Arhivă

eusuntempoporul

Cine e poporul, care-i dictatorul?

Proiectul de la Roșia Montană nu a beneficiat de o reală dezbatere publică. Ar fi meritat. Probabil că merita pe deplin respins, din motive ecologice. Dar de dezbatere nu a fost vorba. Unii au încercat să-l impună sub presiunea companiei, a fost retras, nu neapărat respins, ci retras, nesusținut nici de cei care îl promovaseră, […]

arafat

Postacul lui Arafat

Am înțeles, dintr-o emisiune de-a lui Sabin Orcan, că cei care-i iau apărarea lui Raed Arafat sunt postaci. Ei bine, în cazul ăsta, sunt și eu, la rândul meu, postac. Oricât de jignitor ar suna asta în mediul online de azi, dacă vine dintr-o emisiune realizată de Sabin Orcan este aproape un titlul de glorie. […]

prajitoare

V-am prins, pocnitoarelor*!

Marți seară, în emisiunea lui (nu are cine-știe-ce audiență, de aia e posibil să vă fi scăpat informația), Rareș Dickysitul Bogdan a anunțat existența unui document intern al echipei de strategie a PSD. Nu doar că l-a anunțat – pe el, pe document – dar a și citat din el, menționând că este un document […]

martiseara

Vreau o țară ca marți seară!*

Dacă e adevărat că speranța moare ultima, atunci înseamnă că eu sunt mort de miercurea trecută. Căci atunci a murit, în brațele unor politruci, speranța mea pentru schimbare. Așadar, eu trebuie să fi fost mort înanintea ei. Dar, totuși, în noaptea de marți, 3 noiembrie, speranța mea era atât de vioaie, se simțea atât de […]

iodiotarmy

Eu cred că internetul v-a tâmpit pe toți

Ar trebui să mă bucur, să țopăi ca Geoană, să mă bat cu pumnii în piept așa cum se practică atât în „blogosferă”, cât și în presă. Ca să citez dintr-un prieten: „Ai rupt internetul, mane!”. Am rupt o pulă. Am scris un text despre o decizie CEDO legată de mineriada din 1990. Asta am […]

moisebicicleta

O veste bună pentru fanii lui Moise Guran

Fraților, ați învins! Puterea voastră este mare și ați demonstrat din nou acest lucru. Felicitări! Emisiunea lui Moise Guran NU va ieși din grila TVR! Se arată iar, foarte clar, că online-ul e tare și că influența rețelelor sociale este în continuă creștere. Până și nenorociții de politicieni țin cont de vocea voastră care se […]