SDD a rămas cu onoarea nereperată

6519Miercuri am primit de la Judecătoria Tulcea hotărârea ce pune capăt procesului pe care mi l-a intentat Salvați Dunărea și Delta. Așa cum mă așteptam și cum era, de altfel destul de clar că se va întâmpla, am câștigat acest proces, instanța găsind că acțiunea SDD, măiastru împinsă de la spate de președintele lor, Liviu ” am scris un proiect” Mihaiu, este total neîntemeiată.

Acum, că s-a terminat prima fază (evident, reclamanții pot face recurs) am să mă aplec puțin asupra plângerii formulate de asociația condusă de un fost pretins jurnalist și asupra argumentelor prin care judecătorul le-a respins ecologiștilor de salon, elegant, acțiunea.

Unul dintre lucurile de care eram acuzat în plângerea SDD era că nu am fost invitat la evenimentul despre care scrisesem și că „niciun ziarist” de la cotidianul „Obiectiv ” nu a participat la eveniment. Eram, așadar, vinovat că nu am fost invitat. Partea cu neparticiparea n-a putut fi probată, martorul adus de către avocata celor de la SDD „neputând preciza dacă ziaristul a fost sau nu de față la Festivalul D’ale Gurii Dunării” (cf. Sentinței Civile nr. 2411/07.07.2011). De fapt, asta era obsesia lui Mihaiu, exprimată în mai multe rânduri, cum că aș fi scris despre mânăria aia de festival pentru că nu m-a invitat acolo să beau bere gratis. Adevărul este că nu am fost la Uzlina în timpul parangheliei cu pricina. Însă atunci când mi-am făcut documentarea pentru cele trei articole pentru care am fost dat în judecată, am stat de vorbă cu directorul SDD, cu două doamne cu atribuții incerte și titluri pompoase pe cărțile de vizită, gen șef de proiect sau șef de comunicare, cu președintele juriului de gastronomi amatori și am vrut să stau de vorbă și cu Liviu Mihaiu, dar acesta nu a răspuns la telefon. Fie din cauză că era extrem de deranjat de articole anterioare de-ale mele din Săptămâna Financiară, fie l-am sunat la ore nepotrivite (între 14 și 18), când nu prea mai putea răspunde la telefon, văzând cel puțin două butoane identice pe care le-ar fi putut apăsa. Am vorbit, mai apoi, cu trei colegi ziariști care au participat la eveniment. Unul dintre ei a și scris, de altfel, în Obiectiv, despre work-shop-ul ținut la Uzlina cu ocazia festivalului. Atunci nu s-au sesizat că a scris fără să fie de față, deși, în mod paradoxal, era. În fine, am mai folosit pentru articole surse publice, cum ar fi site-ul asociației și câteva site-uri pe care evenimentul a fost desființat de către participanți. Am avut și surse în interiorul SDD, am strâns o mulțime de informații, dar am scris doar atâta vreme cât subiectul era, din punct de vedere jurnalistic, interesant. Restul datelor strânse sunt bârfe și înregistrări care n-au relevanță pentru caz și care nu meritau folosite. Sunt de părere că, în spații private și atâta vreme cât nu reprezintă un exemplu prost pentru alții, fiecare fumează ce vrea. Câtă vreme informațiile pe care le-am publicat erau adevărate, nu văd relevanța prezenței sau absenței mele de la masa noilor îmbogățiți din oengism. Nici Liviu Mihaiu nu a fost invitat și nici nu a paricipat la aselenizarea lui Armstrong, dar și-a exprimat de mai multe ori opinii mai mult sau mai puțin pertinente despre eveniment, ajungând uneori să-i nege veridicitatea.

În fine, la câștigarea procesului a ajutat mult și faptul că ceea ce am scris eu corespundea datelor aflate în bilanțurile puse la dispoziție de către SDD. Culmea, ei vroiau să demonstreze cu asta că aș fi scris neadevăruri, dar a reieșit că ceea ce am scris este corect și documentat. Fraza din sentință care îmi place cel mai mult este următoarea: „Toate aspectele relatate, legitimate de interesul general derivat din chestiunile aborate, induc concluzia că ziaristul nu a urmărit altceva decât a informa opinia publică asupra acestora, chiar dacă aceasta implică în mod inerent afectarea reputației persoanei vizate.”

O altă frază a judecătorului, care e de manual de jurnalism: „Instanța va avea în vedere că jurnalistul nu prezintă adevărul în sens absolut, filozofic. Adevărul înfățișat de acesta trebuie să se apropie însă cât mai mult de realitate, iar în încercarea sa de a fi obiectiv jurnalistul trebuie să se străduiască să ofere oamenilor atât informațiile despre care ei știu că le sunt necesare, cât și pe cele care le sunt necesare dar pe care nu le conștientizează ca fiind utile, să prezinte ca interesant și relevant ceea ce este cu adevărat semnificativ și important.”

Este, cred, procesul cu numărul opt la care iau parte ca pârât. Toate celelalte au avut aceeași soartă ca cel cu SDD: le-am câștigat. Fie reclamanții și-au retras plângerile sfătuiți de avocați, atunci când aceștia și-au dat seama că nu pot câștiga, fie judecătorii au considerat, pe baza probelor administrate, că ceea ce am scris este corect și documentat. În cei zece ani în care am fost colegi de redacție, Liviu ar fi putut să se prindă că n-am scris niciodată ceva fals cu bună știință. Dacă n-ar fi fost ocupat cu mici șmenuri, ar fi aflat ce spuneam mai devreme și ar fi ratat să se expună dându-mă în judecată și pierzând. Așa, însă, rămâne și cu onoarea nereperată și cu cheltuielile de judecată nerecuperate. Despre kilu’ de mastică prima, să nu se uite la mine, că n-am niciun amestec în dispariția lui. Și nici spre polițiștii de la circulație să nu sufle.

5 comentarii

  1. bravo! ce judecatori cititi aveti voi in Tulcea :)

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Să știi. Am vaga senzație că, atunci când au primit hotărârea, reclamanții au avut nevoie de ceva ore de documentare ca să înțeleagă tot. Erau și chestii în latină :)

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Citesc „Catavencu” inca de la primele numere si cu aceasta ocazie vreau sa va multumesc tuturor,fiinca in toti acesti ani v-am simtit ca pe niste prieteni care „ati compatimit” impreuna cu mine la toate deziluziile pe care le-am trait dupa ’89.Imi placea sa cred ca,baremi voi sunteti „o echipa” care se lupta cu „balaurul”(descretindu-ne noua fruntile).Am o usoara deziluzie sa constat ca si voi sunteti oameni si ca nimic din ce e omenesc nu va este strain.Totusi ramineti „mantaua ” mea de „vreme rea” si penru acest lucru,inca odata,va multumesc!

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Normal că suntem oameni. Dacă eram extratereștri, jucam fotbal la Barcelona. Le avem fiecare pe ale noastre. Ceea ce s-a întâmplat între mine și Liviu nu ține de povestea Academiei Cațavencu, ci de faptul că, la un momentdat, interesul public ne-a pus pe poziții diferite. Eu am rămas ziarist, lucrând inclusiv în presa locală, iar el a devenit subiect de interes general. Iar prin ceea ce a făcut, a devenit și subiect. Din păcate, mai degrabă la capitolul „Așa nu”, decât la capitolul știri pozitive.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă reply - zoso

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.