Vectori de imagine prost aleși

Pe la sfârșitul lui 2003, continuând cu începutul și jumătatea lui 2004 am dus o luptă surdă cu un client (lucram la Saatchi & Saatchi) pentru a-i proteja imaginea. Lucram pe acest brand, eram cel mai nou în echipa dedicată și eram, toți, niște oameni care țineam la brand mai mult decât la client. Pur și simplu ne plăcea ce făceam și pierdeam nopți încercând strategii care să-l poziționeze altfel decât un brand dedicat țopârlanilor.

În fine, noi ne făceam treaba pentru care eram plătiți, trecând peste impresiile de moment ale clientului și oferindu-i o cunoaștere a pieții care ne era mai îndemână nouă, ca trăitori în România, decât reprezentantului clientului, expat simpatic, dar expat.

Ei bine, clientul ne-a spus într-o zi, pe ton de mare realizare, că va semna cu Adrian Mutu un contract de imagine pe o perioadă îndelungată. Am plâns, ne-am smuls părul din cap, am spus că tot ce construisem în 2-3 ani se va duce dracului etc. Clientul, căruia i se părea că Mutu, după 3 goluri la Chelsea, e o bună și ieftină achiziție pentru una dintre mărcile lui, ne-a ignorat. Am avut noroc prima dată când ăla a fost prea luat ca să mai ajungă la București să semneze contractul. Am insistat atunci, spunând că omul chiar nu e o o bună alegere. Negocierile dintre client și Mutu, noi și client și așa mai departe au durat îndeajuns de mult încât Mutu să fie, până la urmă, prins cu coaina în nas. A doua zi după izbucnirea scandalului clientul ne-a sunat și ne-a mulțumit. Ne-a spus că asocierea reprezentanței românești cu un fotbalist drogat i-ar fi distrus cariera și, da, ar fi dăunat mult și brandului.

Am văzut luni ceva agitație pe twitter și prin alte părți care sunt pompos numite „online-ul românesc” despre faptul că o marcă internațională a retras nu știu ce nu-știu-cui. N-am urmprit, dar am văzut niște capturi de ercan ale ambasadorului brandului respectiv în „online-ul” românesc. Am înțeles că omul avea semnat un contract. Eu nu doar că l-aș fi dat afară din campanie, dar l-aș fi pus să plătească și despăgubiri. Pentru că de aia există contracte, ca să fie respectate, nu pentru a da unor cocoși lipsiți de minte posibilitatea să se legitimeze cu ele.

Mă doare în cur cine de partea cui este în lupta asta cu mize extrem de mici. Mă bucur că un brand reacționează normal, cerându-și scuze, chiar, pentru damage-ul comis de un „amabasador” al său. Îmi pare rău că asta nu va fi o lecție pentru mulți, care se cred superiori judecăților de bun simț. Cert e că cel puțin un guru „online/social-media” a ratat ocazia de a tăcea, dovedind că n-a fost niciodată decât de partea încasatorilor de bani din publicitate, nu și de cea a distribuitorilor de astfel de bani. De la mii de kilometri de București lucrurile se văd mai în ceață, asta e.

3 comentarii

  1. Un fel de „with great power comes great responsibility”, nu?

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Nu cred ca despagubirlile mai puteau schiba cumva situatia.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.