Ziua Intendenței – episodul VIII

* În care președintele Constantinescu reușește să se certe cu cei doi președinți ce-i precedaseră în funcție și să-i distrugă, dintr-o singură frază, ultimii cinci ani de viață lui Ion Iliescu.

(Rezumatul episoadleor anterioare: România se află la începutul unei crize fără precedetn. Primele semne rele sunt date de eliberarea din închisoare a colonelului Truțulescu și dispariția ciobănescului mioritic al președintelui.)

– Ai intarziat. Iar.

– Bă, tată, mă lași? Am și eu probleme!

– În primul rând, nu-l luați pe domnul Constantinescu cu „bă, tată”. A fost președintele României! Iar în al doilea rând, dacă îmi permiteți, cam ce probleme aveți, domnule Constantinescu? Ce alte probleme mai mari decât aceasta? Nu de alta, da’ să știu ce-i spun Ninei, când ajung acasă – scoase capul Iliescu de după legendarul său laptop Molotov 1.939.

Deja șocat de două ori de la intrarea în cameră, Dragoș Constantinescu își pierdu cumpătul cu ușurință, mai ales că Sana îl bombarda cu SMS-uri în care-i spunea că, pe lângă mioritic, mai lipsesc și vreo 3 hamsteri:

– Băi comunistule, te-a întrebat cineva ceva? Ce te bagi tu unde nu-ți fierbe? Ai noroc să fii aici doar pentru ca n-am reușit sa te mai scoatem dupa ce ai pierdut alegerile din ’96. Cică ești netransportabil. Ziceam să nu-ți spun, da’ m-ai enervat. Știi cu cine stai tu pe mess crezând că sunt președinții Moldovei, Gorbaciov, Hrebenciuc, Geoană sau Năstase? E sergentul Mihăiță, de la IT-ul SPP, băi comunistule! Na!

În timp ce fostul președinte Constantinescu încerca să-i șteargă lacrimile fostului președinte Iliescu, distrus de faptul că discutase 5 ani despre geopolitică cu Mihăiță, actualul președinte Constantinescu se întoarse furios spre EB:

– Mai pierdem mult timpul cu boșorogii ăștia? Unde-i Regele?

– A zis Duda ca n-are voie afară, că a fost rău și n-a păpat tot la cină, raspunse generalul.

– Mda. Păcat. Începem fără el. Asta e!

Și apoi, Întorcându-se spre restul camerei, rosti cu vocea care-l facuse să câștige alegerile în 2000:

– Domnilor, doamnelor, să uităm tot ce-a fost și să ne apucăm de treabă. Țara are, în sfârșit, nevoie de noi!

Cei aproape 100 de participanți la ședința secretă se desprinseră agale de locurile pe care deja le încălziseră și se așezară cu responsabilitate la masa de consiliu. Daca n-ar fi fost atat de mică, probabil ca ar fi încăput toți. Așa, însă, fusese nevoie să-și facă rezervări, din timp, la generalul EB. Acum, cu dovada locului rezervat în mână, se certau câte 4-5 pe același loc. EB nu era un om care sa poată refuza pe cineva.

Într-un colț, trei hamsteri care trecuseră cu brio de Testul Creangă Eminescu rodeau cu spor singurul exemplar al ordonanței de eliberare a lui Gheorghe Truțulescu.

(În epsiodul viitor veți afla cîn ce mașină s-aurcat Truțulescu la Sighet și ce probleme are din această cauză. Vineri, 3 mai 2013, ora 22.00 în eclusivitate pe pah.ro.)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.