Ziua Intendenței – episodul IX

* În care Gheorghe Truțulescu are o inedită experiență cu un taxi de un tip mai special și aflăm care sunt palnurile lui de a se reîmbogăți rapid.

(Rezumatul episoadelor anterioare: România se confruntă cu o criză nemaivăzută. Deocamdată, natura acesteia nu este cunoscută, dar toți încearcă să o rezolve cât mai rapid: președintele Dragoș Constantinescu, foștii președinți Constantinescu și Iliescu, EB, mulțime, ostași, popor.)

Gheorghe Truțulescu luase primul taxi liber, cam pe la vreo 3 kilometri de Sighet, și, știind că este urmărit, ceruse să fie dus până la vechiul aeroport de la Tămădau. Cum gardienii uitaseră să-i înapoieze cele 2 milioane de mărci pe care le avea la el în momentul încarcerării, Trutzi, cum era alintat de prieteni, nu prea avea bani sa plătească un taxi pirat până în județul Călărași. Dar cum era specialist în cercetare-diversiune, se hotărâse să vadă dacă anii de școală îi mai serveau la ceva. Acum se afla în faza de cercetare.

– Șefu’, porniți aparatul, sau ne înțelegem noi?

Șoferul nu răspunse nimic, privind concentrat linia continuă peste care tocmai trecea în încercarea de a depăși un tir turcesc, plin cu heroină de contrabandă.

– Să traiască domn’ șofer, că ne-a dus și ne-a plimbat și nu ne-a accidentat! încercă Trutzi să destindă atmosfera. Taximetristul mai depăși un tir și nu schiță niciun gest că ar fi auzit cântecelul vesel și în același timp fals interpretat de către colonel.

De-abia când, după 100 de kilometri, taxiul opri să-și facă plinul, Truțulescu se gândi cât de mult se schimbase țara în anii ăștia de pușcărie, dacă orice amărât de taximetrist din Maramureș își permitea un Hummer galben. Vru să coboare. Nu că să-și întindă oasele, căci asta putea face liniștit și în mașină, ci ca să vadă cât mai costă benzina. Se gândise bine în pușcărie și, dincolo de notorietate, treaba cu țigările nu părea să-i mai aducă nimic în viitorul apropiat. Așa că se gândea să se reorienteze spre traficul cu benzină de brichete. Cu o rețea de distribuție bine pusă la punct, cu un marketing de guerillă, agresiv și necostisitor, ar fi putut face în scurt timp ca românii să aibă nevoie de benzină pentru brichetele lor Zippo. Chiar dacă nu se mai fuma decât pe ascuns, riscându-ți viața, un Zippo și benzina aferentă tot iți făceau folos. Cu ce să aprinzi capra vecinului? Cu ce să-i dai foc la vilă? Ce să ții aprins deasupra capului cât durează concertul sau până îți amorțește mâna. Clar că ăsta-i viitorul, mai ales că mașinile vor începe să meargă cu electricitate sau cu hidrogen sau cu apă. Un Zippo, niciodată!

Subjugat de aceste vise, trase cu putere de mânerul interior al portierei din stânga și ramase cu el în mână. Trase apoi de mânerul din dreapta și se întâmplă același lucru. Trecu la portierele din față, le încercă pe amândouă și, într-un final, se trezi cu patru mânere de ușă în mână. Straniu, dar toate aveau lipite pe ele niște hârtii mici, învelite în mult scotch.

Cum din mașină nu putea să mai iasă decât spărgând geamul (ceea ce, sinceri fiind, nu prea dorea sa facă), Trutzi se apucă să citească biletele de pe manerele interiorare ale Hummerului 1 cu numărul MM 01 SMK. Pe toate patru biletelele scria, cu aceeași impecabilă caligrafie de imprimantă laser, același lucru: „Banii tăi sunt la noi. Nu ne-am atins de ei. Dar, dacă îi vrei inapoi, va trebui să uiți de ideea cu benzina pentru brichete. Vrem să te întorci la țigări. Vrem să fii cel care ai fost înainte. Gândește-te bine, nu ai decât de recâștigat! Semnat: 3 PS: Plătim noi drumul cu taxiul, nu te mai uita așa disperat la aparat.”

(Din episodul viitor: ce probleme ridică evadarea lui Truțulescu, cine este Adi S, cum se rezolvă, de obicei, o criză românească. Duminică, 5 mai 2013, ora 14. Doar aici.)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.