Umil omagiu, la plecarea unei stele

Prinosul meu de recunoștință și umilul meu omagiu aduse unei mari vedete de televiziune, acum, că tot a plecat de pe sticlă.

Andreea?
(din Săptămâna Financiară, 2008, 29 august)
În anii ’70 s-au făcut Andreele. Au fost, ca să spun ceva, niste ani buni pentru mass-media din România, marcându-ne definitiv felul de a interpreta realităţile înconjurătoare, informaţia si emoţiile. De la fatidicul „Bună seara, Bucuresti, bună seara, România!“, rostit pe 1 Decembrie 1995, numele Andreea a devenit sinonim cu televiziunea-spectacol. Fie că este vorba de Esca, Marin, Raicu sau cine-mi mai scapă pe moment, Andreea a devenit om de legătură între reporterii din teren si telespectatori, între necazurile ţării si alinările de moment, între stirile sângeroase si dumicaţii de la ora 5, între Tudor Chirilă si tabloide.
Pentru spaţiul carpato-danubiano-pontic, Andreea nu este doar un nume, ci si un mod de a face presă. Cu zâmbetul pe buze si casca în urechi, cu texte scrise deseori de alţii, cu prompterul în ochi si cerul înstelat deasupra capului. O presă superficială, unde zâmbetul si coafura contează mai mult decât calitatea informaţiei. Un mod de a face presă în care intonaţia si inflexiunile vocii ţin locul documentării, iar machiajul înlocuieste cu succes cultura generală. Nici măcar una dintre vedetele ce poartă numele Andreea nu are vreo vină pentru ceea ce au ajuns să reprezinte în ochii aspiranţilor la legitimaţia de jurnalist. Cu excepţia Andreei Marin, care crede în continuare că a fi ziarist înseamnă a dansa pe pantofi cu toc cui si a-ţi piţigăi vocea când anunţi că ai făcut rost de un bilet de avion, celelalte Andreea au dovedit până acum o oarecare reţinere în a se revendica de la Brunea-Fox, Woodward sau Bernstein.
Până mai ieri, când o nouă stea s-a ridicat pe cerul înnourat al presei vizuale de pe la noi. Doaaaamnelor si doooomnilor, stimaaaaţi telespectatooori, faaaceţi loooc: vine tare din spate Andreeaaaaa Creţulescuuuuu! (Aplauze, urale, băsti trântite de pământ.) În interviurile piaristice, doamna Creţulescu spune că face presă de 15 ani (mai exact din 1994; ce mai contează un an în plus sau în minus când e vorba de o cifră rotundă?!). 14-15 ani pierduţi aiurea, as putea spune, căci, desi se spune că jurnalismul este o meserie care mai mult se fură decât se învaţă, mai contează si de la cine furi. Dacă te dezvolţi la umbra lui Tatulici, dar avându-l drept model pe Valentin Stan, ai toate sansele să ajungi moderator al unei emisiuni în care tu si doar tu stii care sunt adevărul, calea si viaţa. Făcând parte din valul de staruri TV care cred că lumea începe si se sfârseste odată cu apariţia si dispariţia lor de pe ecran, Andreea Creţulescu îmbogăţeste panoplia Andreelor naţionale, alăturând zulufilor si fondului de ten o obrăznicie suverană, nejustificată de nimic. Nici măcar de faptul că nu stie deseori despre ce vorbeste. Poate că, în 2008, arţagul pare suficient pentru a garanta succesul. Si, totusi, dacă e să vorbim despre jurnalism, permiteţi-mi să parafrazez o zicere a reporterilor secolului trecut: „Andreea, n-ai nicio legătură!“.

4 comentarii

  1. Cine te va mai inspira de acum inainte la intalnirile cu sora lui stanga?Acrisori strugurii anul acesta, nu-i asa ?

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Gabriel, cred că mă confunzi cu Sergiu.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Buna moncher, mi-a placut finalizarea:)

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Florin, venind de la tine, insemana enorm:)))

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.