Privatizarea la privați

Pare un paradox, dar mi-am dat seama că există privatizare și în rândul companiilor private. Astăzi, ne vom opri atenția asupra cazului diviziei de LifeStyle a grupului Realitatea-Catavencu.
Atunci când a apărut acest grup de media, Realitatea aducea o televiziune de nișă și o groază de bani de aruncat pe fereastră. Academia Cațavencu aducea un mic trust construit în jurul unui săptămânal de moravuri grele.
Din zestrea AC făceau parte: Academia Cațavencu (pe vremuri, cel mai vândut săptămânal românesc), Aventuri la pescuit, Bucătăria pentru toți, B-24-FUN, Super Bebe, Tabu, Idei în dialog, Investiții și profit, Cotidianul. Plus Radio Guerrilla. Nu era chiar de colo. Multe dintre entitățile grupului AC erau profitabile. Câteva dintre ele, însă, erau adevarate găuri negre, în care se ducea maimult decât profitul pe care îl puteau scoate celelalte publicații. De aceea s-a și petrecut vânzarea către Sorin Ovidiu Vântu.
Din momentul intrării în gașca spărgătorilor de bani fără remușcări, performanțele publicațiilor care făceau profit s-au pierdut într-o morișcă managerială și căpușardă din care nu s-a mai putu ieși nici până în ziua de azi. Vremurile în care doar Academia Catavencu, avand o echipă de 18 oameni (cu tot cu dtp, administratie si Maria Stoica), scotea profit de 80-90.000 de dolari pe an au apus brusc. Echipa a devenit împovărătoare și nu neapărat mai bună. La fel s-a întâmplat și cu celelate proiecte. Au apărut departamente și funcții noi. Oameni cu titulaturi pompoase, salarii pe măsură și performanțe invers proporționale.
Astîzi, când acționarii inițiali ai AC și-au primit ultimii bani, Vântu s-a hotarât să le vândă înapoi revistele din divizia LiveStyle. La cum îl știu eu pe Vântu, pentru prețuri modice. Cel mai câștigat din această afacere este Sorin Vulpe, manager al diviziei LiveStyle, care va deveni un soi de proprietar la cel puțin o revistă profitabilă, la a cărei creștere n-a avut nici măcar cea mai mică contribuție. Ma mult, Sorin este cel care a reușit să privatizeze ceva ce, înaninte de a merge prost la Vantu, mergea bine la AC. Iarăși, fără ajutorul lui. Dacă Sorin Vulpe nu ar fi fost prea tânăr în 1989, astăzi ar fi putu fi un milionar cinstit: ar fi ajuns manager al unei întreprinderi de stat, ar fi falimentat-o și, apoi, ar fi preluat-o ca investitor startegic, pe nimic. Way to go, my friends!
LE: Am vorbit cu Marius Borțea, redactorul-sef a Academiei Catavencu. El mi-a spus că revista a avut profit anul trecut, și încă un profit consistent. Și că echipa nu este chiar așa de mare și că ar fi mai talentată decât echipa inițială. Asta cu talentul este, evident, o apreciere subiectivă a fiecăruia dintre noi și mi se pare normal ca Marius să-și apere colegii. Eu, când vorbeam de echipă mă refeream n la oamenii care scriu ci la gașca de atârnache ce nu știu nici măcar unde lucrează. Dacă în urmă cu 15 ani ne umflam caseta edacțională cu Viceversa și Hânc-un cal, cei doi trăpași de la Ploiești, astăzi nu mai loc să arunci un ac de directori de vânzări, marketing specialiști și așa mai departe.

3 comentarii

  1. Cum poti sa vorbesti asa despre un fost coleg? Gandeste-te numai tie cat bine ti-a facut! Ti-a luat Rover, ti-a luat Renault RX4. Si parca ti-a mai luat ceva…

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Mi-a luat multe, Razvane, da’ și eu am acceptat…

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Cam multi/mult au/am acceptat/tolerat!

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.