Trebuie să fii acolo!

Întrebam zilele trecute pe Twitter de ce ar trebui să-mi fac sau să nu-mi fac un cont pe Facebook. Mă rog, mi-am făcut cont anul trecut, când se discuta aprins despre social media și posibilitățile de promovare bla-bla. Mi l-am șters cam după două luni, pentru că mă hotărâsem să aștept ziua în care Facebook va fi și altceva decât un alt mediu de difuzare a non-informației. Dar, revenind, la întrebarea mea oarecum retorică mi-a raspuns Cristi Dorombach, spunându-mi, în linii mari, că trebuie să fiu acolo, pentru că e toată lumea bună, chiar și Zoso.

Argumentul mi s-a părut amuzant, în stilul avântat al Piticului. Adică acolo e multă lume, deci trebuie să fiu și eu, ca să nu pierd startul. Oare?

Dacă în India trăiesc 1.180.000.000 de oameni, asta nu înseamnă că „trebuie să fii acolo”. Dacă Toyota a vândut peste 29.000.000 de mașini cu numele Corolla pe ele, asta nu înseamnă că „trebuie” să îți iei și tu o Corolla. Dacă Vodafone are 9.000.000 de clienți în România, asta nu înseamnă că „trebuie să fii și tu” în rețeaua respectivă. Implicit, dacă 500.000.000 de utilizatori au conturi pe Facebook, asta nu înseamnă că „trebuie să fii acolo”.

Există multe alte argumente pentru a fi pe Facebook, iar unul dintre ele este că din ce în ce mai multe dintre gagicile care se numesc pompos „brand-manageri” prin diverse firme cu buget de marketing și publicitate au conturi pe Facebook. E ceva pe măsura înțelegerii lor. Adică mai pui o poză, mai stai pe chat cu prietenii, te mai întâlnești virtual cu niște colegi din școala generală, poate agăți ceva… Iar prezența acestor persoane printre cele care folosesc Facebook le face să fie mai deschise la propunerile de a cheltui bani în campanii pe Facebook. E trendy, iar dacă vrei vreun ban din aceste fonduri care plutesc fără rost prin aer, atunci trebuie să ai pagină pe Facebook. Ăsta ar fi un argument. Ăla cu „trebuie să fii acolo pentru că e atâta lume” nu este un argument. Este o reacție emoțională, din care judecata proprie lipsește.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.