Nu e nimic sfânt într-o țară și în niște granițe!

Sfințenia și divinitatea nu se măsoară în kilometri pătrați. Harul, simțirea și adâncimea gândirii nu se văd nici în lungimea bărbii și nici în culoarea sutanei. Teritoriul nu are nimic a face cu credința. Religiile și doctrinele în sine nu au nici în clin și nici în mâneci cu adevărata devoțiune, cu dragostea față de aproapele și cu restul lucrurilor pe care le clamați.

Țara. oameni buni, nu vă este mamă. Cum nici conducătorul vremelnic al țării nu vă este nici tată și nici „unchiul” care îi mai face vizite mamei când e tata plecat în delegație.
Strămoșii îndepărtați din care ne revendicăm fiecare după posibilități manifestau un patriotism de pășune, că mai mult nu li se întindea viziunea. Dar, poate vă amintiți, pe vremea aia pământul era mare cât o tavă imensă de silex, dusă în spinare de patru mamuți de talie mică.

Orice cioban care n-a depășit granițele binecuvântatei sale stâni – dar, prin bunăvoința RDS-RCS are internet la strungă – va crede că o gură de rai se află doar pe piciorul lui de plai unde-și fute oile, restul lumii fiind plin de perversiuni dintre cele mai ciudate, cum ar fi cele în care bărbații fac sex cu femeile în poziția misionarului.
Tot așa și voi, prieteni ce credeți că țara e sfântă sau că țara e mama voastră. Voi sunteți ăia care vă faceți șapte cruci în autobuz când treceți pe lângă o biserică, iar după aia îl înjurați pe bătrânul în cărucior de handicapat care vă împiedică să coborâți mai repede spre taraba cu reviste porno: „‘tu-ți hristoșii mă-tii, boșorogule, nu vezi că mă grăbesc?”.

Credeți că nu am nimic sfânt că-mi înjur țara. E, și asta, o opinie. Dar vă rog, nu-mi comparați mama și, în general, nu comparați nici o mamă și nici un tată cu o țară. O țară sau un teritoriu nu vor face niciodată nimic pentru voi. Dacă părinții voștri nu s-au pierdut pe drum de-a lungul existenței voastre sau dacă nu v-ați îndepărtat voi de ei din varii motive, nu-i veți putea compara niciodată cu țara. Vedea-o-ș pe țară sunându-vă să vadă ce mai faceți. Vedea-o-ș pe țară păsându-i dacă aveți sau nu ce mânca. Vedea-o-ș pe țară întinzând masă pentru voi, fii risipitori.

Dar să lăsăm asta. Sunteți credincioși? Ați citit cele zece porunci? M-aș mira, căci vă faceți chip cioplit dintr-o hartă. Au poate credți că faptul ca România arată ca un pește ne-ar îndreptăți să credept că noi suntem urmașii aleși ai simbolului „Ichthys”, de la începuturile creștinătății? Nu vă pute nimic aici?

6 comentarii

  1. Asta spuneam si eu pe la Milu, ca mi-era frica de tine de cind umbli cu arhi, da n-am scapat, omu nu se poate abtine sa-mi dea lectii de morala de la inaltimea traficului lui: defineste „tara mea” inainte s-o injuri.
    In rest, tot cred ca am dreptate:)

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. … dupa un timp omul se obisnuieste cu toate, inclusiv cu mirosul !
    Mai mult cei ce mai schimba aerul prin tarile etalon – pot realiza pestilentialitatea in care se-ntorc ! 😀

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Florin, dupa cum m-am abtinut (cu greu, sa comentez la tine pe marginea acelui text, nu comentez nici aici, pentru ca mi-am promis de la bun inceput sa nu vrobesc pe acest blog despre culisele HF.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. M-am uitat pe comentariile de la articolul anterior si, prin panza tirului de flegme si pule aruncat mutual de ambele parti am observat o chestiune care ma framanta de ceva vreme.

    De ce statul e confundat cu tara si viceversa?

    Tara inseamna cultura, mancare buna, femei frumoase, munti superbi, o istorie interesanta pe alocuri etc etc.

    Statul e acel ansamblu legislativ , executiv , militar , fiscal si ce mai vreti dumneavoastra care asigura buna functionare sociala a unei natiuni. Cu alte cuvinte statul e un fel de mega-corporatie apartinand intregii natiuni.

    Din punctul meu de vederem , domnule PAH, dumitale ai facut o confuzie , injurand tara in loc sa injuri statul roman(care stat,si din punctul meu de vedere isi merita toate falusurile negrilor din africa in gura).

    Pe de alta parte, mi se pare ciudat sa pomeneasca cineva de Enescu si Traian Vuia atunci cand eu(sau tu domnule PAH) injuram fiscalitatea, politicienii(adica managerii corporatiei) si pe ceilalti paduchi care, cu ajutorul lor, fac ce li se scoala in Romania.

    Este total abject, domnilor comentatori, sa-l puneti pe Enescu pavaza in fata muntilor de balegar care dainuie in Romania de azi. E ca si cum ai trage un gard si pe el l-ai picta pe bunicul tau decorat in razboi cand toata lumea iti spune ca ograda ta plina de rahat. E total cretin si iresponsabil sa spui „Mie imi place asa,tu ce cauti aici?” cuiva care iti spune: „Ba, casa ta pute a rahat..”.

    Si o ultima remarca: domnilor si doamnelor, aceasta corporatie falimentara , numita si „statul rroman”, nu mai e de mult garantul identitatii dumneavoastra culturale si lingvistice. Doar va minte, de aproape 100 de ani(mai exact de cand a murit Ionel Bratianu) ,ca tratamentul sodomizator la care va supune este in folosul dumneavoastra…Si multi dintre dumneavoastra il cred…Ca surzii si ca orbii

    Un expat

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Romanul a deprins – probabil ca inconstient (caci ar parea prea diabolic sa fi avut un plan), arta plansului de mila si a autocompatimirii, nevoia de a aprtine unei entitati fizice sau morale si senzatia ca sacrificiul suprem presupune acte de eroism cu tenta patriotica.
    A invatat de la Ion a lui Rebreanu sa-si iubeasca pamantul si a intins dorinta de a-i semana celui ce-a insipirat un scriitor sa-l imortalizeze in literatura si simbolic in istorie, pana la a iubi macar arealul geografic unde s-a nascut chiar daca fizic nu-i mai apartine de multa vreme.
    Nevoia de a se dedica neconditionat unei divinitati „palpabile” – recunoscuta si slavita de pe vremea stramosilor si de a aprtine unei comunitati il face sa-si hraneasca interiorul cu declaratii bogate in potentiale acte de patriotism la care ar subscrie netulburat.
    Tara e pentru multi o „divinitate” la care poate nu se roaga si de la care nu asteapta „minuni” dar care ramane- sau mai bine zis devine „sfanta” poate doar cand sunt nevoiti s-o paraseasca si se simt vinovati ca n-au luptat mai mult sa-i vindece ranile…
    E divinitatea pe care nu o pun neaparat deasupra piedestalului unde le stau urcati Parintii, dar care-i pretioasa tocmai ca-i prima invatatura legata de iubire transmisa de la ei…
    Nu stiu, zic si eu.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.