Un arogănțel cam ignorănțel. #jenesuispasvald

coverblogalexandrescu

Atunci când l-am cunoscut, am stat ore în șir de vorbă în jurul unui fondue. Am fost fermecat de cultura sa vastă, de savoir faire-ul său, de modestia și discreția pe care le emana. Dar asta se întâmpla acum foarte mulți ani.

Acum câteva seri, când i-am întins mâna, a fost nevoie să mă prezint. Nu asta e problema. M-am îngrășat, nu mai arăt ca cel de acum 18-19 ani. Mi-a auzit numele și mi-a spus că e bucuros de cunoștință. WTF? Mi-am spus că e doar arogant, că le bagă ăștia aroganță în ceaiul de dimineață când ajung sus. Dar n-aveam nici cea mai mică idee că e și ignorant.

Membru în juriul unui festival de film cu audiență minusculă dar buget generos, Vlad Alexandrescu, fiindcă despre el este vorba, a scris un articol de decontare în fața plătitorilor de tantieme. Nici măcar asta nu e ceva neobișnuit. Nu mai ești ministru, dar lumea îți dă un onorariu generos, te plimbă prin oraș ca pe sfintele moaște și amenință autoritățile locale cu numele tău? Trebuie să dai ceva la schimb, nu?

Problema, așadar, nu e că Vlad Alexandrescu lipăie dizgrațios și forțat în partea în care organizatorii Pelicamului își țin portofelul. Problema e că Vlad Alexandrescu dă dovadă de o ignoranță nesimțită de-a dreptul. În încercarea de a face mare festivalul Pelicam, Vlad Alexandrescu optează pentru a face mic orașul care găzduiește acest festival, ba chiar îl și finanțează.

Mai întâi despre Tulcea, un orășel redus acum la 10.000 de locuitori, de unde au dispărut fabricile din perioada comunistă, inclusiv șantierul naval, care număra numai el 2.000 de angajați. Un orășel în care cele trei axe urbane cu căsuțe negustorești de un cat au fost rase în perioada Ceaușescu, pentru a face loc unor bloculețe cu ferestre mici și pereți subțiri și unei “Pieți Civice” în care tronează statuia lui Mircea cel Bătrân […]

Asta scrie Vlad Alexandrescu, omul universal, plin de informație și cultură, despre orașul care probabil că l-a scârbit profund.

Numai că, ce să vezi? Tulcea are, de fapt, o populație de 89.696 de locuitori, la nivelul lui 2015. Șantierul naval din Tulcea nu mai există? Ba da, există, dar nu are 2.000 de angajați, ci în jur de 2.800.

Da, Tulcea este un oraș mic, de tranzit spre Delta Dunării, cu problemele lui administrative. Dar nu, Tulcea nu este văgăuna pe care, pentru a preamări niște hipsteri aroganți, o descrie Vlad Alexandrescu.

Ce e, nene, cu oamenii ăștia? Chiar au impresia că pe o rază de kilometri în jurul lor nu se mai întâmplă nimic altceva decât ei?

#jenesuispasvlad, n-am cum!

3 comentarii

  1. O fi mâncat un 0 omul…

    Răspunde

    Thumb up 1 Thumb down 0

  2. Vlad Alexandrescu

    Dragă Patrick,

    Am citit articolul tău. Crede-mă, nu te-am recunoscut. Îmi cer scuze! Am amintiri foarte puternice de la întâlnirea noastră din anii 1995-1996. Pentru mine ești o figură luminoasă.
    Să știi că nu am primit absolut niciun onorariu pentru participarea la juriul de la Pelicam 2016. Mi-au plătit doar o cameră la hotel pentru cele două nopți. M-am bucurat mult să fiu acolo, între oameni de cinema și activiștii de mediu. M-am dus să îi reîntâlnesc și ieri seară, la cinematograful Elvira Popescu, când au proiectat pentur bucureșteni filmul Behemoth, câștigătorul marelui premiu al festivalului.
    În ceea ce privește Tulcea, informațiile mi le-am luat de la oamenii care m-au primit și de la cel care a condus catamaranul cu care am făcut o mică croaziere pe canale. El mi-a spus că șantierul nu mai există și mi-a arătat și unde fusese înainte. Ai dreptate, ar fi trebuit să fac o anchetă mai aprofundată :)
    Orășelul mi s-a părut adorabil, iar casele de pe coline au mult farmec. Chiar și cele câteva monumente istorice lăsate în paragină.
    Articolul tău e răutăcios, dar pentru mine ai rămas același Patrick pe care îl admiram.

    Cu drag,
    Vlad

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 0

    • Domnule Ministru, dragă Vlad,
      Eu nu am obiceiul de a ataca evenimentele care se întâmplă în Tulcea. Pentru că, de când m-am mutat aici, fac tot ce pot pentru a promova, după puterile mele, absolut tot ce se întâmplă aici. Nu aștept, în schimb, nimic. Nici nu cer.
      Am învățat, dureros, la aniversarea a 10 ani de la înființarea NEC, că ingratitutidinea poate afecta chiar și cele mai luminoase spirite.
      A fost o lecție de viață pe care nu mi-am dorit-o, dar care mi-a prins bine. Nici pe departe n-am fost deranjat atât de mult de faptul că, deși am insistat să mă prezint de două ori, în speranța că vei trece peste multe multele mele kilograme în plus și măcar vei scurt-circuita a minimă recunoaștere. Te înțeleg, totuși. Și mie îmi ia timp să recunosc oameni. Mai mult pe ăia pe care i-am cunoscut ocazional, mult mai puțin pe ăia care mi-au fost în casă. Dar ăsta-s eu, nu funcționăm toți la fel.
      Te cred, de asemeni, că n-ai primit vreun onorariu de la organizatorii Pelicam. Mai ales că, atunci când te-au invitat la festival erai încă ministru și ordonator de credite pentru acest festival. Ar fi fost nu doar imoral, ci și ilegal. NU te-am bănuit de așa ceva.
      M-a revoltat, totuși, superficialitatea suverană în considerațiile despre un oraș care, cu imperfecțiunile sale, nu e nici pe departe atât de nașpa precum reiese din ce ai scris tu. Eu, de exemplu, mă documentez extrem de serios chiar și atunci când scriu un articol de opinie. E meseria mea, nu-mi bat joc de ea, pentru că e una dintre puținele pe care știu să le fac. Și pentru că nu am și nici nu-mi doresc plasa de siguranță a muncii la stat.
      Crede-mă, sunt în continuare în admirația intelectualilor care obișnuiați să fiți. Eu așa vreau să-mi amintesc de voi, acea generație dorită a unei Românii care refuză să se ivească.
      Textul meu e răutăcios? Cu siguranță. That’s me. Am mai scris texte nu doar răutăcioase, ci de-a dreptul dure, despre oameni pe care îi apreciez în continuare.
      E și multă frustrare la mijloc. Recunosc.
      Mi-e dor de voi cei luminoși. De aroganți sunt sătul ca de mine însumi.
      Al dumneavoastră, domnule Ministru/ Al tău, Vlad,
      Patrick

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.