Online, nasurile sunt mai lungi şi sigur nu se văd

De vineri, 8 aprilie, se sparg nenumărate capete de specialişti pentru a prevedea ce se va întâmpla cu „Gândul” după renunţarea la suportul tipărit şi trecerea exclusivă în mediul online. Eu nu voi vorbi despre viitor. Voi vorbi însă despre atitudinea de blogger ţâfnos a celui sub conducerea căruia Gândul a renunţat la a mai chinui tăietorii de lemne şi producătorii de plăci tipografice.
În 21 de ani nu am citit în România un rechizitoriu mai pueril la adresa presei făcut de cineva care are, totuşi, pretenţia că ar fi, cumva, jurnalist. L-am citit acum, ca pe o mare victorie a bunului-simţ împotriva nesimţirii din presa „tipărită”. Autorul, redactorul-şef al publicaţiei „Gândul”, un anume Claudiu Pândaru, declară ritos că el a urât mereu presa tipărită. Pe undeva, e de înţeles, omul fiind la origini ziarist de presă video. Nu e de înţeles cum se poate face însă diferenţa dintre presa tipărită şi cea scrisă. Pentru că trecerea „Gândului” în mediul online nu înseamnă că acest cotidian va deveni unul vorbit, pictat, dansat sau pantomimat. Tot scris va rămâne. Or, domnul Pândaru pare convins că vina pentru toate mizeriile din presă o poartă hârtia, cerneala tipografică, chioşcurile de difuzare şi aşa mai departe. De parcă vina pentru derapajele televiziunilor o poartă Edison sau cei care au descoperit aplicaţiile undelor electromagnetice.

Rechizitoriul celebrului Claudiu Pândaru atacă dur, la sânge, toate racilele bătrânilor dinozauri din presă: corupţia, traficul de influenţă, lipsa de profesio nalism, mercenariatul şi aşa mai departe. Soluţia domniei sale pentru a scăpa lumea de toate aceste rele este mutarea ziarului „Gândul” doar pe Internet. Nu vă amăgiţi şi nu vă lăsaţi înşelaţi. Nu este vorba despre o măsură dictată de considerente economice, nu este vorba despre schimbarea obiceiurilor de consum ale cititorului de presă, nu este vorba nici despre incapacitatea – provocată de incompetenţa managerială – de a ţine un ziar pe piaţă, nu este vorba nici măcar despre evoluţie şi despre găsirea unui suport mai flexibil, compatibil cu secolul în care trăim. Nimic din toate acestea. Este vorba despre viziunea profetică a unui tânăr, care se referă la colegii lui cu aceeaşi suficienţă ca un dinozaur expirat. „Îmi pun oamenii să facă subiecte”, „în redacţia Gândul am astfel de oameni” etc. Scriind asta, Claudiu Pândaru dovedeşte că nu este cu nimic mai avansat decât maşina de tipar a lui Gutenberg, pe vremea căruia în România mai existau şerbi, iobagi şi robi. Nu este altceva decât încă unul care a vrut să se conformeze vorbei din bătrâni: „Dacă până la 31 de ani n-ai distrus un ziar, nu te poţi numi stăpân de sclavi în presă!”.
De aici.

3 comentarii

  1. Scornel Nasturescu

    Oricum a rezistat mai mult pe print decit Cotidianul, de unde trag eu concluzia ca „oamenii lui Pandaru” au fost mai inspitati decit „baietii lui Buscu”.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Aminteste-mi: Cotidianul a apărut în print în anul 1991 și a dispărut din print în 2009. Gândul a apărut în print în 2005 și a dispărut în 2011. Dacă 6 ani înseamnă mai mult decât 18, atunci ai dreptate.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Ce de obicei, o bucurie sa va citesc!

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.