la Balș, încât au puterea ca la nici 24 de ore după ce au plâns în fața camerelor să zâmbească larg și cretinoid pe pârtia de schi de la Păltiniș.

Alții sunt de părere că nu poți compara un incendiu dintr-un club cu un incendiu dintr-un spital. Și au dreptate, nu poți. Dar nu în sensul indus de ei.

Așa că întrebarea rămâne: cum ne alegem doliurile naționale? De ce pe unii îi petrecem la groapă cu onoruri naționale și impunem programe publice speciale pentru că și-au găsit sfârșitul în timp ce se aflau în concediu în Muntenegru, iar pe alții îi ignorăm complet doar pentru că au murit într-un incendiu într-un spital din țară, acolo unde trebuiau să-și găsească sănătatea, nu sfârșitul?

Decretarea uneia sau mai multor zile de doliu național duce la sporirea emoției din jurul unuia sau mai multor decese. Ori noi nu avem nevoie, acum, de acest tip de emoție. Televiziunile, care nu ratează astfel de momente, transmițând live și de la înmormântările interlopilor, s-au ferit să facă din înmormântările victimelor de la Balș, de exemplu, știri. N-am mai văzut filmări de la procesiunile mortuare, rude înlăcrimate, revolta mută a cortegiilor funerare. Pentru că nu avem nevoie de acest fel de emoții acum.

Zilele astea trebuie să ne emoționăm doar în fața greutăților pe care le are guvernul pentru a ne oferi o viață mai bună. Cum în campania de la sfârșitul anului, când s-a murit în spitalul de la Piatra Neamț, trebuia să ne emoționăm doar în fața promisiunilor PNL și a discursurilor pline de ură ale lui Klaus Iohannis. Nu era și nu este loc de emoții din astea care pot duce la dărâmarea guvernului, deci nu decretăm doliu național. Și, ca să subliniem că morții ăștia sunt insignifianți, ne urcăm pe schiuri și punem sepepiștii să urle „Pârtieeee!”.

Unii dintre noi îl vor face extrem de fericit pe Dumnezeu. Căci acesta nu va mai trebui să-i odihnească, ei ajungând la dânsul deja odihniți. Cu mințile odihnite în orice caz…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.