Obrăznicături personale ale prim-ministrului

Pe 3 ianuarie, pentru că tot nu prea fuseseră evenimente, discutam în redacția Academiei Cațavencu despre prestațiile televizate ale Andreei Paul, fostă Vass, consilieră personală/ de stat a premierului. Părerile erau împărțite. Unii o considerau o persoană care știe ce vorbește, pregătită, la locul ei. Alții, mai vehemenți, o considerau o persoană obraznică, agresivă și care ignoră cu bună știință realitatea. Ne-am plictisit repede de subiect și am trecut la altele, dar mi-am amintit de personaj acum vreo două zile, când se cirovăia cu Radu Soviani la Realitatea

Ca doctor în economie, Andreea Paul ar fi putut să argumenteze mai bine decât clasicele și atât de femininele „Bateți câmpii! Nu știți ce spuneți! N-aveți dreptate!”. Dacă ar fi dat și niște cifre, dacă ar fi putut spune că Soviani n-are dreptate pentru că a) b) și c), poate că aș fi trecut în tabăra colegilor mei care o sonsiderau o persoană OK. Așa, însă, am rămas în tabăra scepticilor care o consideră o consilieră de carieră, care-și apără cu loialitate obiectul consilierilor, fie că se cheamă Stolojan sau Boc. Mai mult, când a spus „Guvernul din care fac parte” mi s-a părut că respectabila doamnă chiar sare calul rău de tot. Pentru că dânsa nu face parte din guvern, având doar rangul de consilier de stat, după ce, vreme îndelungată, a fost doar consilier personal. Ori, să te apuci să te dai drept mebru al guvenuluipe la televizor, crezând că impresionezi, e de-un blondism înfiorător, rudă cu parvenitismul cronic.

Când am mai văzut și la Simona că doamna crede că „Sufletul premierului nu trebuie decimat cu probleme suplimentare”, i-am făcut loc în galeria din ce în ce mai largă a obrăznicăturilor de stat, foste obrăznicături personale ale prim-ministrului și ale altor oameni politici influenți.

9 comentarii

  1. N-ai adus niciun argument ca nu are dreptate. Te-ai rezumat la poziția ei de consilier, de femeie si de blonda. Cu ce te diferentiezi? Aici chiar ai fi avut spatiu si tmp ca sa vii cu argumente de forta de ce nu isi cunoaste bine meseria.

    Nimeni nu mai neaga obrazniciile lui soviani cu care chiar nu ar fi avut nimeni cum sa discute cu argumente după pleiada sa de injurii. Am văzut si eu emisiunea si nu pot fi de acord cu tine. Am observat in schimb ca RTV a scos artileria grea, soviani si cretulescu, ca sa-i facă fata „blondei” tale 10 min. Mie asta mi s- a părut cel mai amuzant.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Frate ce emisiune ai vazut tu? Si eu sint de acord cu Mihai ca Soviani asta numai economist nu e. L-am mai vazut la o emisiune cu Croitoru cel care fusese propus premier si ala ii explica precum un profesor elevului la scoala si el nu pricepea nimic sau se facea ca nu pricepe fiindca asa e fisa postului.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Soviani este un catelus care latra de zor, atunci cand stapinul ii flutura pe sub
    trufa fisicul de euroi.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Cred ca mai bine lasati problemele economice celor de specialitate si ramaneti la cele literare (pentru cei ce au postat comentarii pana acum).
    Felicitari pentru fina observatie a caracterului doamnei.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Blonda si Soviani sunt experti in gargara economica.Gen Bodu.Experti in macroeconomie (unde vrajeala e mare, neiventandu-se vreun prof.Baltazar care sa experimenteze in eprubeta o economie mica iar rezultatul sa-l aplice la nivel macro) nu stiu sa calculeze TVA ul.
    Blonda e competenta ca e consiliera lui Boc, Stolojan si actionara la ALRO.
    Soviani nu pricep ce zice, ca nu pot sa urmaresc scrisul

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Care va să zică, ce făcea ea la nenea Stolojan se numește consiliere?

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Da, consiliere se cheamă. Se stat.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. PAH asculta-l tu pe soviani si daca ti se pare ca are vreun argument da-mi de stire.
    Ala e si mai patetic plus ca in ale economiei si finantelor e pafarist rau.Dar e bine platit de vantu/ghitza sa scuipe guvernul asa ca ce mai conteaza …

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.