Mihai Viteazul a murit în timp ce-i scria lui Traian Băsescu

„Domnule președinte,
Mă adresez dumneavoastră în calitate de comandant suprem. Eu sunt ăla. Dumneavoastră sunteți un nu-știu-prea-bine-ce, care o să apară peste câteva sute de ani și o să conducă țările astea pe care m-am chinuit atâta să le unesc.

Uitați care-i treaba. Aud că mă umiliți pe unde mă prindeți. N-o să vă spun de unde am auzit, pentru că oamenii ăia se tem de represalii și m-au rugat să le păstrez anonimatul.

Mi-e sufletul greu când aflu ce se întâmplă în țară, cum sunt tratate valorile naționale, cum a ajuns istoria noastră să fie terfelită.

Vă conjur, domnule președinte, să puneți capăt acestei bătăi de joc. Nu se mai poate, iar noi, adevărații eroi nu vom mai rezista mult. Vă ordon chiar, domnule președinte, să nu vă mai afișați doar pe stadioanele echipelor din București și să faceți, în sfârșit, dreptate. Faceți ceva cu Universitatea Craiova și nu mai lăsați toți neaveniții să-și bată joc de echipa care (am informații certe) va fi numită de către Dorin Tudoran „Campioana unei mari iubiri”. Alungați-l pe Mititelu din țară, dați-l pe mâna gâdelui, nu știu, dar această umilință nu mai poate…”

Aici se încheie scrisoarea pe care Mihai Viteazul i-o scria lui Traian Băsescu pe 9/10 august 1601, pe Câmpia Turzii. I s-a făcut rău, iar capul i-a alunecat pe tăișul armei generalului Basta. Și a murit. Rudele au găsit zilele trecute scrisoarea în computerul voievodului și mi-au adus-o mie pentru a o publica. Ceea ce și fac. Mai mult ca sigur că scrisoarea asta l-a omorât. Rușine, Traian Băsescu.

6 comentarii

  1. Mihai Vitezu a murit privind la urmasii sai . de mai multe ori :cind a fost tradat T.vladimirescu de ofiterii sai si dat pe mina „eteristilor”lui Ipsilante ,apoi cand alti ofiteri l-au tradat pe Al.Ion Cuza ,gonindu-l din tara,cind Maresalul Antonescu a fost si el tradat chiar de Regele Mihaisi dat pe mina rusilor, cand in1989 au fost macelariti peste25 de soldati la Aer.Otopeni din vina tot a unor ofiteri ,carora azi nu le mai ajung pensiile”Nesimtite”

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. De ce NU-mi apare comentariul? SE Cenzureaza? cui nu-i convine?

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Să știți că simpla scriere a unui comentariu nu mă obligă să-l și aprob. Asta ca idee generală. În particular, comentariile celor care scriu pentru prima dată aici intră în moderare, iar eu nu stau 24/24 la computer pentru a le apriba sau șterge instantaneu.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. No….ASEE!! Va Multzumesc!Si-n plus;de ce-au schimbat numele bdul-ui Ana Ipatescu cu numele boierului antiunionist B Catargiu ?De ce?Cine?{nu ca ar avea vreo legatura cu M viteazul dar aveam si noi o „ioana d”arc” ,e un exemplu de cum se omoara istoria ..de catre „neica-nimeni”ce raman nesanctionati}

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. S-in plus,M.Viteazu a mai murit a nu stim cata oara cand a „vazut”ce-am si cum am ajuns condusi de:un iliescu ,un nastase un constantinescu un ciorbea un tariceanu si un boc pina la mereu prezentul Basescu care ia toate „castanele” ca sa nu punem lupa si pe Noi-poporul ce nu ne rupem la:munca,cinste si mai ales la Demnitate!iar „/Batrina curva Europa,triseaza iar cu noi la joc /uite popa nu e popa /privind la noi ca la..chistoc!

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Dar si hackeru mercenar ce-mi facea? I-a bagat lu Misu Viteazu virusul in calculator si scrisoarea, in loc sa ajunga unu Ion Iliescu, vazut de prezicatorii domnului, s-a incurcat si-a ajuns in (la) … spamul posteritatii. D-aia si gen. Basta i-a parut rau dup-aia, ca si-a zis ca, oricum, romanii tot o dadeau cu mucii-n fasole si fara ascutisul sabiei lui…

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.