Maidanezu' nu e prost: se-nmulțește și de-i mort!

A scris Simona Tache despre maidanezi, am scris și eu despre legile care gestionează maidanezii și a scris și Mihai Radu despre aceleași legi, făcând și o frumoasă incursiune în istorie. Textul lui Mihai a apărut luni în AC și a stârnit din culcușuri niște iubitoare de animale mai speciale. Din acestea care, fiindcă tot s-a vorbit de legislație, au găsit și ele niște legi, le-au făcut sul și au început să dea cu ele în stânga și-n dreapta. Că legile invocate de Mihai și de mine sunt paralele și funcționează în același timp cu legea protecției animalelor nu are pentru doamnele respective nici cea mai mică importanță. Dânsele atâta știu, atâta scriu.

Dar nu despre dânsele doream să vorbesc, ci despre niște iubitoare de animale pentru care logica este un lucru de mare preț. Și, fiind criză iar dânsele mai strămtorate, nu-și permit lucruri de mare preț. Să exemplificăm.

Cazul 1:

Aurelia ianuarie 31, 2011 10:10 pm
Este solutia extrema la care se crede ca este f.simplu sa se treaca .Dar mai bine sa va ganditi la ce costuri se va ajunge in acest caz, oameni ptr.capturarea ,masini de transport ,ori s-ai omoram cu pietre ?eutanasia civilizata costa bani!! Mai corect sterilizarea si sa invatam sa traim cu ei ,oricum este mai ieftin si nu vor mai putea edilii sa-si traga banii pentru adaposturi si eutanasieri.

Pricepeți, boieri dumneavoastră? Dacă eutanasiezi un câine, ai cheltuieli. De bun-simț. Capturezi câinele? Te costă. Îl transporți? Te costă. Îl cazezi șapte zile în adăpost ca să vezi dacă-l adoptă cineva? Costă. Îl injectezi letal? Iar te costă. Pe când, dacă același câine ar fi sterilizat, ai ieși mai ieftin. Îl capturezi în vederea sterilizării? Nu te costă. Îl transporți în vederea sterilizării? Nu te costă. Îl chemi pe doctor să-l sterilizeze? Nici asta nu costă. Îl cazezi pe domnul câine câteva săptămâni/ luni până vine cineva să-l adopte? Nu te costă! Sau costă? Mda, cam costă, ce să zic. La fel sau chiar mai mult. Atunci nu-i asta soluția, nu? Sunt sigur că în locul în care trăiește Aurelia lucrurile se fac altfel, de ei îi iese mai ieftin. Îmi și imaginez hingherul pedestru fugind după maidanezul reproducător. Îl înghesuie la colț și îl ține de vorbă, în timp ce cu o brișcă ascuțită haști, l-a și sterilizat. După care îl lasă pe stradă ca să învețe să trăiască cu Aurelia. Vedeți că e posibil și ieftin? Iar dacă hingherul nu e hingher, ci voluntar de la 4 Lăbuțe, e chiar gratis.

Cazul 2:

o margareta ianuarie 31, 2011 10:12 pm
Din pacate aceasta lege (ca multe alte legi de la noi) nu ofera o solutie completa. Eutanasierea este o solutie care ar rezolva problema ACUM, dar peste un an? Peste un an ce ne facem? In fiecare an eutanasiem un numar X de caini iar apoi mergem linistiti la biserica (popor de credinciosi)?

Aici, deja, e și mai complicat, „o margaretă” punând o problemă care, implicit, ne oferă informații prețioase despre ceea ce se întâmplă cu maidanezii din România. În alte părți ale lumii, cânii morți nu se mai înmulțesc. Nici oamenii și nici alte mamifere. La noi, însă, datorită unei alinieri ciudate a planetelor, câinii care au murit se mai pot înmulți, producând noi și noi maidanezi. Sau există maidanezi atât de bogați (din cerșit, din activități nefiscalizate, din donații), încât își permit să-și congeleze sperma pentru a se înmulți și după moarte. Este ciudat, dar nu imposibil, știut fiind că moartea nu este decât o soluție provizorie.

Eu, unul, am fost convins de argumentele doamnelor (sper că nu sunt cititoare constante de Academia Cațavencu, totuși, ci au fost doar ademenite temporar de textul lui Mihai). Am înțeles. Câinii eutanasiați au mai degrabă dezavantaje față de câinii sterilizați: costă mai mult și se înmulțesc precum iepurii. Dar au și un enorm avantaj: nu mușcă.

3 comentarii

  1. Buna dimineata. Recunosc ca aveam ceva asteptari de la dvs. mai ales cu privire la abordarea acestui subiect. Am masive indoieli ca ceea ce ati intentionat sa scoateti in evidenta in acest articol sunt fracturile logice ale unora si altora sau ironiile la adresa iubitorilor de animale.

    Cred ca sterilizarea este cea mai buna metoda de a scapa durabil de cainii maidanezi. Sigur, nici mie nu imi place sa fiu alergat seara de caini in fata blocului, insa, oricat v-ar parea de aberant argumentul acesta, unii caini maidanezi sunt extrem de folositori. Dar, desigur, pentru neiubitorii de maidanezi asta conteaza mai putin.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. @Pan
    În primul rând vreau să spun că Am în grijă câine şi pisică, fiecare are buletin şi sunt castrate.
    Şi eu am multe aşteptări de la numărul imens de cetăţeni iubitori de coteţe şi de animale urbane fără buletin.
    Dorinţa acestor cetăţeni iubitori e să nu se facă nimic în această privinţă.
    Trebuie menţionat de la început:
    În România plină de IPOCRIŢI hrănitori de cotetari, STERILIZAREA NU ESTE SOLUŢIA! Sunt prea multe rozătoare canine. Autorităţile sunt depăşite de situaţie şi nu sunt suficiente două trei campanii de hăituire a bietelor fiinţe parazite.
    Pentru a putea rezolva situaţia cu soluţia sterilizării, e necesar să înfiinţam un minister şi agenţii speciale de monitorizarea şi controlul cu mănuşi de catifea a acestor animale ne-norocite. Cu soluţia sterilizării sunt necesare fonduri imense şi monitorizări permanente ale haitelor. Ar fi necesară o armată întreagă de oameni pentru rezolvarea doar cu sterilizare!

    Atunci când ai următoarele date:
    1. Autorităţi dezinteresate
    2. Bugete restrânse
    3. Oameni, cetăţeni care hrănesc animale în special cu resturi şi oase (asta arată ipocrizie, faptul că dăruieşti, fără cheltuieli, resturi şi gunoi unor animale, nu înseamnă că te gândeşti în mod real la soarta acestora)
    4. Media şi presa inconsecventă (subiectul e discutat şi pus pe prima pagină la intervale lunare, ca un subiect de umplutură tabloidă regulată)
    5. Repet: Mulţi români ipocriţi fără spirit civic, „miloşi”, slabi, fără tărie de caracter, obişnuiţi să trăiască în această stare de promiscuitate, toleranta in pestilenţialitate si infectie mizeră.
    Cu spirit frica şi nevoie primitiva de a se inconjura de câni, ca stramosii nostrii din paleolitic. Ei bine, acum nu mai e cazul, traim intr-un oras aglomerat si nu se poate ASA!!

    !!!!!!!SUNTEM RUSINEA EUROPEI!!!!!!!!

    Ştiţi cât de dureroasă e muşcătura de câine?
    Va puteţi imagina o familie traumatizata cu un copil handicapat pe viaţă de o haită de câini lăsaţi liberi în oraş?
    Ce facem cu numărul îngrozitor de oameni muşcaţi?
    Câinii sterilizaţi şi eliberaţi au muşcătura la fel de periculoasă.
    Ce facem cu sănătatea noastră, a tuturor, cetăţeni, primari politicieni şi copii lor?
    Ştiţi câte boli şi infecţii se transmit din fecalele câinilor fără stăpâni? Oxiuri de paraziţi din fecalele lăsate în parcuri, pe trotuar, pe străzi, araziti ce cuibăresc apoi în plămânii şi organismele noastre. Vedem pe cineva să strângă rahatul acestor animale fără stăpân?
    Indiferent unde locuieşti în oraş, această infecţie provenită din resturile alimentare, excremente, păr şi mortăciuni afectează întreg oraşul si periferiile
    indiferent că stai în Băneasa, Primăverii sau Glina. Infecţia circulă prin aer. Trotuarele din zonele cartiere dormitor şi cele centrale sunt pline de resturi de rahat de la câinii fără stăpân şi de la cei cu stăpân la fel.

    Nu mi se pare normal să deţii în apartament un câine cât un viţel (care face cca cât un viţel) şi să nu se plătească nicio taxă.
    Soluţii:
    1. Sterilizarea unei mici părţi
    2. Eutanasierea animalelor bolnave şi nu numai, până la atingerea unui număr minim de animale care poate fi controlat doar prin sterilizare.
    3. Impunerea implantului de cip în fiecare animal, cip care să conţină numele stăpânului şi adresă stăpânului, rasă (dacă are), talie- mică, medie, mare.
    4. Controale regulate în public dacă stăpânii au acest implant. (în parcuri, pe străzi, etc)
    5. Avertizarea şi apoi Amendarea stăpânilor care nu au aplicat cipul în animale.
    6. Ridicarea din stradă a animalelor fără implant nerevendicate
    7. Implantarea animalelor revendicate cu trecerea pe cip a datelor revendicatorului şi amendarea lui pentru fiecare revendicare.
    8. Impunerea de TAXE pe câine, în funcţie de datele din implant (talia mică – taxă mică, talie mare – taxă mare)
    9. Campanii media şi aplicarea legii pentru stăpânii care nu au kit de strângere a resturilor – un rucsac etanş care să conţină mănuşa pungă specială de unică folosinţă, lopată (dacă are câine cât un viţel) şi un mic sprei dezinfectant de mâini)
    10. Campanii media masive şi taxe mari pentru câinii de talie mare.
    11. Campanii media masive pentru încurajarea deţinerii de câini de talie mică şi medie.
    12. Taxe mari pentru posesorii de animale ce locuiesc în locuinţe colective (blocuri)
    13. Campanii media de conştientizare a ceea ce înseamnă să răspunzi de sufletul şi fericirea unui animal.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. E voia lui Dzeu ca ei sa muste si sa omoare oamenii. Ascultati-ma pa mine. Asa zice oamenii intelighenti din cartiere care sta la parter si dau mancare la catzei. Sunteti niste insensibili. De ce sa nu lasam cainii sa infloreasca in Buc? Ce ne trebuia japonezul ala omorat la Piata Victoriei? Oricum venise sa ne fure tzara. Cainii ne apara tara de cotropitorii astia capitalisti. Eu locuiesc singura la parter si am grija de ei, le fac cutii de carton, ca eu sunt filantroapa, ar trebui sa primesc o decoratie. Le dau resturi la caini, din constiinta civica. Sigur ca daca il hranesc EU, cainele o sa latre si muste pe ceilalti oameni, ca sa imi apere MIE teritoriul, dar eu n-o fac decat pentru ca iubesc animalele. Si pentru ca tin restul populatiei la distanta de MINE, si pe biciclisti la fel. Oameni care imi ocupa hectarul la care eu am dreptul de la Dzeu… Eu cand locuiam in satul Poparleni, aveam o curte cat 2 hectare unde ma plimbam singura. Si acum ca m-am mutat la oras, tot asa vreau sa am, 1 hectar minim al meu. Dar afurisitii de vecini si bucuresteni sunt 3000 pe km patrat, si imi tot incalca spatiul meu la care sunt sigura ca am dreptul. Ai dreq. Eu imi apar teritoriul cum m-a invatat mama, la noi in sat: Hranesc o haita de caini vagabonzi care ii sfasie pe toti care imi intra pe teritoriu… Asa ca lasa-ti-i in pace, ca imi sunt foarte de folos.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.