Ziua Intendenței – episodul XV

* În care aflăm ce legătură este între Truțulescu și Carlos-Șacalul

Truțulescu privea înmărmurit la imaginile halucinante ce se desfășurau în fața ochilor săi. Cimpanzeul Vasile (acum vazuse și maestrul în cercetare-diversiune că maimuța avea un ecuson cu numele și funcția: Vasile Atodiriței, Cimpanzeu Principal Clasa I, în rang de Cavaler) îi umbla în geantă și îi sorta, cu vădit dispreț olfactiv, lenjeria intimă. Adevărul e că, prins cu formalitățile de eliberare, Truțulescu nu mai avusese ocazia să-i dea gardianului său favorit hainele la spălat, iar acum îi părea rău. Mai mult, când Vasile scoase o pereche de tanga roz cu atograful lui Carlos Șacalul și ezită înainte să-i arunce în mașina de spălat, Trutzi roși puțin. Ceea ce nu i se mai întamplase decât atunci când, în semn de mulțumire pentru serviciile aduse cauzei, Carlos, el însuși, scosese chiloții dintr-o cutie de trabucuri cubaneze și i-i inmanase cu vadită emoție, nu înainte de a se semna pe ei cu numele întreg și de a desena o inimioară străpunsă de un pachet de semtex cehesc.

Vasile umplu o mașina de spălat cu lucruile murdare și o alta cu cele curate, turnă detergent, arome și apăsă pe programul de spălare intensivă, după care se întoarse spre înmărmuritul Trutzi și îi făcu un semn discret să-l urmeze. Fie semnul fusese prea discret, fie Trutzi nu era în cea mai bună zi a sa, cert este că îi luă vreo câteva secunde bune să înțeleagă ce vroia primata. Se reculese cu dificultate și trecu peste umilința la care tocmai fusese supus după care trecu și peste un prag destul de înalt de beton care despărțea camera mașinilor de spălat de livingul spațios în care se găseau cei 3, strânși în fața unei plasme portabile cumpărate de fiica cea mare a unuia dintre ei, pe credit doar cu cartea de alegător, de la GEPA.

3 se întoarseră în același timp și se uitară la Truțulescu exact așa cum se uită o bătrânică newyorkeza la Superman când acesta îi aduce inapoi poșetuța cu bonuri de masă. Truțulescu simți din plin semnificația privirii și dădu să-și tragă tanga roz mai sus peste pantalonii de trening, dar își dădu seama că nu-i poartă și se fastaci puțin, aruncând în același timp priviri criminale spre locul în care stătuse Vasile cu doar câteva clipe mai înainte. Acum, însă, Vasile nu se mai zărea, iar Truțulescu simți o urmă de regret, căci prinsese drag de maimuțoi în cele câteva minute petrecute împreună. Chiar se întreba dacă are să-l mai vadă vreodată ca să-i mulțumească pentru tot ceea ce făcuse pentru el, când gândurile îi fură întrerupte politicos de către 1, care începu să vorbească foarte încet.

– Ia un loc, domnule Truțulescu. Ia loc. O cafea? Apă? Poate un ceai? Avem un ceai foarte bun, cumpărat de unul dintre noi din Ceylon. Dar, vai, unde-mi sunt manierele? Poate doriți o țigară? Mai avem un pachet de Vikend din Țigareta II, păstrat special pentru această ocazie. Serviți?

Truțulescu se așeză oftând și încercând să se uite spășit în podea. Îi recunoscuse pe cei trei, în ciuda anilor și operațiilor estetice care trecuseră peste ei. Știa că, orice ar fi făcut, nu poate să le refuze nimic. Erau, fuseseră, dintotdeauna, superiorii lui într-o ierarhie paralelă, În acea societate secretă ce lupta discret pentru neatârnarea neamului românesc. Domnul 2 prezidase ceremonia de inițiere a tânărului, pe atunci, Gheorghe Truțulescu, iar domnii 1 și 3 îi fuseseră, conform statutelor secrete, nași. Îi urâse. Îi blestemase în gând de-a lungul anilor de detenție, întrebându-se de ce nu au facut nimic pentru a-l elibera. Dar acum, stând în fața lor, știa că fusese nedrept. EI lucraseră toți acești ani. Acum trebuia doar să aștepte pentru a i se aduce la cunoștință rolul pe care soarta și Societatea i le hărăziseră în lupta împotriva dușmanilor neamului.

(Episodul viitor duminică, 26 mai 2013)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.