Am votat cu Iohannis! Am votat cu Ponta!

votatturul2

Am stat treaz toată noaptea, să nu pierd momentul. Pe la 6 și ceva mi-am băut cafeaua, am fumat două țigări și am ieșit din casă. M-am dus la vot, așa cum m-a îndemnat președintele nostru, domnul Traian Băsescu. M-am dus la vot, așa cum m-a îndemnat mulțimea strânsă zilele trecute în Cluj, în Timișoara, în București și în alte orașe. M-am dus să fiu erou în turul II, așa cum mi-a cerut publicația online Gândul.

La ora 7:00 eram în fața secției de votare numărul 19, organizată la Teatrul Jean Bart din Tulcea. M-am înscris pe listele suplimentare și am completat celebra declarație pe proprie răspundere, ca orice imigrant bucureștean în acest oraș în care ne-am mutat în urmă cu 5 ani pentru mai binele copiilor noștri. Am luat buletinul de vot, ștampila, și în singurătatea cabinei de vot, am votat. Cu sete, cu pasiune, cu îndârjire. Am pus șampila pe Klaus Iohannis, speranța țării. Am votat cu Iohannis pentru că pe el îl susțin Pleșu, Liiceanu, Cărtărescu, Monica Macovei, Traian Băsescu, Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă. Am votat cu Iohannis pentru că, prin el, PNL are șansa de a da prima dată președintele României.

După care am votat și cu Victor Ponta. Mai puțin avântat, mai puțin pasional, dar am votat. Am votat cu Ponta pentru că e un politician tânăr, al cărui parcurs l-am urmărit cu atenție din 2001 încoace. Am votat cu Ponta pentru că a fost în Piața Universității. Am votat cu Ponta pentru că pe el îl susțin Nicu Alifantis, Irinel Popescu, Raed Arafat, Helmuth Duckadam. Am votat cu Ponta pentru că, prin el, o nouă generație de politicieni are șansa să conducă țara asta spre altceva decât au făcut-o politicienii care azi au aproape 60 de ani, 60 de ani sau mai mult.

La ora 7 și 10 minute terminasem toată povestea.

Vă uitați ciudat la mine, bag seama. Da, mă, da, mi-am anulat votul!

Mi-am anulat votul și vă povestesc asta deși, în mod normal, nu v-aș fi spus nici cu cine votez, nici dacă votez sau nu. Nu vreau să cad în ridicol spunând că eu votez un candidat sau altul ca și cum chestia asta ar conta. Nu sunt endorser de politicieni. Dar ultimele luni n-au fost normale. Au fost chiar foarte aiurea.

Mi-am anulat votul și n-am făcut asta în semn de protest față de clasa politică. Nu. Mi-am anulat votul în semn de protest față de toți idioții, imbecilii, cretinii, manipulații și spălații pe creier care au înveninat spațiul public în ultimele luni.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de cei care l-au făcut pe Iohannis traficant de copii și în semn de protest față de cei care au zis despre Ponta că l-a ucis pe procurorul Panait.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de cei care au spus că Iohannis vrea să rupă Transilvania de România și în semn de protest față de cei care au susținut orbește că Ponta vrea să vândă România rușilor și chinezilor.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de cei care susțin că în România nu sunt alegeri libere și în semn de protest față de cei care spun că românii din străinătate n-au dreptul să voteze.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de toți cei care consideră că cine a votat altfel decât ei este neapărat prost, cumpărat, asistat social, comunist, băsist etc.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de presa care l-a proslăvit pe Ponta și în semn de protest față de presa care l-a proslăvit și idealizat pe Iohannis.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de cei care au falsificat documente, au inventat informații prezentându-le drept reale  și au distribuit astfel de documente și știri cu bună știință.

Mi-am anulat votul în semn de protest față de lipsa de toleranță, în semn de protest față de întărâtarea asta permanentă a unora împotriva celorlalți, în semn de protest față de cavernarea vieții publice românești.

Mi-am anulat votul pentru că oricum prea mirosea a pișat de la alegerile anterioare, când au trecut pe lângă el niște derutați fără prea multă minte.

Mi-am anulat votul pentru viitorul copiilor mei. Pentru că viitorul copiilor mei nu este în mâinile unui politician, dar depinde foarte mult de societatea în care se formează. Iar dacă societatea în care fetele mele cresc decade, se animalizează, se despoaie de civilizație și respect e nasol. Foarte nasol.

Pe toți agitatorii și agitații politici din ultimele luni, pe toți cei care s-au certat cu logica și bunul-simț din cauza unui candidat sau a altuia, pe toți cei care au sărit calul într-o direcție fără să se gândească și că vor vrea să se întoarcă, pe toți aceștia și pe mulți alții care ne-au înveninat viața, îi asigur de disprețul meu profund și de durată. Bucurați-vă, este singura chestie certă pe care ați câștigat-o prin eforturi proprii în această campanie!

PS: Chiar dacă legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare (actualizată până la data de 27 iunie 2014), nu interzice accesul în cabina de vot cu telefonul mobil sau cu aparatul de fotografiat, chiar dacă BEC nu a mai emis o decizie care să interzică acest lucru, așa cum a făcut-o la toate alegerile și referendumul din 2012, poza pe care o vedeți în deschiderea textului nu este făcută în cabina de vot, ci este realizată pe baza specimenului buletinului de vot pus la dispoziția presei de BEC.

PPS: Comentariile la acest post sunt deschise, dar nu voi lăsa ca prin ele să se continue exact întâmplările din campanie care m-au deranjat. Nu încercați să mă convingeți de nimic și, mai ales, nu încercați să mă convingeți că părerea dumneavoastră este cea bună, pe când a mea este complet greșită și dăunează democrației, viitorului, bla-bla.

115 comentarii

  1. Ti-ai castigat tot respectul meu pentru acest articol. Sper doar ca noi astia scarbiti de ce se intampla reprezentam majoritatea, nu lătrăii ăștia care ”ne-nconjor”. Stima.

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 80 Thumb down 32

  2. Superb!

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 33 Thumb down 24

  3. Exista mai multe modalitati de a-ti exprima nemultumirea sau dispretul pentru o clasa politica. Nu consider ca alegerea facuta de tine e cea corecta pentru a te ajuta pe tine si concetatenii tai. Nu asta e raspunsul. De fapt, indirect, cu buna stiinta sau nu, ajuti una din tabere. Si eu sunt nemultumit de conducatorii nostri, dar observ ca inca nu suntem pregatiti ca natie sa ne impunem vointa in fata conducatorilor , in strada, pasnic si civilizat. Chiar si asa, nu stiu ce s-ar rezolva, pentru ca parghiile sunt la ”marile’ puteri.

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 34 Thumb down 26

    • Dacă ați sărit peste vreun râd, reluați. Am spus clar că nu este nici nenulțumire și nici dispreț la adresa clasei politice, ci este nemulțumire, dispreț și scârbă, sentimente pe care le nutresc vis a vis de toți „civilii” care au fpăcut ca aerul în țara asta să fie irespirabil în ultimele două-trei luni.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • eu credeam ca votul ala trebuie sa ma ajute pe mine, nu una dintre tabere. daca votul nu ma ajuta pe mine, atunci de ce sa il dau unuia sau altuia? genul asta de argument e o basina: „indirect ajuti una din tabere”.
      chiar nu mai stie, nu mai intelege nimeni ce e aia democratie? pai daca exista o majoritate, ceilalti se vor supune acesteia, indiferent cat de „destepti” se cred ei (in realitate aceeasi masa manevrabila de argumentele de tip basist: nu e democratie, ponta trebuie sa dispara).
      si ca sa nu mai deschid alt post: iar s-au facut romanii de cacat in Europa. la ora 15.00 ei urla la Paris „nu plecam / pana nu votam”. pai, bai boilor, v-a trimis cineva acasa? stati acolo la coada si veti putea urla asta dupa inchidere, cand vor veni si jandarmii la conversatie.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Excelent articol! Acum m-am hotarat cu cine votez :)

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 24 Thumb down 15

  5. Este descrierea perfecta pentru tot ce s-a întâmplat in ultimele luni.Nu sunt politician si de regula absorb doar informațiile de bun simt din acest domeniu..insa am obosit.Ura si inversunarea, indiferent din care parte acced, merg pana la escaladare si, ceea ce ar trebui sa ne ajute in a lua o decizie nu face decat sa ne tulbure si mai tare, aproape visceral.
    Am sa merg la vot doar pentru ca ma vreau un bun cetățean …..da-am sa ma-ntreb retoric daca avem măcar o șansa ca vreodată
    s-ajungem sa ne pese mai mult de soarta țării decat de ale noastre proprii interese?!

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 24 Thumb down 3

  6. Foarte bine scris.S-a adunat prea multa mizerie in oamenii simpli ,multi dintre ei altfel de treaba.Te ia prin surprindere cum brusc ,oameni altfel normali ,se tranforma in propagandisti si ii vezi cu ochii injectati din cauza astora care 25 de ani nu au facut nimic.Si oricum nici nu vor face, ce facem noi cu mana noastra e bine facut, altfel sa stai sa astepti de la astia ceva (material, ideatic) e o mare prostie.

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 28 Thumb down 8

  7. Ma regasesc pe deplin in acest articol. Multumesc!

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 29 Thumb down 9

  8. Buna ziua. Am o rugaminte. Pot lua si eu textul asta ca sa il dau ca editorial in ziarul de maine? Aveam de gand sa scriu ceva asemanator (pt ca am procedat identic si la fel) dar sigur nu imi iese asa de bine.

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 9 Thumb down 6

  9. multumesc si eu pah!
    si eu am rugat pe cei de partea lu’ ala si cei de partea lu’ alalalt sa ma convinga ce are rau celalalt si nu are si al lor rau – nu a reusit niciunul.

    Răspunde

    Thumb up 3 Thumb down 3

  10. Din întâmplare, votul dvs. avea cu totul alt scop decât cel pe care i l-ați atribuit. Am citit si înțeles articolul, sunt de acord cu concluzia, dar nu există legătură între maniera în care ați procedat și ceea ce ați vrut să arătați.
    Într-adevăr, ne-a ajuns cuțitul la os și asta ne-a dat câteva trepte mai jos pe scara evoluției (chiar m-am văzut prin ochii dvs. preț de câteva secunde și mi-am dat seama că aveți perfectă dreptate, omenia a trecut pe planul doi la mulți români care au știut sigur cu cine vor vota).
    Dar, dincolo de asta, trebuia să alegeți una din tabere indiferent de eticheta care venea implicit la pachet cu această alegere.
    Anulând votul, poate acum vă simțiți mai puțin responsabil moral pentru ce va urma. Eu vă doresc, totuși, să ajungeți (să ajungem cu toții, de fapt) să meargă totul spre bine în țară și, eventual, să vă pară rău că n-ați avut încredere în cel ce va fi făcut posibilă această (puțin probabilă) evoluție, oricare ar fi acela. Omenia ar reveni atunci de la sine la normalul pe care îl dorim.
    Și asta o spun acum, pe fondul înverșunării electorale pe care o resimt încă. Îmi doresc să fie mai bine pentru țară, indiferent dacă am votat greșit sau nu.

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 13 Thumb down 13

  11. si care este diferenta dintre ce ai facut si neprezentarea la vot? nici votul in alb,nici cel anulat nu conteaza. asa ca…unde-i responsabilitatea?

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 8 Thumb down 9

    • Responsabilitatea este tocmai decizia de a nu acorda votul nici unui candidat pentru un motiv simplu: nici unul nu o merita. Altfel, responsabilitate de genul votez cu x ca sa nu castige y, ca e „mai rau”, e o „responsabilitate” bazata pe compararea defectelor nu a calitatilor.
      Sper sa am ani inca suficienti sa prind alegeri in care vom vota pentru ca apreciem pe cineva nu pentru ca oponentul nu ne place. (desi sunt cam sceptic la 57 de ani)
      Ca altel imi aduc prea des aminte un nume: Alexandru Lapusneanu

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. Este exact ceea ce mă chinui (şi nu reuşesc) să-i conving pe apropiaţi să respecte şi să nu creitice:
    opinia celuilalt (bună sau rea), gândirea sa (mai aplicată şi argumentată or nu chiar atât de ordonată) or statutul său în societate

    Răspunde

    Thumb up 8 Thumb down 0

  13. Foarte frumos, un singur lucru l-ai gresit, partea cu Iohannis si PNL. In toata campania asta jegoasa in spatele „neamtului” erau doar pedelisti, oamenii lui basescu, aceiasi care au furat tara in perioada 2004-2012. In primul tur am facut la fel ca tine, acum ma i am 8 ore la dispozitie sa decid daca pun una sau 2 stampile pe buletinul de vot :) Sa traim bine !!! (dar nu ca pe vremea marinarului).

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 15 Thumb down 7

  14. Foarte frumos , acelasi lucru il voi face si eu , ce este cel mai rau e ca din pacate pentru urmatorii ani in care vom vota e ca ca fi din ce in ce mai rau. Calitatea politicienilor scade dramatic , nu ca ar interesa pe vreunul din ei soarta oamenilor

    Răspunde

    Thumb up 9 Thumb down 5

  15. Ai perfecta dreptate si acest articol este exact ceea ce simt si am simtit. Nu m-am lasat influentata de tot ce s-a scris si nici nu simt ca unul din cei doi ma pot convinge in proportie de 100% sa votez cu el. Este si decizia mea de a vota cu amandoi si cu niciunul!

    Răspunde

    Thumb up 9 Thumb down 3

  16. Ai expus foarte bine ceea ce si eu simt fata de aceste alegeri. Bravo.

    Răspunde

    Thumb up 6 Thumb down 3

  17. BRAVO ,asta am facut si eu !! BRAVO !!!

    Răspunde

    Thumb up 6 Thumb down 4

  18. Respect !

    Răspunde

    Thumb up 7 Thumb down 3

  19. Cristina Daniela Apetrei

    Si eu am procedat la fel!!!

    Răspunde

    Thumb up 7 Thumb down 3

  20. :)))) Mi se pare de altfel corect: traim intr-o societate democratica si ar fi fost discriminare sa-l alegi pe unul sau pe altul!

    Răspunde

    Thumb up 7 Thumb down 4

  21. De pus la rana! Perfecta dreptate!

    Răspunde

    Thumb up 9 Thumb down 3

  22. DANIELA DUMITRESCU

    chapeau !!!

    Răspunde

    Thumb up 4 Thumb down 3

  23. Am citit tot postul si sunt ultragiat. Porcule! N-ai nimic sfant! Fumezi in casa? 😀

    Răspunde

    Thumb up 4 Thumb down 5

  24. Dl de Hillerin, dar se putea si altcumva. Spre exemplu, eu am votat tot spatiul acela alb din afara chenarelor in care se aflau cei doi candidati. Felicitari pentru articol si pentru decizie. Sunt total de acord.

    Răspunde

    Thumb up 7 Thumb down 4

  25. Total de acord cu acest mod. Eu am votat la fel, dar in alta ordine…

    Răspunde

    Thumb up 6 Thumb down 2

  26. Cîmpian Gabriel Eugen

    Total de acord cu tine, Patrick! Bravo!

    Răspunde

    Thumb up 4 Thumb down 2

  27. de acord cu asta: „Pentru că viitorul copiilor mei nu este în mâinile unui politician, dar depinde foarte mult de societatea în care se formează. Iar dacă societatea în care fetele mele cresc decade, se animalizează, se despoaie de civilizație și respect e nasol. Foarte nasol.”
    inteleg gestul tau.

    Răspunde

    Thumb up 7 Thumb down 2

  28. Foarte bine sintetizat. Eu nu mi-am anulat votul, dar, in rest, impartasesc in totalitate gandurile.

    Răspunde

    Thumb up 4 Thumb down 1

  29. cum?? cand tot on line ul urla sa l votam pe neamt l ai votat SI pe Ponta? moooaamaaaa!! grav! eu nu m am obosit sa votez niciunul. ce folos?? :))

    Răspunde

    Thumb up 9 Thumb down 5

  30. Ca tine vroiam să fac și eu = să pun ștampila pe ambii și să-mi anulez votul.
    Dar înainte de turul 1 am zis : Hai mă să vedem cum poate să meargă țara asta dacă i se pune un motor german sub capotă ! Și am votat Iohannis.
    E dreptul tău de a fi făcut ce ai făcut și, în egală măsură, conferit de democrație, este și dreptul meu de a fi votat deja cu Klaus Iohannis.

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 6 Thumb down 9

    • Foarte bine ai facut, de mult ne trebuia un cap de neamt la carma tarii!

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Suna bine in teorie si as vrea ca lucrurile sa fie chiar asa, „motor german sub capota”. Dar vad 2 probleme: Iohannis e doar cu numele german, el are nationalitate romana, e roman pana la urma. Si a doua problema este ca daca pui doar un om, fie el german sau roman, in fruntea unui mecanism care e 100% romanesc, nu stiu exact la ce rezultate germane te poti astepta. In opinia mea, e ca si cum ai pune o stema de BMW pe o Dacie. Unii vor aprecia „aspiratia” dar multi vor rade de penibilul asocierii.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  31. Nu comentez alegerea ta. Articol superb! Felicitari pentru modul in care ai procedat. In orice caz gandesti mult mai bine decat milioane de romani care desi au aceeasi opinie nici macar nu merg la vot lasandu-i pe altii sa-i manipuleze votul in fel si chip…

    Răspunde

    Thumb up 6 Thumb down 0

  32. Respect, PAH. Ai procedat corect si cu siguranta nu o sa regreti, nu o sa iti futi nervii, nu o sa fii complice la toata mizeria care o sa urmeze. Si eu am facut la fel.

    Răspunde

    Thumb up 6 Thumb down 1

  33. Give that man a Bells !!!!! Exact ceea ce simt !!! GIVE THAT MAN ANOTHER BELLS !!! Actually , you know what ?! Give him the fucking bottle !!! :-)

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 3

  34. cetățeanul turmentat

    Articolul Ok, jos pălăria.
    Cat despre indiferenta, ignoranta, disprețul aratat fata de votul în sine nu știu dacă este o soluție, cu o astfel de atitudine NU rezolvi nimic.
    Îți propun un exercițiu de imaginație, gândește-te cum ar fi dacă toti romanii cu drept de vot ar proceda la fel.
    Numai bine!

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 9 Thumb down 9

    • Chiar, cum ar fi? Cred că ar fi absolut fabulos.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • UNITATE! dar e ceva SF pentru romani

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Cuibus: lipsa de unitate nu e specifica romanilor. Am calatorit si trait efectiv in cateva tari pana acum, din diverse zone. E fix la fel cu romanii: fiecare trage intr-o directie, oamenii au pareri diferite, uneori se iau la cearta pe teme poate banale.

      Ce mi se pare diferit e ca lumea nu e atat de agresiva in public. Mi se pare ca romanii sunt mai tot timpul isterici, dupa cum zicea un prieten mai strainez. Sigur, e generalizare, dar senzatia e de continua agresivitate, ai impresia ca oricine pe strada poate sa-ti dea un pumn, sa se lege de tine aiurea. Asta n-am intalnit in nicio alta tara, si am fost si prin tari mai ciudatele, nu doar Europa de Vest. Ori poate-oi fi avut eu noroc.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  35. Nu ma satur de recitit articolul asta.
    Mi-e egal cine iese. Mi-am anulat votul. Precizez ca n-am votat niciodata pana acum ‘stanga’.
    Starea mentala a unei parti consistente a natiunii este insa cea care ma ingrijoreaza. Profund.
    O revarsare de insulte, injuraturi, efuziuni salbatice de bucurie, promisiuni de torturare a oponentilor…in fine…clocoteste fb-ul ca lava incinsa.
    Nu inteleg sincer: ce s-a intamplat in numai 2 saptamani??? Pana acum impartaseam in quasi-unanimitate o lehamite adanca fata de multicolora clasa politica romaneasca…cu slabe si neconvinse pusee partizane, cand si cand.
    Si deodata…BUM! O revelatie colectiva a cuprins Romania!
    Cum au reusit nene sa isi bata in halul asta joc de noi???

    Răspunde

    Thumb up 12 Thumb down 1

    • S-a intamplat o campanie desteapta. Si a functionat beton. In momentul acesta romanii isi doresc o schimbare. Cineva a vazut asta. Si s-a folosit foarte bine de ea. Mai ales pe online.
      Si eu mi-am anulat votul. Dar spre deosebire de altii eu am mai desenat un dreptunghi in care am scris „nici unul” si am stampilat acolo. Pentru ca, desi imi doresc, nu am incredere in nici unul.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  36. Te inteleg…din pacate acest dezgust al nostru a ajuns la cote maxime; se manifesta prin multa indiferenta,stiu asta din proprie initiativa.Eu m-am prezentat la vot si-n primul tur, si-n al doilea. Stii ce am facut? Cale-ntoarsa,ca un om fara nici un ideal,fara nicio dorinta, fara nicio speranta, fara sa votez, Ma crezi ca am facut lucrul asta de 2 ori? Stiu ca pare nebunesc acest gest al meu si lipsit de sens, dar, din pacate , am fost redusi la aceasta conditie de catre clasa politica, indiferent de apartenenta la un partid sau altul…Am reflectat la acest lucru ulterior,nu este corect ceea ce am facut eu ca si cetatean, dar, inainte de a fi cetatean, sunt OM, adica o fiinta cu sentimente, cu ratiune.Ei bine, tocmai latura mea umana m-a impiedicat sa votez,in ambele cazuri.De ce? Pentru ca omul din mine este prea descurajat, prea scarbit de ceea ce ne-au oferit acesti politicieni corupti si-n acelasi timp prea orgolios ca sa-i dau satisfactia vreunui nemernic sa zica „Mi-ai dat votul.Acum ce mai vrei?…”.Va salut pe toti…

    Răspunde

    Thumb up 6 Thumb down 0

  37. Daca toti romanii ar fi procedat la fel, poate si-ar fi dat si ei seama ca romanii isi doresc ceva mai bun, ca nici Ponta nici Iohaannis nu merita presidentia. Poate …

    Răspunde

    Thumb up 9 Thumb down 2

  38. BRAVO! ….bine zici!

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 0

  39. Da, intr-adevar, niciunul nu merita sa fie presedinte. Perfect adevarat dar gandind la manipulare, persoane cu bus-uri plimbate etc., consider ca, din 2 rele e mai bine sa alegi cea mai putin rea decat sa nu contezi. Vom vedea ce va fi totusi… Greu sigur ne va fi, vom vedea cam cat de greu

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 3

  40. In lipsa casutei cu „niciunul” eu am scris Vlad Tepes si am votat acolo. Nu pot sa nu ma uit in spatele celor doi si sa vad macar papusarii vizibili. Ar trebui schimbat procesul electoral si adaugata casuta cu niciunul, doar atunci se va mai primeni clasa politica.

    Răspunde

    Thumb up 7 Thumb down 1

  41. Felicitari! Acelasi lucru am facut si eu impreuna cu cei trei membri votanti ai familiei
    Nu am mustrari de constiinta. In continuare…Dumnezeu cu mila ca si pana acum!

    Răspunde

    Thumb up 4 Thumb down 3

  42. Nu cred ca se pot pune in balanta strategiile de campanie ale staffurilor candidatilor. Cei de la PSD au avut atacuri de campanie normale, era clar ca Iohannis avea niste vulnerabilitati care trebuiau speculate, si cu casele, si cu copiii si cu necunoasterea unor elemente economice sau legislative importante, s-a speculat inclusiv religia, poate o parte din BOR a vrut sa incline balanta spre Ponta, ma rog. S-au aratat si cine sunt personajele din spatele lui Iohannis, s-a adus aminte de regimul Basescu-Boc si de toate nenorocirile de atunci, tocmai in ideea de a le aminti oamenilor cine ar putea veni din nou la putere daca il voteaza pe neamt.
    Ceilalti in schimb, asa cum ne-au obisnuit in campaniile trecute, au bagat diversiuni securistice la greu, practic toata campania lor s-a bazat pe tema votului din diaspora, sa fim seriosi, cine-si inchipuie ca ar fi castigat Iohannis daca nu exista aceasta tema falsa, rostogolita pe tot netul? Ei stiau ca Iohannis n-avea carisma, n-avea priza la public, nu putea lega ca lumea doua fraze, nu putea rezista intr-o dezbatere, ceea ce s-a si vazut, de asta au tot evitat si au facut si circul acela cu dezbaterile, care iarasi a tinut capul de afis zile intregi.
    Si atunci ce s-au gandit ei, pe cine mai pot pacali, prosti, manipula? In niciun caz pe cei informati, care stiu pe ce lume traiesc, care au trait pe viu toate umilintele regimului anterior, ci pe cei care in mod normal nu urmaresc politica, care habar n-au de fenomen, care sunt interesati doar de can-can-uri si care, ce sa vezi, sunt toti pe facebook! Multe, multe sute de mii! Cei care in mod normal nici nu merg la vot, nici n-ar stii cu cine sa voteze, ar da cu banul probabil, care habar n-au nici de ce inseamna dreapta sau stanga. Si care, bineinteles, sunt cei mai susceptibili la a fi prostiti cu usurinta. Cu tema anticomunismului in anul 2014, cu tema absolut falsa si ticaloasa a limitarii dreptului la vot pt romanii din afara, cu tema anticoruptiei, a DNA-ului etc.
    Si asa s-a rostogolit un bulgare de manipulare incredibila, n-a mai contat nici prestatia lamentabila spre catastrofala a lui Iohannis de la dezbateri, nici schimbarea lui Corlatean cu Melescanu, care logic, trebuia sa mai detensioneze situatia, n-a contat nici macar interventia lui Basescu de vineri seara in favoarea lui Iohannis, care a ajuns sa fie votat si de multi care sustineau in continuare ca el de fapt n-are nicio legatura cu Basescu!
    Problema cea mare e ca daca vor pune mana (si tind sa cred ca o vor face) din nou pe guvernare, indiferent ca ar fi direct prin Basescu ca premier, sau la inceput doar prin Blaga sau altcineva, tot o marioneta, pt. ca sa vina inca actualul presedinte la guvernare de-abia din 2016 (nu?, ca parca asa e directiva de la PPE, sa fie un mare partid sau o alianta afiliata lor care sa castige peste 2 ani parlamentarele), nu stiu ce capacitati vor mai exista de a se forma un al 2-lea USL, sa zicem, care sa contrabalanseze si eventual sa rastoarne apoi din nou lucrurile. Sa nu uitam ca PNL e practic un fel de PDL 2.0 in acest moment.
    Sunt foarte pesimist dupa ce s-a intamplat ieri.

    Răspunde

    Like or Dislike? Thumb up 13 Thumb down 2

    • Mare dreptate ai! Ca raspuns eu am distribuit tocmai acest articol tuturor „prietenilor” care m-au „asasinat” saptamini la rind cu postarile lor electorale.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • „Cei de la PSD au avut atacuri de campanie normale” WTF???? Am citit bine ce-am citit aici? Care atacuri de campanie normale? Alea in care ataci credinta unuia? Alea in care ii ataci etnia? Alea in care ataci candidatul pentru ca nu are copii? Pentru ca daca astea ti se par atacuri de campanie normale, atunci deplang modul in care jegul moral li se pare normal unora.

      Cat despre manipulare, ambele tabere au facut acelasi rahat, cum s-au priceput mai bine: PSD amenintand pensionarii ca vor ramane fara pensii daca va ajunge Klaus, punand preotii sa spuna enoriasilor sa voteze Ponta, punand primarii sa ameninte alegatorii ca raman fara ajutoare sociale sau mai stiu eu ce; ACL a stiut sa aprinda fitilul unui butoi cu pulbere pe care tot PSD l-a creat, votul in diaspora, si asta nu pentru ca diaspora ar fi facut cine stie ce, ci pentru ca au radicalizat si pe cei de afara, si pe cei din tara cu legaturi in afara. Sincer, nu stiu ce ti se pare asa securistic.

      Si inca ceva: n-ai inteles nimic din ce a scris PAH. In primul rand pentru ca ai impresia ca cei ce au votat Klaus sunt niste prosti si niste manipulati. In al doilea rand, pentru ca incerci sa te dai echidistant, insa accepti doar jegul unei tabere si-ncerci sa-l vinzi drept bombonele, asta in timp ce condamni cealalta tabara pentru fix aceleasi mizerii.

      Oricum, imi place ca alternativa unei guvernari din care sa faca parte si Basescu (de altfel, destul de departe in viitor) e ingrozitoare, in timp ce oferirea imediat pe tava a intregii puteri unui partid cunoscut drept corupt este de preferat. Sper din tot sufletul ca nu te pretinzi obiectiv.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • era o postare geniala pe fb. Ceva de genul: electoratul ‘de dreapta’ e cel mai usor de manipulat. Nu e nevoie sa le dai nici macar o punga de malai sau o sticla de ulei, acolo…

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @dd: poate pentru ca n-are nevoie de ulei si zahar, ci aspira la cu totul altceva?

      Mi se pare penibila preluarea asta generalizanta a temei „dreptei manipulate”. Asta in timp ce stanga a fost absolut constienta de ceea ce voteaza. Sa fim seriosi, in ambele tabere exista manipulati, asa cum in ambele tabere exista votanti care aleg rational. Mai uita-te-n jur, nu toti cei care nu sunt de acord cu tine sunt idioti, asa cum nici toti cei care sunt de acord cu tine nu-s niste genii. Cine si-ar fi inchipuit, nu?

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

      • Closed, cred că asta era ironia din poveste cu alegătorii de dreapta care-s ușor de manipulat că nu trebuei să le dai nici măcar ulei și zahăr. Adică nu trebuia luată mot a mot. Da’ dacă unii au luat-o…

        Răspunde

        Thumb up 0 Thumb down 0

    • Patrick, imi imaginez ca ai dreptate. Dar e internetul si se aplica Poe’s Law. Plus ca ma dispera chestia asta cu manipularea pe internet a celor ce au votat. Adica internetul, sursa aia de informatie unde poti gasi aproape orice cauti, de la retete pentru paine la documente secrete. Si totusi am observat tema asta foarte folosita de televiziuni. Da, mediul ala unde-ti este servit orice pe post de adevar, iar tu tre’ sa il inghiti pe nemestecate. Sau poate s-au revoltat ca le-a fost spart monopolul asupra spalarii creierului?

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

      • Am altă părere despre informarea pe inernet. Teoretic, ai dreptate, poți găsi orice. Dar practic e puțin difefrit. Lumea se mulțumește să primească mură-n gură de la unul sau de la altul. Nu e cu nimic diferit de televiziune. Efort minim, informație servită pe tavă. Iar când primești pe tavă, trebuie să te întrebi de ce. Discuție lungă, de altfel, n-o putem rezuma în câteva rânduri.

        Răspunde

        Thumb up 0 Thumb down 0

    • Patrick, din nou sunt de acord cu tine. Insa aceeasi boala o prezinta orice mediu de informare. Eu zic ca internetul e un avantaj pentru cei ce vor sa isi formeze o idee cat mai buna. Asta nu inseamna ca e un mediu lipsit de manipulare.

      Si ca o alta mentiune, e interesant un studiu care arata ca vederile politice influenteaza capacitatea unora de a rationa matematic: http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2319992. Asa ca nu-i de mirare ca fiecare vede doar partea de candidat care-i convine, fie ea aia in care plagiatul si minciuna sunt doar detalii nesemnificatie, ori in care etnia cuiva e vazuta ca fiind un avantaj considerabil.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  43. Eu am dat cu banul in cabina de vot!
    Mai mult sau mai putin, cam din acealeasi motive!

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 2

  44. A fost alegerea dumneavostra si o respect, desi nu sunt in totalitate de acord cu ea. O singura intrebare ma macina de ceva vreme – pe cand o sa pot vota la parlamentare/presedentie candidatii Partidului Catavencilor?

    Răspunde

    Thumb up 1 Thumb down 2

  45. Bogdan Manole

    atat zic, BRAVO !!!!!!!!!!!!!!

    Răspunde

    Thumb up 4 Thumb down 1

  46. Excelent!
    Asa ar fi trebui sa procedeze toti romanii adevarati!

    Răspunde

    Thumb up 4 Thumb down 1

  47. Foarte reconfortant sa constat ca mai sint si altii alaturi de mine, in contracurent. Tocmai incepusem sa ma intreb daca nu cumva sint eu cea „defecta”.

    Răspunde

    Thumb up 4 Thumb down 1

  48. Superb articol! La fel am simtit si facut.

    Răspunde

    Thumb up 4 Thumb down 0

  49. Cam la fel am facut si eu: 3 stampilute fix intre casutele cu cei doi candidati. Si sotul la fel, culmea, fara sa ne sfatuim … Eu cred ca ar trebui sa nu ne mai multumim cu atat de putin. Sa ne cerem dreptul de a vota cu o persoana in care credem, nu contra unei persoane si nici „raul cel mai mic”. Poate ca asa am reusi sa transmitem mesajul ca vrem in frunte tarii oameni valorosi care sa poata face ceva, si nu marionete … In fond si la urma urmei, fiecare a dispus de dreptul la vot asa cum a considerat de cuviinta: fie nu si l-a exercitat, fie si l-a anulat … fie … a ales

    Răspunde

    Thumb up 4 Thumb down 0

    • Ai dreptul sa faci orice cu votul tau. Dar cred ca speranta asta ca va veni un candidat providential care va scoate tara din mizerie nu va ramane decat o speranta pentru foarte multa vreme.

      Si cred ca mitul asta al politicianului salvator, cel care face totul cu de la sine putere, fara sa fie nevoie ca poporul sa ii mai dea peste mana si sa-i ghideze pasii, cum spuneam, mitul asta convine tare mult politicienilor actuali: cei ce voteaza, voteaza continuu cu speranta ca va veni unul mai bun; cei ce nu voteaza, sunt scarbiti, asa ca orice vot castigat de politician inseamna enorm de mult; cei ce isi anuleaza votul lanseaza un semnal extrem de ambiguu – nu exista distinctie intre cel ce nu-i suficient de inteligent pentru a pune stampila intr-un chenar, cel ce isi anuleaza votul in semn de protest si vrea ceva si cel care se duce la vot doar pentru a face misto de politicieni.

      Poate ca cei care doresc sa trimita un mesaj politicienilor ar trebui sa initieze un proiect de lege care sa puna pe buletinul de vot si „nimeni dintre cei mentionati”. Daca te astepti ca politicienii sa faca asta, poti la fel de bine sa astepti sa se autocrucifice in Piata Universitatii, sansele sa se intample unul dintre evenimente sunt cam egale. Si-n plus, cam acum e momentul, cand mamaliga a explodat.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  50. Andrea Ailene

    Pentru ca tu ti-ai anulat votul si e dreptul eu, eu am stat 5 ore ca sa votez. Mulumesc!

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 1

  51. SUPERB !

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 1

  52. Felicitari pentru articol !
    Pentru exact aceleasi motive eu nu am mers la vot. In plus , m-a dezgustat ca aceleasi persoane care ii indemnau pe oameni sa NU mearga sa voteze la referendumul „lovitura de stat”, acum au indemnat cu disperare lumea sa mearga la vot. A fost cea mai mizerabila campanie de manipulare, cu cele mai josnice manifestari. Imi pare rau de cei din diaspora pt. felul in care au fost folositi in acest joc murdar.

    Răspunde

    Thumb up 6 Thumb down 1

  53. Pacatul major e ca oameni ca tine , ca noi, nu ajung sa fie ascultati, auziti macar de cei care ar trebui sa ne auda. Din nefericire pentru specia umana se aud doar „urlatorii”… ceea ce se intampla la noi din nefericire e universal valabil , poate ca noi cei de pe aici ne pierdem vremea cu ” amanunte” …. dar ele ne fac viata…ce vreau sa mai spun ca este ziua de 16 m-a facut iremediabil monarhist. asta nu fiindca un rege ar fi ca individ mai bun ca oricare presedinte…. nu…dar romanii aleg prea emotional un presedinte… indiferent care e el…asa ca mai bine un rege pentru generatia mea decat 10 presedinti aiurea si care sa ne mai si invrajbeasca. ca asta sa se intample cat mai repede ar trebui sa pleca de la psd… nu radeti e interesul lor… oricum 30 de ani de acum nu o sa aiba presedinte…. asa nici ceilalti nu vor avea presedinte…

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  54. Nu ai facut rau. Cel putin cei ce si-au anulat votul nu l-au favotizat pe Ponta. Deci au fost contra nesimtirii de la carma tarii. Un semn inteligent.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 1

  55. Foarte bine ati procedat!
    Când se ia o hotarare intr-o sedinta, adunare, etc…, se intreaba: cine e pentru? cine e impotriva? cine se abtine?
    In privinta alegerilor exista doua modalitati de a te abtine:
    1. Anulezi votul (exemplul de fata)
    2. Nu te prezinti la vot.
    Din pacate, pentru punctul 2., exista riscul ca dupa închiderea sectiei de votare sa voteze altii in locul tau. Asta este meteahna mai veche, de pe vremea alegerilor pentrru Marea Adunare Nationala. Oamenii scriau pe buletinele de vot toate durerile ce-i apasau. Comisia avea la dispozitie buletine de vot in alb ca sa le inlocuiasca pe cele scrise. (chiar mai multe decat numarul de alegatori). Puneau ştampila pe UNICUL candidat si gata, iesea cine trebuia. Multi dintre cei ce activeaza in sfera politca actuala, au ramas cu acest obicei si s-au adaptat, votând in locul celor ce nu s-au prezentat.
    Asa ca e bine sa ne învingem lehamitea si sa acoperim votul cu stampile, in cazul in care ne abtinem.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 1

    • Eu am convingerea ca mai usor le-ar fi fost , in conditiile date, sa anuleze voturi la sectia de votare unde sunt arondat. Daca dreptul la vot ar fi fost o obligatie, mi-as fi anulat eu votul ,ca sa-i scutesc de un efort. Intotdeauna , la alegeri, a existat un procent de absenti. Motiv pentru care m-am gandit ca oricum castiga cine trebuie sa castige si fara votul meu.
      In contextul atributiilor constitutionale destul de limitate ale presedintelui, mi s-a parut absolut dementa batalia pt. aceasta functie, toate discutiile si promisiunile indepartandu-se mult de la ceea ce scrie in Constitutie ca trebuie sa faca sau poate sa faca presedintele. Din pacate, in mentalul colectiv a ramas ideea ca presedintele poate sa promita orice „da bine” la alegatori si face tot ce vrea el dupa ce castiga, fiind seful sefilor, Dumnezeu pe pamant. Niciunul dintre cei 2 candidati n-a iesit din acest”matrix” si nici societatea civila nu i-a bagat pe culoarul ingust , permis de Constitutie. Mi-ar fi placut sa vad, la confruntarea dintre cei 2 candidati, specialisti in drept constitutional care sa-i plezneasca cu Constitutia peste gura ori de cate ori candidatii o luau pe aratura. Numai asa poti educa , schimband mentalitatea unui popor de votanti, facandu-l sa vada cum sunt plezniti candidatii cu Constitutia peste gura la fiecare aiureala spusa sau promisa.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  56. Articol (aproape) excelent. De nota 9+.

    Nu pot da mai mult, din cauze acestui paragraf:
    „Mi-am anulat votul în semn de protest față de cei care susțin că în România nu sunt alegeri libere și în semn de protest față de cei care spun că românii din străinătate n-au dreptul să voteze.”

    > Nu zic ca nu-s alegeri libere, dar in unele colturi de tara e o libertate „indoita”. Cand un primar/prefect vine cu amenintari daca iese celalalt, libertatea incepe sa fie ingradita. Cand lumea e disperata si infometata, si li se da bani (sau promisiuni) pt un vot, e loc de mai multa libertate.

    > Drept teoretic de vot avem in strainatate. Dar e ingradit. Dupa ce am stat 6 ore la coada, si stiu ca in alte locuri unii au stat 10-12 ore (unii doar ca sa se aleaga cu o usa inchisa in fata si gaze lacrimogene, ca la Paris si Torino), sau cand stiu ca MAE a inchis sectii de votare in orase din Spania si Italia unde locuiesc mii de romani (sectii care au functionat la alegerile anterioare), nu pot sa inghit acest paragraf la fel de usor ca pe celelalte.

    Daca ai fii stat cu noi aici la coada, in frig si ploaie, in loc sa votezi la Tulcea, probabil ai fii lasat afara acest paragraf.

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • In Romania alegerile sunt libere. Exista legi care sanctioneaza faptul ca unii isi vand voturile sau altii fac abuz de autoritate ca sa influenteze votul liber al oamenilor. Ca legea se aplica discretionar, este o alta poveste.
      In ce priveste modul de organizare al alegerilor din strainatate, pana la alegerile din prezent, nu s-a realizat o astfel de publicitate negativa, de amploarea celei de acum. Multi romani din Romania habar n-au avut ce se intampla pe la sectiile de votare din strainatate. Probabil ca nu a prezentat interes pt. cei care stiau prea bine cum sta treaba si in 2009, si in 2012, ca sa informeze opinia publica inca de atunci si sa se revolte masiv inclusiv romanii din Romania. In prezent, intre turul I si turul II au existat si niste detalii bizare care, oricarui observator atent i-ar fi dat de gandit posibilitatea ca toata treaba a fost pervers premeditata si speculata psihologic. Personal, si eu daca ar fi trebuit sa stau la coada ca sa -mi exercit dreptul constitutional de a vota, simtind ca cineva isi bate joc mine si de dreptul meu, probabil ca m-as fi indarjit si, chiar daca as fi fost fan Ponta, de nervi as fi votat impotriva lui, injurand guvernul, MAE, amabasadorii, consulii, membri comisiei de votare si pe muma lor. Posibil ca, din pomelnic, sa fi omis fix BEC-ul si AEP-ul cu rol cheie in poveste .:-) Si inca cati ca mine ar fi reactionat la fel? Ca-n ceata lui pitigoi: obstructionezi dreptul unuia, se enerveaza si tipa minim doi.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  57. Vreau si eu sa dau un like la comentariul lui Michel si nu ma lasa programul. ‘Profit de ocazie’ ca sa il exprim ‘pe aceasta cale’. :)

    Intre poporul roman si alesul sau s-a stabilit, ca de obicei, nu un raport de mandat, ci un mariaj din iubire. Mireasa colectiva a fost sagetata de ghidusul Cupidon si manifesta un devotament absolut.

    Ce masa de manevra au astia nene acum! Brrr!

    Si ce magistral ne-au tras-o! Inca nu ma pot dezmetici…

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 0

    • Daca nici asta nu-i desconsiderarea alegatorilor si optiunilor…

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu e desconsiderare, @closed, e constatare. Nu cred ca se pune problema ‘desconsiderarii’ cand e vorba de niste tineri efervescenti si nestiutori.

      Este mai degraba o adiere de…frica. Mi s-au reactivat fara voie niste senzatii de crispare unice, pe care le-am mai avut doar o data sau de doua ori in viata, foarte demult, prin ’90, cand cu mineriada. Numai ca minerul de ieri e studentul de azi. Jalnica ‘evolutie’ dupa atatia ani de chin…

      Nu imi pasa cu cine au votat (desi incepe sa-mi cam pese). Cum am spus, discursul violent si exaltat, articulat doar din injuraturi si nu din argumente, sau din efuziuni sentimentale nefiresti – asta e cel care ma ingrijoreaza. Cand mai intru pe fb sau mai citesc unele articole sau comentarii (si vai, cam multe), am senzatia ca ma aflu intre niste oameni care au uitat sa-si ia rudotelul.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ei, hai, aceeasi chestie ar fi fost si-n ’96, dac-am fi avut internet la discretie. Si-n 2004 probabil. Asta e, oamenii se bucura ca au scapat de posibilitatea unui Pinocchio drept presedinte. Si e bucuria celor care stiau ca sansele lor de castig sunt de-a dreptul inexistente. Si e si o raza de speranta.

      Nu-i crede pe toti naivi si orbi. Multi au vazut ca o parte din PDL e in spatele lui Iohannis. Si pentru multi alternativa era cu mult mai tragica. Mie perspectiva lui Ponta ca reprezentant al Romaniei mi s-a parut mult mai tragica. Viorel pur si simplu nu stie sa fie presedinte. El e smecherasul din spatele blocului, ala care-ti fura masinuta pentru ca, na, poate. Sau te face din vorbe. Cunosc genul si nu mi-l doresc de reprezentant.

      Pe de alta parte, ar trebui sa te bucuri: romanii au vazut ca pot avea un cuvant de spus. Sigur, or fi fost multi manipulati. Dar au vazut ca au si ei putere asupra politicienilor, nu doar invers. Si e important. Mentalitatea de „orice-as face, nimic nu se va schimba” nu duce la schimbare. Nici speranta ca va veni Mesia intrupat in politician si va face ca totul sa fie bine. Romanii tre’ sa se invete sa-si traga de guler reprezentantii. Si alegerile astea sunt un prilej bun pentru asta.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • sa dea Dumnezeu sa fie asa…

      Dupa mijloacele folosite, insa, ma tem de ce-i mai rau; pt prima oara dupa ’90.

      Spunea cineva – Severin, parca – Romania a intrat intr-o noua era, a avut loc un seism politic. Ala stie ce spune, si cred asta. Incep sa ma tem tot mai mult ca nu Basescu este ‘omul din umbra’, ci mai rau.

      Domnia DNA-lui – cu siguranta, dar, ca orice domnie, cu favoritii ei. Sigur, or sa cada multe capete. Dar multe, forte multe, dintre cele care ar trebui sa cada dar sunt in tabara care trebuie vor ramane la loc si vor strange randurile. Iar apoi o sa inceapa sa cada capetele oponentilor, ca deh, asta inseamna partid unic, ‘care preia puterea’, nu?

      Sper din tot sufletul sa bat campii si ca ‘globul meu de cristal ‘ sa fie doar nesters suficient de praf. Dar si daca se va dovedi adevarat, pe bune, o sa cer despagubiri morale tuturor exaltatilor care m-au asasinat cu mesajele lor disperate, emanate de rozul fucsia in care au ales sa isi vopseasca creierasele!! Si mai ales ‘diasporei’ euforice si surescitate, oaameni care mai ca nu m-au scos din proasta si oarba zilele astea. Fac si eu ca securistii: ii arhivez pe toti, cu mesajele lor sulfuroase cu tot, si apoi ii dau in judecata pt hate speech si exercitarea abuziva a dreptului de vot. Plus daune morale si materiale, functie de prejudiciul creat, material si moral.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Eu nu sper in minuni de la Dumnezeu, sper in dezvoltarea simtului civic al romanilor. Spre deosebire de altii, nu cred ca se va schimba peste noapte, vor trece inca multi ani pana cand romanii vor avea curajul sa ceara politicienilor sa faca ce au promis, sa interactioneze cu ei si sa le arate ca nu-s de capul lor.

      Poate ca omul din umbra e mai rau. Insa am testat Ponta si nu mi-a placut. Imi aduc aminte de un banc/proverb: nebun e cel care, procedand de fiecare data la fel, se asteapta la rezultate diferite. Asa ca am preferat Iohannis.

      Nu stiu ce va face DNA. Nu stiu cine si cum va cadea. Ce sper e sa nu se puna batista pe tambal. Daca-si dau in cap unii altora la fiecare 4 ani, asta e, mai bine decat sa-si dea mana si sa fure cu totii.

      Cat despre diaspora, iar incepem? Oameni buni, ce aveti cu cei plecati? Serios acum, au drept de vot conform Constitutiei, au incercat sa si-l exercite in primul tur, n-au putut si au fost luati la misto de guvernanti, asa ca s-au razbunat. Legal. Diaspora are o influenta mult mai mica decat iti inchipui: pot alege vreo 4 parlamentari pentru diaspora, au dreptul sa voteze la alegerile prezidentiale si parca si pentru Parlamentul European si cam atat. Sa inteleg ca 4 parlamentari si un presedinte care, teoretic, nu are prea mare putere pot sa schimbe atat de drastic viata romanilor din interiorul Romaniei? Si daca impactul e atat de puternic, de ce nu se organizeaza romanii de bine sa propuna modificarea legii in asa fel incat sa fie imposibil sa votezi in afara Romaniei? Cred ca trebuie vreo 100.000 de semnaturi pentru o initiativa legislativa. Sunt sigur ca exista mai mult de 100.000 de nemultumiti de faptul ca „diaspora ne distruge destinele!!!!1111111oneoneone Sau e mai simplu sa ai pe cineva pe care sa dai vina pentru tot ce se intampla rau in Romania?

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Apropo, „exercitarea abuziva a dreptului de vot”? :)))))))) Poti detalia cum votul poate fi exercitat abuziv cand nu comiti nicio ilegalitate?

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • iti raspund dupa ce imi raspunzi si tu la o intrebare:

      de ce la marea manifestatie de bucurie (si anterior si ulterior) am vazut doar crucea ‘comunistului’ Ponta (om care cd a cazut regimul lui Ceausescu avea 18 ani) si nu si pe a Monei Macovei (om care pe timpul regimului ceausist a fost..P-R-O-C-U-R-O-R!! Stii ce insemna sa fii magistrat si procuror pe vreme aia? O vreme in care doar ca sa dai la drept sa te faci un simplu avocat de divorturi, aveai nevoie de ‘dosar’ cu dovada pedigree-ului de origini fidele regimului??). Revenind: de ce n-a vazut si papusa ei rastignita’ democratic’, ca pe hotnews, cu cuie si sange, ci doar pe a lui Ponta? De ce nu am vazut si portetul e calcat in picioare ‘democratic’, ci doar pe al lui Ponta?? De ce nu am auzit hule si afurisenii si injuraturi la adresa ei, ci doar a lui Ponta?? Nu ziceti voi, adoratorii lui Iohannis, ca nu suferiti comunistii? Sau doar pe unii dintre ei, aia care sustin Ceazarul… Sau cum? Zi-mi tu.

      Cum

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Apropo de proverbe:

      ‘Schimbarea domniilor, bucuria nebunilor’.

      Vechi proverb romanesc

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Te astepti ca totul sa se rezolve deodata? Poate ca nu s-a strigat nimic legat de Macovei pentru ca… suspans… NU a facut parte dintre candidatii la presedintie din turul doi? Deocamdata lumea e nervoasa pe Ponta si pe PSD. Asa puteai sa intrebi si de ce nu s-au razbunat pe Iliescu, doar Ilici era mare si tare pe vremea impuscatului.

      Oricum, asta e o falsa problema, de genul „da, da’ si celalalt a furat, daca nu-l bagi pe el la puscarie, nu ma baga nici pe mine”. E o eroare logica. Faptul ca cineva greseste si ar trebui pedepsit nu are nicio legatura cu faptul ca altcineva greseste si ar trebui pedepsit.

      Cat despre facultati pe vremea regimului, trebuia sa fii de origini sanatoase. Adica nu fiu de „burghezo-mosier”.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  58. @closed

    Dupa ce am vazut cum au fost desconsiderati alegatorii la referendum(cica „lovitura de stat”), am decis sa nu mai merg la nicio votare. Asta este si ramane optiunea mea(perfect constitutionala si legala) pana cand voi avea convingerea intima ca am motive sa dau cuiva un vot pozitiv . Pana atunci, nu inseamna ca n-as avea dreptul sa pot observa si comenta, la rece, ce se intampla. Prezidentul ales de majoritate este si al meu, si al celorlalti 38% absenti, si al celor care si-au anulat votul, si al celor care au votatat cu contracandidatul, si al celor care au stat la cozi fara sa poata vota. Pai, sa ma convinga EL de acu’ incolo ca e capabil sa fie presedintele tuturor si zau ca il voi vota peste 5 ani daca va mai candida si daca ma va convinge.

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 1

    • Nu contest ca optiunea e legala. Nu contest ca e dreptul tau. Dar intrebarea mea e: nu cumva atitudinea asta e cea mai sigura dintre toate? De ce zic asta? Cineva tot se alege dintre cei doi, nu e ca si cum exista posibilitatea sa nu ajunga niciunul dintre ei presedinte. Chiar cu doua voturi la unul. Are vreo importanta pentru scrutin ca tu nu te-ai dus? Ntz.

      Pasul doi: daca face bine, sari si tu in barca alora care castiga; daca face rau, sari cu gura pe el, eventual si pe aia care si-au exprimat votul. Asadar, esti la adapost de orice critica, dar poti critica in voie. Mie atitudini de genul asta mi se par putin lase (e strict parerea mea si nu te acuz ca ai fi un las, doar atitudinea respectiva e de mers la sigur). Eu imi asum alegerea si imi asum si posibilitatea ca alegerea mea sa nu fie cea buna. Tu ce anume iti asumi?

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Closed

      Imi asum in egala masura cu tine, care l-ai votat pe castigator, faptul ca a castigat cine trebuia sa castige. Atata doar ca nu m-am inflamat de dragul unui candidat sau altul, in ciuda campaniei de manipulare agresive.

      Pasul doi: confunzi exercitarea dreptului la vot cu obligativitatea de a fi membru sau simpatizant activ al unui partid sau altul in competitia de promovare a candidatului la prezidentiale si exagerezi relatia ta, de dupa vot, cu alesul. Prin votul tau, tu simti ca i-ai ridica statuie, in timp ce el habar n-are cine esti si nici nu scrie pe fruntea ta ca l-ai votat ca sa-ti faca si el statuie. Pt. el, tu faci parte dintr-un procent. In al doilea rand, votul este secret si nu te obliga nimeni sa declari cu cine ai votat. La fel de bine pot exista multi care au votat cu Ponta iar dupa un timp sa se laude ca l-au votat pe Iohannis. In al treilea rand, faptul de a-l fi votat pe cel care a castigat, nu ar avea de ce sa-i seteze pe alegatorii respectivi pe cultul personalitatii. In orice democratie este nevoie si de o atitudine critica indiferent ca ea vine din partea celor care l-au votat sau nu pe ales. Iar daca este sa ne raportam statistic la toti cetatenii romani, vei constata cu surpriza ca procentul celor care nu l-au votat pe ales ( absentii + voturile nule+ voturile date contracandidatului) este mai mare decat al celor care l-au votat, chiar daca in jocul electoral conteaza procentul majoritar din procentul celor care au mers la vot. Din aceasta perspectiva ziceam eu ca, dupa alegeri, alesul devine presedintele tuturor, fiindu-i interzis, prin Constitutie, sa faca discriminari, libertatea constiintei fiind garantata. Pana si autocolantul ala, de pe CI-ul tau, are relevanta doar pt. ziua votului. Daca il apuca pofta pe copilul sau nepotelul tau sa-l desprinda, nu -ti face nimeni plangere penala pt. ca nu mai poti dovedi ca ai fost la vot. :-)

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ti se pare ca m-am inflamat de dragul lui Klaus? Te rog arata-mi unde. Dimpotriva, sunt cat se poate de circumspect, dar nu simt nevoia sa afirm asta de fiecare data cand discut cu cineva. Insa circumspectia nu m-a impiedicat sa-mi exprim votul. Aveam de ales intre doi candidati, alegerile ar fi fost validate si daca exista doar un singur votant, asa ca am optat pentru unul dintre cei pe care ii puteam vota. Chiar daca amandoi au bube.

      Doi, nu confund nimic. N-am spus ca o faci pentru ca esti simpatizant, ci pentru ca alegi optiunea cea mai sigura. Iar a sari in barca respectivului candidat nu inseamna ca devii membru de partid, ci pur si simplu ca-l votezi doar dupa ce isi dovedeste eficienta. Daca toata populatia ar face la fel, ar fi cam greu de ales presedintele, pentru ca inaintea primului mandat niciun candidat nu are cum dovedi ca va fi bun de presedinte.

      Cat despre povestile despre relatia mea cu alesul… Hai, omule, ca nu suntem copii de gradinita, sa avem impresia ca un vot dat, anulat sau ne-exprimat iti va aduce faima sau viata vesnica. E clar ca e un vot si n-o sa faca nimeni plecaciuni in fata mea.

      Despre urmatoarele fraze, nici nu stiu ce sa spun. Votul secret, cultul personalitatii, procentul celor care nu l-au votat? Unde am mentionat eu asa ceva? Pe bune, ai luat-o urat pe aratura, ai atacat niste idei pe care eu nu ca nu le-am exprimat, dar nici macar nu ma gandeam la ele cand iti raspundeam. Dar daca asta te face sa crezi ca mi-ai contrazis ideea ca optiunea ta avea riscul cel mai mic, fie, ai castigat.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu pricep de ce a trebuit sa te simti atacat. N-am scris nicaieri ca te-ar fi inflamat Klaus. Iar referirile la votul secret, cultul personalitatii, procentul celor care nu l-au votat sunt opiniile mele cu privire la minunatele alegeri prezidentiale finalizate din care ca am intrat, se pare, intr-o noua campanie electorala.
      In rest, ramane cum am stabilit. Felicitari ca ai votat.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Asa-s io mai sensibilos. Se-ntampla, ce sa-i faci. Parerea mea era ca discutam de una si-a intrat alta pe fir. Acuma, recunosc, pot trece usor de la un subiect la altul, mie mi-e mult mai greu, asa ca nu mai stiam ce sa cred.

      Revenind la trebi serioase, eu nu consider ca cei care au votat au facut cine stie ce branza, asa cum nici cei ce n-au votat nu-s rupti din soare. Ziceam doar ca, daca nu votezi, nu votezi si gata. Oricum n-o sa vina niciodata politicianul care sa-ti satisfaca toate dorintele, asa ca mai bine-ti asumi o pozitie si gata. Doar ca atunci cand practici jemanfisismul, fii consecvent si practica-l pan’ la capat, nu cadea in capcana votului daca vreunul e un pic mai rasarit. Desi nu-mi fac griji ca apare Mesia sa faca politica-n Romania.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  59. si in 2009 si in 2012 au ramas romani care nu au votat….nu s-a zis nimic de procuratura….acum se vrea … justitia nu are sezoane parca….unul daca nu apuca sa voteze e la fel de grav….de castigat nu a castigat decat candidatul…. nu inteleg asta cum am castigat noi… care noi si ce ati castigat.. pentru cine ati castigat….cei care nu l-au votat pe iohanis au pierdut ceva ce???? lamuriti-ma…. nu inteleg dorul unora de partid unic si candidat unic…. se vroia 99,99% pentru candidat…

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 0

    • „S-a intamplat in 2009, s-a intamplat in 2012, deci e ok sa se intample si-n 2014”. Cam asta s-ar intelege din ce spui. Pe principiul asta, daca o eroare s-a produs o data sau de doua ori si n-a fost corectata pe loc, nu e corect sa se mai incerce ulterior. Serios, poti sa sustii asa ceva fara sa te miri de cat de ilogica e ideea?

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  60. Vere, esti tare!….de mult nu am mai citit un articol asa de bun

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 1

  61. Spuneti-mi si mie, va rog, cei de pe-aici: visez???

    http://www.revista22.ro/nu-va-vom-uita–50580.html

    E real???

    Tipul asta de ce e in libertate?? Ce se intampla?

    Are loc o revolutie si nu m-am prins eu??

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ce sa fie? Domnul Tapalaga se crede Trotky, atata tot. Nu ma indoiesc c-ar fi gata sa-si dea la randul sau viata pentru idealurile sale – in mediul virtual. In realitate insa…..ziceti si dvs., cine ar mai prefera in ziua de azi sa primeasca o bata in cap in loc de o sinecura? :)

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • :)))
      Thx! M-am mai linistit. Este exact genul de raspuns de care aveam nevoie. :)

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • si totusi (dupa o matura chibzuinta)…:
      ma tem sa nu fie doar accesele izolate ale unor sociopati, ci bubuiturile de avertisment date de viitoarele cozi de topor ale noului regim aflat abia in faza de instaurare.
      De-aia cred ca genul asta de manifestari trebuie totusi stavilite din fasa, cat inca ne aflam in acel spatiu preliminar in care mai este loc de definit si trasat ferm pozitiile si granitele de toleranta.
      In dinamica logica a instaurarii unei noi puteri, prima care se va resimti va fi presa. Ori de-aia tocmai ea este cea care ar trebui sa aiba prima o reactie…cred. Mai ales ca are chiar toate parghiile de reactie (inca).
      Imi tot vine in minte un citat (se pare de altfel ca fictiv) din Kissinger pe care imi vine sa il parafrazez asa: „cine nu aude tobele dictaturii, inseamna ca e surd.”
      (citatul se referea la razboi. De altfel, si in varianta originara ar fi f adecvat daca ar fi sa tinem cont doar de precipitarea si agresivitatea cu care hegemonul si-a impus de data asta slugutele intr-o zona atat de apropiata de cel mai mare demonizat al zilei (mai mare chiar si decat Ponta :) ); de ce am oare impresia ca noul trend de gandire, dupa executarea judiciara a adversarilor, va fi redirectionarea furiei colective undeva peste granite? Dar, ma rog, poate sunt eu intr-o faza prea conspirationista…)

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Sau poate am intrat eu in panica prea repede si trebuie doar ignorati… Si asta e posibil. Nu stiu, habar n-am, sincer de fapt nu-mi dau seama si e clar ca sunt prada zapacelii, asa ca mai bine sa pun punct De data asta pe bune. :) Gata, ma duc la ale mele.

      In definitiv, arbeit macht frei! :)

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  62. Nu-mi revin. Inca unul (‘Contributors’)l! Citez:

    ‘O replica usturatoare pentru echidistantii de serviciu din partea lui Dragos Paul Aligica pe FB (…):

    “Zic si eu o vorba ultima legata de alegerile astea si daca credeti ca gresesc, va rog sa ma corectati. Nu e in regula sa votezi sau sustii un Ponta. E o bataie de joc la adresa tarii, a compatriotilor, a vietii publice, a propriei tale persoane daca te respecti. Ce om esti tu ca sa accepti de lider pe acest neispravit dezaxat?! Pentru ceea ce au facut sunt de dispretuit. Public.

    Nu va lasati intimidati de ei si de echidistantii de serviciu (niste canalii sinistre, i-am vazut la lucru pana cam pe la ora 3 pm duminica, apoi au amutit – asa e echidistanta, tace cateodata): Tot ceea ce s-a intamplat in acesti ani culminand cu duminica trecuta ni se datoreaza noua. E victoria unei minoritati, astia care mai bine sau mai rau, mai eficient sau mai ineficient am rezistat in picioare asaltului barbarilor, canaliilor si iresponsabilor. Punct. Asta e. Cui nu-i place sa-si caute alta realitate, eventual aia paralela si inversa la care construiau PSDul si Ponta de zor pana mai ieri. (…)

    NU suntem toti o apa si-n pamant, nu e victoria “poporului”, nu pupam piata endependentei toti in hora mare a fraternitatii in care canalia si omul corect, cei care au stat drept si au rezistat si oportunistii si iresponsabilii fara coloana vertebrala isi dau mana intr-o iertare si uitare generale, revenind cu totii la forma si starea intitiala, la cel mai mic numitor. Adica la ei, la standardele lor de pigmei si deformati moral si politic. (…)

    Tara asta si poporul asta au nevoie de asta. Avem in sfarsit ocazia sa tragem o linie.
    Sa fim mandri ca nu suntem ca ei si sa avem grija ca ei sa vada si sa simta asta. E un act necesar de medicina curativa si pedagogie nationala. Asa introducem un standard public, nu pupand piata endependentei de fiecare data dupa ce astia mai fac una lata. Acum erau sa ne omoare pe toti ca tara civilizata. Ce vreti: sa-i iertam si sa le mai dam o sansa?!”

    Acuma eu. Art. 30 alin. 7 Constitutie:
    ‘(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.’
    Art.20 din Pactul International privind Drepturile Civile si Politice (semnat de Ro) – la fel, nu mai redau. Se cheama hate-speech. Decizii garla la CEDO de condamnare.

    ASTA e schimbarea?? Cum de nu se sesizeaza nimeni??? Cum de nimeni nu zice nici pis?? Ce sunt textele astea? ‘The elephant in the room’??

    Răspunde

    Thumb up 2 Thumb down 0

    • Haide, bre, astea s-au practicat de catre pupatorii de funduri pesediste inca de acum multa vreme. Uita-te la Antene, la Realitatea (sau e Romania TV, tot timpul le incurc). Mizeria era acolo, acum doar e exprimata de invingatori cu mai multa exaltare. Idioti sunt peste tot, nu inteleg de ce ai pretentia ca unii sa fie moderati, inteligenti, cinstiti, in timp ce aialalti au in componenta toate categoriile, de la imbecili sinistri, trecand prin manipulanti si ajungand si la persoane de calitate.

      Acum imi dau si eu cu parerea: sa fie doar ura impotriva Baselului? Daca da, nu te mai mira cand ura altora impotriva pesedistilor defuleaza in explozii de genul celei de mai sus. E corect ce face nenea? Nu. Continua linia mizera inceputa de altii? Da. E de mirare? Nu pentru mine.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  63. Scuze, am cam invadat spatiul asta. Ma opresc.

    Este unul din putinele locuri inca normale si m-am racorit si eu. 😛

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 1

  64. pentru closed… nu ai inteles…. pedepse pentru toti.. asta e justitie… daca trei indivizi violeaza o magarita .. toti la puscarie nu doar ultimul…stiu ca la posta cica doar ultimul ia blenoragia( asta cred fraierii)… te asigur ca o ia toti,,,,

    Răspunde

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • Hah. Exact asta am si spus ca sustii: pedeapsa pentru toti. Problema in lumea reala, aia in care traim cu totii, e ca pedeapsa pentru toti e de la improbabila la imposibila. Iar daca totusi vrei justitie, nu poti sa accepti argumentatii de genul „da’ si Georgica, si Costica, si Mitica fura, ba chiar de mai multa vreme decat mine, n-aveti dreptul sa ma pedepsiti pe mine daca nu-i pedepsiti si pe ei”. Ei bine, asta e o eroare logica si e de preferat sa nu o aduci ca argument intr-o discutie, pentru ca te descalifica.

      Răspunde

      Thumb up 0 Thumb down 0

  65. azi am mai auzit una tare…. nu spun de la cine… PAH ar putea scrie ceva tare….despre asta…. pentru democracy din cand in cand trebuie sa mai rupi o pagina din constitutie….si sa o pui la baie….

    Răspunde

    Thumb up 0 Thumb down 0

  66. Eu am votat cu campionul tuturor alegerilor prezidentiale din Romania : cu Bula!

    Răspunde

    Thumb up 1 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.